
În prezent, BPOC este a treia cauză de deces la nivel global, provocând circa 3,23 milioane de decese în 2019. Peste 80% din aceste decese au avut loc în țări cu venituri mici și mijlocii. Se estimează că în următorii 40 de ani pot fi atinse cifre de peste 5,4 milioane de decese anual cauzate […]

„Medicamentele nu au efect pentru pacienții care nu le iau” – fie că este din motive intenționate sau neintenționate. Iar în bolile respiratorii cronice (BPOC, astm) sunt o mulțime de astfel de motive, așa cum a arătat un studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie: aproape jumătate dintre pacienți (47%) renunță la medicamente atunci când […]

Pauline Masters este pensionară din Gloucestershire, Marea Britanie. A lucrat ca asistentă medicală în domeniul sănătății mintale și suferă de BPOC și astm, fiind diagnosticată cu 18 ani în urmă, la vârsta de 55 de ani. În ciuda faptului că a îngrijit anterior un pacient cu BPOC, a fost surprinsă de cât de puține lucruri […]

Interviu cu conf. dr. Diana Păun, consilier prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială. Managementul bolilor pulmonare în România suferă, din păcate, de aceeași vulnerabilitate ca și gestiunea afecțiunilor din alte specialități, respectiv lipsa unei politici coerente de prevenție și educație pentru sănătate, cu consecințe importante pentru individ și societate. „Este o realitate tragică, cu atât […]

Interviu cu dr. Oana Ingrid Mocanu, director general Direcţia Farmaceutică Clawback Cost/Volum, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Vorbim din ce în ce mai des în ultima perioadă de îmbunătățirea accesului la inovație pentru pacienții din România, însă obținerea acestui deziderat necesită mulți pași și numeroase eforturi. Medicamentele și tehnologiile de ultimă generație, introduse […]

Interviu cu dr. farm. pr. Felicia Ciulu-Costinescu, director Direcţia Evaluare Tehnologii Medicale, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. Medicamentele au înregistrat progrese uriașe în ultimele decenii. Au îmbunătățit supraviețuirea și calitatea vieții pentru mulți pacienți și au schimbat cursul bolilor. Utilizarea adecvată a medicamentelor poate preveni complicațiile costisitoare și poate ajuta […]

Interviu cu prof. dr. Leonard Azamfirei, membru în Comisia de Sănătate din Senatul României, rector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Cum putem crește performanța sistemului de sănătate atunci când vorbim de îngrijirile și tratamentul acordat bolnavilor din România? Este suficientă finanțarea alocată sănătății pentru o calitate […]

Interviu cu dr. Adrian Wiener, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. Pandemia a evidențiat toate neajunsurile sistemului public de sănătate din România, iar pacienții cu BPOC au fost printre cei drastic afectați. În acest moment nu avem încă imaginea completă a mortalității în exces datorată adresării foarte reduse a patologiei non-Covid pe […]

Interviu cu dr. Cătălina Panaitescu, coordonator Grup RespiRO, Societatea Națională de Medicină a Familiei (SNMF) Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) reprezintă o problemă de sănătate publică din cauza morbidității și mortalității importante și în continuă creștere, ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a populației și expunerii prelungite la factori de risc. „Cum tratamentele actuale nu pot […]

Interviu cu prof. dr. Roxana Maria Nemeș, președinte Societatea Română de Pneumologie (SRP). BPOC poate fi diagnosticată printr-o analiză simplă, noninvazivă și accesibilă, totuși foarte mulți pacienți, în special tineri, sunt nediagnosticați, deoarece adresabilitatea persoanelor cu vârsta sub 40 de ani la medic pentru realizarea spirometriilor este redusă. „Diagnosticarea cât mai precoce a bolii este […]

Interviu cu prof. dr. Doina Todea, medic primar pneumolog, Spitalul Clinic de Pneumologie „Leon Daniello”, Cluj-Napoca. Pandemia a oferit lecții atât medicilor, cât și pacienților. „Personalul medical a învățat că, indiferent de ce ne așteaptă, munca în echipă este importantă și trebuie să fim pregătiți pentru neprevăzut, fără a neglija, în același timp, această patologie […]

Interviu cu prof. dr. Florin Mihălțan, ex-președintele Societății Române de Pneumologie (SRP). Medicii atrag atenția că peste 50% din pacienții cu BPOC vin la diagnostic în stadii avansate (3-4) sau când au o exacerbare intensă. „La pacientul cu BPOC, severitatea este legată de progresia în vârstă, dar și de prezența comorbidităților (boli cardiovasculare, diabet, osteoporoză, […]

Interviu cu conf. dr. Claudia Toma, vicepreședintele Societății Române de Pneumologie. Exacerbările au impact asupra stării de sănătate, progresiei bolii, riscului de mortalitate și costurilor pentru sistemul de sănătate. Datele arată că o singură exacerbare moderată a BPOC poate accelera progresia bolii, dubla rata de declin a funcției pulmonare, crește riscul de spitalizare cu 21%, […]

Interviu cu prof. dr. Gabriela Jimborean, președintele Comitetului Științific al Societății Române de Pneumologie. Încă din 2006, American Thoracic Society (ATS), European Respiratory Society (ERS) și, ulterior, Ghidul GOLD pentru BPOC au enunțat un consens care arată că, pe de-o parte, reabilitarea pulmonară (RP) este o metodă nonfarmacologică consacrată, integrată în tratamentul individualizat al pacienților […]

Interviu cu Șef lucrări dr. Ruxandra Râjnoveanu, șef disciplină medicină paliativă, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca. Nevoile pacientului cu BPOC sunt complexe, iar îngrijirile paliative trebuie să facă parte din planul de tratament. Nevoile pacientului trebuie identificate dincolo de partea „vizibilă”, simptomatică, întrucât BPOC include și aspecte psiho-emoționale, sociale și spirituale. […]

Interviu cu conf. dr. Petronela Ariadna Fildan, președinta Secțiunii de Bronhologie din cadrul Societății Române de Pneumologie (SRP). Este datoria medicilor să le explice pacienților care este cea mai bună cale pentru a ține sub control bronhopneumopatia obstructivă cronică, cum trebuie administrat tratamentul și ce modificări trebuie să facă în activitățile de zi cu zi, […]

Interviu cu prof. dr. Cristian Oancea, președintele Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătății. Pacienții non-COVID, în special cei cu afecțiuni pulmonare, printre care și BPOC, au avut probabil cel mai mult de suferit în ultimul an și jumătate, din perspectiva accesului îngreunat la servicii medicale, odată cu venirea pandemiei și transformarea majorității spitalelor de pneumologie […]
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate