
Medicina personalizată, accesul la terapii țintite, abordarea centrată pe pacient și stimularea cercetării oncologice sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul celei de-a 51-a ediții a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO), desfășurată la Chicago, în perioada 29 mai – 1 iunie 2015. De la prima demonstrație publică a CancerLinQ, o colaborare între ASCO […]

Cancerul reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea publică la nivel mondial, iar ratele de incidență au crescut în majoritatea țărilor, din 1990 încoace. Mai mult, cancerul a fost a doua cauză de deces la nivel mondial în 2013, după bolile cardiovasculare, iar povara afecțiunilor oncologice ar putea să crească în toate țările din cauza creșterii […]

Interviu cu Radu Țibichi, director general CNAS Negocierile privind semnarea primelor contracte cost-volum, care vor permite accesul pacienților cu hepatita C și cu afecțiuni oncologice la terapiile inovatoare scumpe, sunt în plină desfășurare. Vestea bună este că discuțiile au avansat considerabil, iar primele contracte urmează să fie semnate cât de curând. Nu putem spune o […]

Interviu cu prof. dr. Ruxandra Ionescu, președintele Societății Române de Reumatologie Aproximativ 80% dintre pacienții cu poliartrită reumatoidă sunt, la un moment dat, obligați să se pensioneze anticipat, din cauza progresiei acestei boli invalidante. Potrivit specialiștilor, dacă boala nu este depistată din timp și dacă pacientul nu primește tratamentul adecvat, în 20 de ani se […]

Interviu cu Mihaela Udrea, director Direcția Politică a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății De la 1 iulie, în România au intrat în vigoare două cataloage privind prețurile la medicamente: Catalogul Național Public, prin care sunt aprobate prețurile maximale, cu amănuntul, ale medicamentelor comercializate în unitățile farmaceutice sau spitalicești care nu au […]

Rezultatele implementării programului de anestezie și terapie intensivă (ATI), lansat în urmă cu doi ani, nu au întârziat să apară. La sfârșitul anului trecut au fost finalizate cinci obiective prioritare în managementul marilor urgențe medicale, fapt care le-a permis medicilor specialiști să pună în aplicare tehnici de ultimă generație, să folosească materiale și dispozitive medicale […]

Interviu cu dr. Driss Berdaï, membru al Comitetului de transparență, Haute Autorité de Santé (HAS) în Franța Accesul pacienților la medicamentele inovatoare, scumpe, reprezintă în prezent una dintre cele mai mari preocupări ale tuturor sistemelor de sănătate din Europa. Autoritățile naționale trebuie să țină cont, pe de o parte, de rezultatele terapeutice care aduc într-adevăr […]

Interviu cu Adrian van den Hoven, director general EGA Accesul sustenabil la medicamente în Europa trebuie stimulat. Aceasta este concluzia celei de-a 21-a conferințe anuale a Asociației Europene a Medicamentelor Generice (EGA), care a reunit în acest an, la Berlin, reprezentanți ai industriei medicamentelor generice, importanți lideri de opinie, medici, asociații de pacienți, farmaciști, precum […]

Interviu cu dr. Călin Gălășeanu, country manager Bristol-Myers Squibb România În ultima perioadă, cercetarea și dezvoltarea în medicină avansează într-un ritm alert. Accesul pacienților la aceste medicamente eficiente este ceva mai greoi, cel puțin în România. Anul trecut, la scurt timp după prezentarea terapiilor curative interferon free, în hepatită C, în cadrul Congresului EASL 2013, […]

Prof. univ. dr. Romulus Timar Inhibitorii co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (SGLT2) reprezintă o clasă nouă de medicamente antihiperglicemiante, cu mod de acțiune independent de insulină. Glucoza, filtrată la nivel glomerular, este reabsorbită în principal în segmentul S1 al tubului contort proximal prin intermediul SGLT2. Inhibarea farmacologică a SGLT2 este urmată de glicozurie și de scăderea […]

Farm. pr. Anca Crupariu, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale Începând cu februarie 2013, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) are în atribuţie emiterea autorizației pentru furnizarea de medicamente pentru rezolvarea unor nevoi speciale (ANS). ANMDM emite această autorizaţie în condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 85/7.02.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare […]

În ultimele decenii au existat dezbateri intense în bioetică cu privire la standardul de îngrijire care ar trebui să fie furnizat în studiile clinice multinaționale. Problemele legale sunt relevante în cazul în care resursele limitate înseamnă că standardul local de îngrijire nu presupune niciun fel de îngrijire. Introducerea legislației privind drepturile omului în această dezbatere […]

Calitatea managementului afecțiunilor oncologice diferă de la o țară la alta și prin urmare, șansele de supraviețuire ale pacienților variază și ele de la un stat la altul. Despre diferențele majore în îngrijirea pacienților oncologici între statele membre ale Uniunii Europene, precum și despre situația României, în particular, am discutat cu Mihaela Militaru, directorul Coaliției […]

Alexandra Marinescu, manager Inovare în cadrul Innovate Informational Technology Piața serviciilor de sănătate se află într-o continuă schimbare, de la o orientare către furnizori la una către clienți, datorită influenței și presiunii crescute din partea pacienților și a publicului. Această schimbare aduce cu sine o regândire și o reordonare a nevoilor la nivelul managementului unităților sanitare cu paturi (clinici, […]

Institutul Oncologic București a avut în 2014 peste 80.000 de spitalizări în regim de zi, peste 22.000 de spitalizări în regim continuu, fiind realizate peste 6.500 de intervenții chirurgicale. Personalul medical, deși insuficient, se străduiește să facă față cât mai bine volumului foarte mare de muncă. În ceea ce privește aparatura medicală de înaltă performanță, […]

Interviu cu conf. univ. dr. Patriciu Achimaş Cadariu, manager Institutul Oncologic din Cluj-Napoca România a făcut progrese considerabile în tratamentul afecţiunilor oncologice. Potrivit specialiştilor, toate cele 48 de oncologice aflate pe lista medicamentelor esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt disponibile la noi în ţară, iar lista completă a medicamentelor rambursate de stat cuprinde în […]

Interviu cu ec. Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iași Institutul Regional de Oncologic Iași a fost inaugurat în 2012, iar la început nu a funcționat la întreaga sa capacitate. Era de așteptat, fiind o instituție nouă. Între timp, Institutul s-a dezvoltat și a ajuns o unitate medicală eficientă, care oferă servicii de calitate. […]
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate