Revista

Cât de mult contează pacientul în România?

iulie 25, 2013

Mulțumită donării de organe și transplantului, mii de persoane se bucură de a doua șansă la viață. Alte mii de persoane își așteaptă șansa și speră la ea. În urmă cu câțiva ani, impresionată fiind de campaniile extrem de susținute din țări occidentale în ceea ce privește acordul de donare a organelor, am propus stakeholderilor […]

De ce 2013 este cel mai greu an în pharma?

iulie 25, 2013

Eduard Cărăuleanu Manager-Director al ConSeco International, companie de consultanță în domeniul pharma, cu experiență de peste 15 ani. De la începutul anului, aud această întrebare pusă în mod direct sau indirect. Cine o spune: manageri cu state vechi în industria pharma și de aparatură medicală, fie producători, fie distribuitori. În România, piața pharma a crescut […]

„Sănătatea pentru toți” este un obiectiv social important pentru toate guvernele și piatra de temelie a unei dezvoltări durabile

iulie 25, 2013

Dr. Cristina Crintea  Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat încă din 1986 că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional. Experienţa specialiştilor din domeniu, începând cu anul 1974, a […]

Imagistica în România și Republica Moldova – tehnologii pentru viitor

iulie 25, 2013

Interviu cu Cristian Toader, Country Manager România și Rep. Moldova al GE Healthcare General Electric este una dintre cele mai importante companii la nivel mondial care investește în business și în tehnologii inovative. Accentul pe care compania îl pune pe cercetare și dezvoltare influențează și dezvoltarea diviziei de sănătate. Cât beneficiază România de inovația GE, […]

Colaborarea internațională pentru prevenirea fraudei în sectorul serviciilor de sănătate din UE

iunie 24, 2013

Paul Vincke Managing Director European Healthcare Fraud and Corruption Network În Uniunea Europeană, costurile cu asistența medicală cresc mai rapid decât creșterea economică. Cheltuielile cu asistența medicală în UE în 2010 au fost în jurul valorii de 9% din PIB. Aceasta reprezintă o creștere de 1,7% față de anul 2000. Deși aceste cheltuieli sunt, în […]

O organizație care s-a creat ca să facă ADVOCACY: Asociația Transplantaților din România

iunie 23, 2013

Gheorghe Tache, președinte ATR Nu ştiu alte organizații cum s-au născut, dar Asociaţia Transp­lan­taţilor din România – prietenii îi spun ATR – şi-a datorat naşterea, pe lângă apariția unei necesități, unei conjuncturi! Au existat nişte oameni: prof. dr. Mihai Lucan - care prin 1992 a început să facă transplanturi renale la Cluj-Napoca - şi pacientul cu […]

Strategii inovatoare în conducerea spitalelor publice

iunie 23, 2013

Dr. Cristina Crintea Spitalele publice europene se află într-o continuă schimbare, utilizând stimulente şi practici asemănătoare spitalelor private, dar continuând să îşi mențină mozaicul complex al relațiilor de luare a deciziilor între diferiții actori din cadrul sectorului spitalicesc, de multe ori cu limite neclare. Un element central al acestor reforme a fost stabilirea unui grad […]

Nevoia de formare profesională în domeniul managementului serviciilor și asigurărilor de sănătate

iunie 23, 2013

Dr. Cornelia Scarlatescu, vicepreședinte EHINST România Dezvoltarea asigurărilor private de sănătate, adesea considerată a fi strâns legată de reforma sistemului sanitar, a cunoscut în ultimii ani o evoluție sinuoasă, marcată de ezitări, tentative timide de câștigare a pieței și, de cele mai multe ori, deși în centrul dezbaterilor profesionale, a fost privită cu neîncredere chiar […]

Serviciile centrate pe pacient – o opțiune strategică fundamentală

iunie 23, 2013

Interviu cu Christophe Gourlet, Country Manager Sanofi Romania, preşedintele Consiliului de Administraţie al Zentiva SA şi General Manager Sanofi MCO Danube Cristophe Gourlet ne-a povestit care sunt principalele probleme ale sistemului de sănătate din România, din punctul său de vedere, dar și despre modalitatea în care Sanofi reușește să își mențină prima poziție în segmentul […]

Inovarea în Sănătate – șansa reformei în Portugalia

iunie 23, 2013

Interviu realizat de Maria Vasilescu Cum au făcut autoritățile portugheze reforma în sănătate? Au existat „rețineri”? Cum au comunicat diferitele măsuri? În aprilie 2011, drept rezultat al politicilor economice expansioniste, Portugalia s-a trezit îndatorată atât de mult până la punctul în care guvernul portughez nu a avut altă alternativă decât să ceară ajutor financiar de […]

Politicile de sănătate și dezvoltarea economică

iunie 21, 2013

Prof. dr. Vasile Pușcaș, Profesor Jean Monnet Ad Personam, Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca Cred că ar fi cazul să se “reevalueze” și la noi cât mai repede relația între economic și social, înțelegându‑se că socialul nu este contra și nici paralel economiei, ci într-o profundă relație de inter-dependență. În România persistă o mentalitate greșită despre relația […]

Personal medical din Moldova sau din Pakistan – o soluție pentru sistemul de sănătate din România?

iunie 21, 2013

Interviu cu Petru Armean, decanul Facultăţii de Moaşe şi Asistente Medicale Cum v-aţi propus să îmbunătăţiți calitatea îngrijirilor medicale în sistemul de sănătate românesc, din funcția de decan al Facultăţii de Moaşe şi Asistente Medicale? În prezent, calitatea serviciilor medicale este o prioritate pentru toţi furnizorii de servicii de sănătate, manageri, pacienţi, terţul plătitor, dar […]

Plata în funcție de performanță în îngrijirile de sănătate

iunie 21, 2013

Dr. Cristina Crintea Termenul de plată în funcţie de performanță (P4P) este utilizat în moduri diferite de către practicieni. O definiție generală este cea care descrie P4P ca fiind o metodă utilizată pentru oferirea de stimulente pentru medici și pentru organizațiile furnizoare de servicii medicale, în scopul îmbunătățirii performanțelor prin creșterea calității asistenței medicale şi/sau […]

Criza continuă din sistemul sanitar – cauze și soluții

iunie 21, 2013

Dr. Mircea Olteanu, medic primar, doctor în ştiinţe medicale, președinte Asociația Spitalelor din România Criza profundă în care se află sistemul nostru sanitar este recunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional, în ciuda numeroaselor „reforme” din ultimii 22 de ani. Acest lucru este ilustrat de numeroşi indicatori, precum speranţa de viaţă, mortalitatea evitabilă, mortalitatea infantilă, […]

Rolul guvernului este să creeze stimulentele pentru apariția noilor servicii de sănătate

iunie 21, 2013

Interviu cu Horia Cristian Medic primar chirurg și membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, PNL Un ticălos îngrijorat, un luptător care nu ia în calcul eșecul, cum singur se autocaracterizează pe blogul propriu, a răspuns pozitiv invitației noastre de a ne acorda un interviu. Despre transformare, tema care îl preocupă și […]

Evaluarea tehnologiilor medicale la nivel european – rolul EUnetHTA și sugestii pentru dezvoltarea domeniului în România

iunie 21, 2013

Dr. Ioana Bianchi, Șef Serviciu Unitatea de Evaluare a Tehnologiilor Medicale, Ministerul Sănătății Evaluarea tehnologiilor medicale (Health Technology Assessment, în engleză) reprezintă “un proces multidisciplinar ce sintetizează informațiile despre aspectele medicale, sociale, economice și etice legate de utilizarea tehnologiilor medicale într-o manieră sistematică, transparentă, nepărtinitoare și fiabilă. Scopul său este de a oferi un suport de […]

Echitate, calitate și protecție financiară... pentru toată lumea. E posibil?

iunie 21, 2013

Prezentă la Barcelona la a treia ediție a Cursului de finanțare a sănătății, susținut de cei mai cunoscuți specialiști ai WHO Europe, am avut ocazia să fiu alături de 50 de reprezentanți ai instituțiilor de sănătate din 27 de țări. Prima zi s-a încheiat apoteotic cu un role play: două echipe – una reprezentând Ministerul […]

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate