Eduard Cărăuleanu
Manager-Director al ConSeco International, companie de consultanță în domeniul pharma, cu experiență de peste 15 ani.
De la începutul anului, aud această întrebare pusă în mod direct sau indirect.
Cine o spune: manageri cu state vechi în industria pharma și de aparatură medicală, fie producători, fie distribuitori.
În România, piața pharma a crescut neîncetat din mijlocul zilei de 22 Decembrie 1989, odată cu decolarea elicopterului prezidențial. La început, prin ajutoare venite din Occident sau aduse de simpli cetățeni români din țările mai mult sau mai puțin îndepărtate. Apoi, cu ajutorul reprezentanților pharma care au deschis filiale în România și al firmelor importatoare și distribuitoare de medicamente.
Nu a fost un drum lin, dar direcția a fost clară spre creștere. De la începutul lui 2009 a început însă furtuna. Inițial, primele lovite au fost companiile de originale: din ce în ce mai multe molecule au pierdut protecția, piața fiind acaparată de generice. Noile molecule ale acestora (nu mai puțin de 300) așteaptă din 2008 intrarea pe piață. Consecința acestei situații: concedierile din originale sunt un lucru constant din 2009 până în 2013 inclusiv.
Pe acest culoar, companiile de generice au profitat la maximum din 2009 până în 2012 și s-au dezvoltat intens, făcând angajări masive.
În 2013 însă…
Pentru articolul integral vă invităm să citiți ediția tipărită din luna iulie a revistei Politici de sănătate!