Iunie 2015

2015 – un an promițător pentru piața serviciilor medicale din România

iunie 8, 2015

Investițiile în aparatură medicală, lansarea unor noi clinici și diversificarea serviciilor medicale reprezintă principalele obiective ale unui operator de servicii medicale private. Deși există investitori care urmăresc să obțină rapid profit, majoritatea furnizorilor de servicii medicale private consideră că investiția făcută este una pe termen lung. În această din urmă categorie se încadrează și Spitalul […]

Investițiile mari în tratamentul oncologic nu reduc întotdeauna mortalitatea

iunie 8, 2015

Cheltuielile pentru sănătate din Statele Unite ale Americii continuă să depășească sumele alocate în țările europene care se bucură de un nivel similar de trai. Comparativ cu statele din Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, SUA alocă un procent mai mare din produsul intern brut pentru sănătate și ocupă, astfel, primul loc la cheltuielile per […]

Sfaturi pentru „frații” mai mici

iunie 8, 2015

După mai puţin de şase luni de la prima sa carte, „Sunt rezident, what next?”, un adevărat succes editorial – aproape o mie de exemplare vândute –, dr. Ştefan Cristian Gutue, tânăr specialist urolog, revine cu un nou titlu: Salvezi vieți sau sprijini pereți? Ghidul studentului medicinist. Autorul face lumină în privinţa traseului uneori anevoios […]

Colaborarea – elementul-cheie în îmbunătățirea informațiilor, pentru o sănătate mai bună

iunie 8, 2015

Calitatea sistemului de sănătate și starea de sănătate a populației pot fi îmbunătățite prin utilizarea corectă a informațiilor de înaltă calitate, ca fundament al politicilor sanitare. Un pas important în acest sens este dezvoltarea unui sistem unic de informații integrate de sănătate, pentru întreaga regiune europeană, iar acest lucru poate fi realizat doar prin colaborarea […]

Programul național de prevenție a diabetului nu poate demara fără susținerea autorităților

iunie 8, 2015

Interviu cu prof. univ. dr. Maria Moța, președinte SRDNBM Lupta împotriva diabetului zaharat nu este deloc ușoară, iar în lipsa implementării și intensificării programelor de prevenție, bătălia poate fi oricând pierdută. România se numără printre statele care oferă îngrijiri de calitate persoanelor cu diabet, dar care continuă să amâne demararea unui program național de prevenție. […]

Raţionalizarea şi performanţa, în viziunea managementului modern  al sistemelor sanitare  

iunie 8, 2015

  Dr. Vasile Dănuţ Silaghi, MD, MBA, DBA, MLSS – director HBS Group - Centrul de Excelenţă şi Inovaţie pentru Performanţa şi Calitatea Serviciilor de Sănătate Dr. Horea Timiş – director Executiv HBS Group Raţionalizarea alocării de resurse în sistemul de sănătate autohton, în cazul contractării de servicii de sănătate de către CAS, este tratamentul sau cauza […]

Top cele mai verzi orașe europene din 2015

iunie 8, 2015

Poluarea aerului provoacă aproape o jumătate de milion de decese premature în fiecare an, în Uniunea Europeană. În orașele aglomerate, calitatea aerului este foarte proastă, cu concentrații mari de pulberi în suspensie (PM), dioxid de azot (NO2) și ozon. Speranța medie de viață a oamenilor care locuiesc în zonele cele mai poluate din UE este […]

Recomandări pentru realizarea unor sisteme de sănătate durabile

iunie 8, 2015

Toți actorii din domeniul Sănătății trebuie să-și unească forțele și să acționeze acum pentru a spori sustenabilitatea sistemelor de sănătate din Europa, asta înainte de a fi prea târziu. Acesta este mesajul Cartei Albe pan-europene, „Împreună pentru o sănătate durabilă”, lansată recent de Grupul de lucru european pentru sănătate durabilă din cadrul Comisiei Europene, prezidat […]

Noile terapii pentru hepatita C, cancer și TBC – pe lista medicamentelor esențiale

iunie 8, 2015

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a reactualizat lista medicamentelor esențiale, care, printre altele, include noi tratamente revoluționare pentru hepatita C, diferite tipuri de cancer (inclusiv cancer de sân și leucemie) și pentru tratamentul tuberculozei multirezistente. Cu această ocazie, experții OMS speră să îmbunătățească accesul la medicamente inovatoare care prezintă beneficii clinice clare și care ar […]

Transplantul hepatic în Republica Moldova – un vis devenit realitate

iunie 8, 2015

Primul transplant hepatic din Republica Moldova a fost realizat în urmă cu doi ani, cu ajutorul echipei de specialiști de la Institutul Clinic Fundeni, condusă de prof. dr. Irinel Popescu. Era vorba de un transplant de la donator în viață, un tânăr care i-a dăruit mamei sale o parte din ficatul său, după cum își […]

Terapiile noi, introduse în România prin contractele cost-volum

iunie 8, 2015

51 de molecule noi vor putea beneficia de includere condiționată în lista de medicamente compensate și gratuite, prin contractele cost-volum și cost-volum rezultat, ca urmare a deciziilor emise recent de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM). Printre noile terapii se numără și moleculele pentru tratamentul fără interferon al hepatitelor virale, cronice și […]

Îngrijirea persoanelor stomizate, îmbunătățită datorită asistentului medical stomaterapeut

iunie 8, 2015

Stomaterapia sau îngrijirea stomelor, acele căi de comunicare realizate prin metode chirurgicale între un organ cavitar și piele, nu este o specializare recunoscută în România. Cu toate acestea, se practică, sporadic, și în țara noastră, datorită preocupării personale a anumitor asistenți medicali. Îngrijirea persoanelor stomizate este complexă și necesită o pregătire specială și, cum tot […]

Cercetarea din domeniul BPOC trebuie să țină cont de nevoile pacienților

iunie 8, 2015

Bolile pulmonare obstructive cronice (BPOC) se numără printre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial, fiind a treia cauză de deces, atât în lume, cât și în Statele Unite ale Americii (SUA). Deși rata mortalității globale se îndreaptă spre un trend descrescător, BPOC continuă să fie răspunzătoare, în fiecare an, de peste trei […]

Prețul medicamentelor din Anglia – mult prea mare

iunie 8, 2015

Institutul Național de Sănătate și Excelență Terapeutică (NICE) din Anglia plătește prea mult pentru noile tratamente, fapt care afectează atât pacienții, cât și Sistemul Național de Sănătate (NHS), arată un studiu publicat recent de specialiștii în economia sanitară de la Universitatea din York. Sistemul actual de evaluare a cost-eficienței unui medicament se bazează pe mecanismul […]

15 ani de transplant hepatic în România

iunie 8, 2015

Anul acesta, specialiştii români în transplantologie au sărbătorit 15 ani de existenţă a activităţii de transplant hepatic, timp în care s-au realizat 669 de operaţii. De asemenea, în toţi aceşti ani au beneficiat de intervenţii şi au primit o a doua şansă la viaţă 639 de români. Activitatea de transplant hepatic din ţara noastră s-a […]

Instituționalizarea copiilor blochează progresul acestora în viață

iunie 8, 2015

Interviu cu Jane Thompson,  specialist în educația și dezvoltarea timpurie a copilului cu nevoi speciale Fiecare copil trebuie să aibă acces la sistemul educațional public, indiferent că vorbim de copii cu nevoi speciale sau de copii cu dizabilități emoționale sau motorii. Orice stat din lume trebuie să se asigure că oferă șanse egale la educație […]

Medicul trebuie să ofere pacientului său ceea ce trebuie, nu ceea ce pacientul își dorește

iunie 8, 2015

Interviu realizat cu dr. Gheorghe Borcean, președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR) Auzim des că relația dintre medic și pacient nu mai este ce a fost odată. Și asta pentru că, în timp, încrederea și respectul față de halatul alb s-au degradat considerabil. Cine este de vină pentru această situație nu putem spune cu […]

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate