Octombrie 2019

Bio boom pe piața farmaceutică

octombrie 14, 2019

Potrivit unui raport lansat la începutul anului, piața farmaceutică mondială va depăși 1,5 trilioane de dolari până în 2023, dezvoltându-se cu o rată anuală compusă de creștere (Compound Annual Growth Rate (CAGR)) de 3,6% în următorii cinci ani. Factorii principali de creștere vor continua să fie Statele Unite și piețele farmaceutice emergente cu 4-7% CAGR […]

Ajungem la cea mai mare rețea de radioterapie publică din Europa

octombrie 14, 2019

 Interviu cu Laszlo Attila, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Senat Sănătatea devine din ce în ce mai mult o vedetă a interesului public. Care sunt consecințele măsurilor politice care s-au luat până acum și ce urmează? Neexistând un consens, suntem în situația ca după 30 de ani și 39 de miniștri, de fiecare […]

Un medicament este rambursat numai în momentul în care apare pe lista prețurilor de referință

octombrie 14, 2019

Interviu cu  dr. farmacist primar Felicia Ciulu-Costinescu, șef Departament evaluare tehnologii medicale, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Cine este Felicia Ciulu-Costinescu, șefa Departamentului de HTA din Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR)? Sunt, înainte de toate, un om care se gândește la oameni și la […]

Avem nevoie de medicină individuală

octombrie 14, 2019

Interviu cu Ileana Dumitrache, membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților V-ați alăturat recent echipei din Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, dar sunteți la al treilea mandat de deputat. Care ar fi un scurt istoric al activității dumneavoastră de diplomat? În decursul anilor, activitățile întreprinse în calitate de membru al Comisiei […]

Este complicat să realizezi într-o săptămână ceea ce nu s-a făcut în 25 de ani

octombrie 14, 2019

Interviu cu dr. Amalia Șerban,  director general, Direcția Generală de asistență medicală și Sănătate Publică din Ministerul Sănătății   Una dintre temele care au ținut prima pagină a ziarelor în ultimele luni a fost președinția Consiliului Uniunii Europene. Cu ce am rămas noi, ca țară, după această perioadă? Una dintre marile priorități dezbătute pe perioada […]

INOVAȚIA, ÎNTRE AȘTEPTĂRILE PACIENȚILOR ȘI PLANURILE DE BUSINESS ALE COMPANIILOR FARMACEUTICE

octombrie 14, 2019

Formule de calcul al prețului, acces și politici de sănătate eficiente, decizii mai mult sau mai puțin controversate- până la urmă, unde ne situăm din punct de vedere al accesului pacienților la medicamentele inovatoare? Piața s-a îmbunătățit, spun autoritățile. Este loc de mai mult, spune industria farma. Avem nevoie de inovație și de un sistem […]

Este o mare problemă cu pacienții neasigurați din România, ca peste tot în lume

octombrie 14, 2019

Interviu cu  prof. dr. Cristian Gheorghe, președintele Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH) Ați încheiat un mandat de doi ani în calitate de președinte al Societății Române de Endoscopie Digestivă și ați preluat în iunie 2019 conducerea Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie. Ce se întâmplă cu proiectele pe care le-ați început cu SRED […]

Nu se face performanță fără investiții

octombrie 14, 2019

Sănătatea a devenit o prioritate la nivel european! O demonstrează atât finanțările suplimentare pe care le-a primit, la obținerea cărora mă bucur că am contribuit prin rapoaretele mele, cât și atitudinea comisarului desemnat pentru Sănătate, doamna Stella Kyriakides, un susținător activ al luptei împotriva cancerului, ea însăși un supraviețuitor al acestei boli crunte, după cum […]

Carta Albă a Inovației în Sănătate - Soluții pentru creșterea finanțării și accesul la inovație al pacienților din România

octombrie 14, 2019

Platforma de dialog și  coo­perare „Resurse pentru Să­nătate”, inițiată de Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților și Comisia pentru Sănătate Publică din Senat, împreună cu Local American Working Group - LAWG, a lansat recent Carta Albă a Inovației în Sănătate- un document ce conține soluțiile tehnice aplicabile pe plan local pentru creș­terea finanțării […]

Sistemul de sănătate are nevoie de creșterea finanțării pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor pacienților români

octombrie 14, 2019

Interviu cu Attila Fejer,  președinte LAWG Care sunt propunerile dumneavoastră concrete de a crește în primul rând puterea de finanțare? Proiectul nostru a încercat să investigheze toate cele patru paliere de finanțare pentru sistemul de sănătate. Dacă vorbim de asigurările sociale de sănătate, principala limitare este că un număr foarte mic de cetățeni plătește aceste […]

România, pe locul 3 la nivel european pentru cancerul faringian

octombrie 14, 2019

Interviu cu conf. univ. dr. Răzvan Hainăroșie, director medical, Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, Bucureşti Nu toată lumea știe că, pe lângă multe secții de ORL din spitalele din țară, există și un întreg spital ORL - Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă”. Care […]

Boli rare: legislația existentă nu acoperă o multitudine de situații în care se regăsesc pacienții

octombrie 14, 2019

Interviu cu conf. dr. Irina Strâmbu, președinte Comisia de pneumologie din Ministerul Sănătății Fibroza pulmonară idiopatică, cea mai dificilă dintre bolile interstițiale pulmonare, este o boală cu diagnostic în creștere ca număr de pacienți. Totuși, chiar dacă lumea se informează mai mult, nu toți bolnavii ajung să fie diagnosticați – specialiștii estimează că în România […]

Cancerul de prostată: de la screening la medicina personalizată

octombrie 14, 2019

Interviu cu prof. dr. Viorel Jinga, șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, prorector cu probleme studențești în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București   Ați primit recent Premiul „Carol Davila” pentru Medicină pentru un studiu pe cancerul de prostată metastazat desfășurat în nouă țări. Care sunt rezultatele […]

Este o nevoie reală de repoziționare a farmacistului în cadrul sistemului sanitar

octombrie 14, 2019

Interviu cu dr. farm. Răzvan Prisada,  vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România Cu ce idei noi am rămas după perioada în care România a deținut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene? Cred că ar fi mai bine dacă ar exista mai multă competență europeană în domeniul Sănătății, pentru că am putea prelua mai repede lucrurile bune și adesea […]

Peste 50 de studii clinice, în derulare, la IOCN

octombrie 14, 2019

Interviu cu  dr. Cătălin Vlad, manager Institutul de Oncologie  Cluj-Napoca   Din noiembrie 2017, IOCN este acreditat de Organizația Europeană a Institutelor de Cancer și este singura instituție de acest fel din țară. Ce înseamnă această acreditare pentru pacienți? Este ceva mai mult simbolic sau vine la pachet cu o serie de facilități? Această acreditare […]

Aș da libertate cabinetului medical să se organizeze așa cum consideră că are nevoie comunitatea

octombrie 14, 2019

Interviu cu dr. Raluca Zoițanu, medic primar, medicină de familie, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie Cum ați ales medicina de familie? Știu că proveniți dintr-o familie cu istoric pe acest domeniu, dar uneori așchia sare puțin mai departe de trunchi. Aș fi fost atrasă și de partea tehnică. Tatăl meu este inginer, […]

Niciodată nu o să mă auziți spunând „nu” la solicitări din partea Ministerului Sănătății

octombrie 14, 2019

Interviu cu Eugen Teodorovici, ministrul interimar al Finanțelor Publice Din banii pe care îi alocați Sănătății, care sunt proiectele pe care le simțiți ca fiind o investiție și care sunt o cheltuială? La această întrebare Ministerul Sănătății poate să răspundă exact unde și cum se cheltuiesc banii, dar, din tot bugetul alocat anul acesta, care […]

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate