
Interviu cu asist. univ. dr. Doina Carmen Mazilu, președinte Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – filiala București. Asistenții medicali și moașele sunt cei mai numeroși profesioniști din sistemul de sănătate. De asemenea, ei „sunt parte importantă a echipelor medicale și pot contribui esențial la schimbarea pozitivă atât de necesară […]

Interviu cu Oana Sivache, director general adjunct al ASSMB. Toate fondurile aflate la dispoziția Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) sunt direcționate spre investiții în infrastructură, în tehnologie și în resursa umană, cei trei piloni de dezvoltare ai sistemului medical din București, afirmă Oana Sivache. „Noua conducere a ASSMB, pe care o reprezint, a […]

Interviu cu șef lucrări dr. Irene Davidescu, medic primar neurologie, medic specialist psihiatrie, coordonator Program național de tratament al bolilor neurologice (scleroză multiplă) în Spitalul Clinic Colentina Recent, asociațiile de pacienți au atras atenția că în România sunt cel puțin 3.000 de persoane cu scleroză multiplă nediagnosticate. Potrivit estimărilor, în țara noastră ar trebuie să […]

Interviu cu conf. dr. Traian Constantin, manager interimar Spitalul Clinic Profesor Doctor Theodor Burghele. Cancerul de prostată (CP) reprezintă a doua cea mai comună afecțiune malignă și a cincea cauză de deces pentru populația masculină, determinând aproximativ 6,8% din decesele cauzate de cancer la nivel mondial. Incidența cea mai crescută este înregistrată în Europa Occidentală, […]

Interviu cu Adrian Croitoru, președinte Asociația DMD Care. La nivel declarativ, o boală este considerată rară dacă afectează o persoană la 2.000 de locuitori. La nivel personal, o boală rară înseamnă cu totul altceva: lipsa metodelor de diagnostic, lipsa metodelor și a tehnologiilor de îngrijire și recuperare, lipsa tratamentului. Este și cazul distrofiei musculare Duchenne, […]

Agenția Executivă Europeană pentru Sănătate și Tehnologie Digitală (HaDEA) gestionează programe și inițiative europene în numele Comisiei Europene. Aceasta colaborează îndeaproape cu cinci direcții generale (DG CNECT, DEFIS, GROW, RTD și SANTE, care este DG principală pentru HaDEA) și cu Autoritatea europeană pentru pregătirea și răspunsul în caz de urgență în domeniul sănătății (HERA) a […]

Interviu cu Inguna Dobraja, Directoarea de țară pentru Moldova, Europa și Asia Centrală, Banca Mondială. Banca Mondială a oferit peste 1,4 miliarde de dolari SUA ca împrumut Republicii Moldova de când țara a aderat la Grupul Băncii Mondiale (GBM) în urmă cu 30 de ani. Anul acesta va fi marcată această etapă importantă de colaborare. Inguna […]

Răspunsul Republicii Moldova în fața pandemiei a avut o anvergură fără precedent. Acest lucru a fost posibil datorită solidarității demonstrate între autorități, profesioniști și cetățeni, care au asigurat un răspuns unitar. Împreună am acționat cu rapiditate, ambiție și coerență și am realizat ceea ce este imposibil să faci de unul singur. Solidaritatea, responsabilitatea, efortul comun […]

Am susținut permanent toate inițiativele care au ca scop sănătatea populației, pentru că am convingerea că acest domeniu este unul definitoriu pentru bunăstarea fiecărui cetățean al României. De aceea, am apreciat demersul de elaborare a unui Plan Național de Combatere a Cancerului și am găzduit la Palatul Cotroceni evenimentul de lansare a acestuia. Oportunitatea planului […]

Interviu cu prof. dr. Adrian Belîi, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie din Parlamentul Republicii Moldova. Pandemia de COVID-19 a accentuat trendul negativ al indicatorilor de sănătate din ultimii doi ani. Aceasta a demonstrat, atât pe plan global, cât și național, că sistemele de sănătate și Guvernele au nevoie să-și adapteze modul de lucru […]

Progresul în atingerea acoperirii universale cu servicii de sănătate reprezintă un proces în continuă schimbare, ca răspuns la schimbările demografice, trendurile tehnologice și epidemiologice, dar și expectanțele populației. Despre realizările pentru asigurarea unui acces universal și durabil la îngrijiri de înaltă calitate, sporirea eficienței și a eficacității cheltuielilor cu sănătatea, pe fondul creșterii cererii, al […]

Interviu cu prof. dr. Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova este o instituție competitivă la nivel național și internațional în domeniul învățământului medical și farmaceutic, având la bază: calitatea, excelența, performanța, inovația, responsabilitatea individuală și instituțională, satisfacția […]

Interviu cu Ceslav Ciuhrii, doctor în științe biologice, fondator Biotehnos Prod. Cercetarea continuă și avansul în terapiile necesare tratării bolilor au reprezentat surse continue de speranță pentru persoanele cu boli cronice și grave, la nivel global. În ultimii ani, vorbim din ce în ce mai mult de medicină personalizată și de medicamente biologice, al căror […]

Interviu cu George Bacinschi, directorul reprezentanței din Republica Moldova. Aproape două decenii în urmă, un grup de investitori din România a decis să-și investească banii într-o afacere farmaceutică în Republica Moldova. Așa a apărut Balkan Pharmaceuticals. Inițial, o companie modestă, cu o echipă mică. În decurs de câțiva ani, a ocupat o poziție avantajoasă pe […]

Interviu cu Cornel Agachi, Business Unit Director Novo Nordisk, Republica Moldova. Tendința de a învinge diabetul stă la baza viziunii companiei Novo Nordisk. Aceasta este principala forță motrice în parcursul dezvoltării durabile a companiei. Despre provocările în perioada pandemiei COVID-19 și a tragediei umanitare cauzată de războiul din Ucraina, soluțiile pentru controlul diabetului și inovațiile […]

Interviu cu conf. dr. Diana Păun, consilier prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială a României. România poate contribui substanțial la avansarea proiectelor bilaterale, în vederea dezvoltării democratice a Republicii Moldova și a avansării parcursului său european, spune conf. dr. Diana Păun. Sprijinul permanent pe care România l-a acordat Republicii Moldova în toată această perioadă pandemică […]

Interviu cu dr. Nelu Tătaru, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Parlamentul României. Actuala criză umanitară din Ucraina a implicat în egală măsură România și Republica Moldova, care au sprijinit direct refugiții. În criza medicală anterioară, cele două state au colaborat, ajutorându-se reciproc. „Relația dintre România și Republica Moldova este puternică, profundă, […]
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate