Politici de Sanatate

Planul Național de Combatere a Cancerului – un act de necesitate imediată

31 mai
12:54 2022
Planul Național de  Combatere a Cancerului –  un act de necesitate  imediată

Am susținut permanent toate inițiativele care au ca scop sănătatea populației, pentru că am convingerea că acest domeniu este unul definitoriu pentru bunăstarea fiecărui cetățean al României. De aceea, am apreciat demersul de elaborare a unui Plan Național de Combatere a Cancerului și am găzduit la Palatul Cotroceni evenimentul de lansare a acestuia.

Oportunitatea planului este incontestabilă, iar măsurile propuse în document răspund necesităților pentru îmbunătățirea accesului la diagnostic și tratament. Totodată, se urmărește recuperarea decalajelor în privința accesului la îngrijire de cea mai bună calitate și un transfer rapid al inovației în practică.

O societate solidară și echitabilă este una care asigură un sprijin activ cetățenilor săi și răspunde, în mod responsabil, nevoilor oamenilor și comunităților. Rolul societății civile este unul extrem de important în acest demers. Dacă aspirăm la o construcție sustenabilă, atunci avem nevoie de susținere reciprocă pentru priorități agreate, fără să pierdem niciun moment din vedere faptul că disensiunile sterile riscă să decredibilizeze unele măsuri care au în centru pacientul și generează un efect imediat asupra sănătății
multora dintre noi.

Planul Național de Combatere a Cancerului este fundamental pentru un sistem vulnerabilizat prin lipsa de acțiune adecvată timp de câteva decenii, iar acest lucru este confirmat de indicatorii ridicați privind mortalitatea și morbiditatea prin cancer. Cu siguranță, procesul consultativ va aduce îmbunătățiri asupra conținutului acestui document, iar în etapele următoare vor fi gândite noi măsuri și acțiuni suplimentare.

Prevenția în sănătate trebuie asumată ca prioritate zero a reformei sistemului de sănătate, pentru că sunt ferm convins că doar educaţia, importanţa conştientizării prevenţiei şi adoptării unui stil de viaţă sănătos pot avea pe termen lung efecte benefice asupra speranţei de viaţă, calităţii vieţii și bunăstării cetățenilor.  Este și direcția în care s-au derulat constant proiecte la nivelul Administrației Prezidențiale. Doar promovând această arie de intervenție ca politică unitară națională, putem ajunge la rezultate îmbunătățite în sănătate.

Planul Național de Combatere a Cancerului rămâne însă un act de necesitate imediată, de responsabilitate și responsabilizare pentru implementarea tuturor măsurilor menite să reducă semnificativ povara acestei maladii în țara noastră.

Avem obligația de a face tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a sprijini cu toate puterile lupta pentru viață. Așadar, în perioada următoare este esențială coalizarea tuturor actorilor cu responsabilități din sfera de autoritate, din mediul academic, privat și din societatea civilă pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în acest document. Sunt sigur că toate aceste eforturi conjugate vor aduce îmbunătățiri considerabile pentru calitatea vieții pacientului oncologic, cât și pentru familie și cei apropiați.

ES Klaus Iohannis, Președintele României

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: