
Interviu cu Ioana Gligor - Șefă de unitate SANTE.B3 - Rețelele Europene de Referință și Sănătate Digitală Cum a început drumul dumneavoastră spre Comisia Europeană? Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, am lucrat în echipa de negociere. Am fost purtătorul de cuvânt al negociatorului șef cu UE, domnul Vasile Pușcaș. Din 2007, am […]

Interviu cu dr. Alin Nicolescu, medic primar dermatolog, secretar general al Societății Române de Dermatologie și președinte al Comisiei de dermatovenerologie din cadrul Ministerului Sănătății Pentru femeia cu psoriazis aflată la vârsta fertilă sau care a rămas însărcinată, există soluții terapeutice, însă acestea trebuie luate în deplină cunoștință de cauză, cu argumente pro și […]

Interviu cu dr. Radu Țincu, medic primar ATI, șef lucrări disciplina Toxicologie, UMF Carol Davila București Ce reprezintă dieta planetară? Dieta planetară este un nou concept în domeniul alimentației, fiind rezultatul a peste doi ani de cercetare. S-a ajuns la această concluzie în urma unei meta analize realizate de Comisia Lancet, care a reunit […]

Interviu Dr. Adriana Mihalas, medic primar, medicină de familie Care este statutul medicului de familie? Din păcate, medicul de familie are acum un statut periferic, dat și menținut de legislația în vigoare. Este, ca să folosesc o metaforă, perceput ca un fel de ștampilă cu rază scurtă de acțiune, care trimite pacientul la medicul specialist. […]

Interviu cu dr. Cosmin Ciora - medic primar gastroenterologie, Spitalul Clinic Fundeni Care sunt cele mai întâlnite probleme pentru care pacienții vin la dumneavoastră? Cel mai frecvent motiv de prezentare este investigarea hepatitelor. Însă o mare parte dintre pacienții care vin în clinică, din păcate, sunt pacienții oncologici și vorbim aici despre oncologie de […]

Interviu cu dr. Delia Tulbă – medic rezident neurologie, Spitalul Clinic Colentina Noile generații de medici vin cu alte abordări față de cele vechi și reușesc de cele mai multe ori să față față exigențelor pacienților, care sunt din ce în ce mai informați, dar și vindicativi. Ce contează acum cel mai mult în […]

Interviu cu Julio Burman, membru al board-ului ELPA și CEO HETZLIVER Aflarea diagnosticului de hepatită prin testarea rapidă ajută persoanele bolnave să-și schimbe stilul de viață și să-și prelungească, astfel, durata vieții. „Screeningul înseamnă evitarea transmiterii bolii, deci trebuie să ne concentrăm pe acțiuni care să conștientizeze oamenii privind importanța testării pentru hepatită. Apoi, putem […]

Planul–cadru național pentru controlul hepatitelor virale în România, pentru perioada 2019-2030, a fost deja publicat în Monitorul Oficial, fiind în vigoare din data de 2 mai 2019, a anunțat ministrul Sorina Pintea. Potrivit acesteia, există o finanțare de 2,6 miliarde de lei pentru anul 2019 și de 12,5 miliarde de lei până în 2024 (94% […]

Interviu cu dr. Mircea Lupușoru, manager al Spitalului Clinic Colțea Cum era spitalul în momentul în care l-ați preluat și ce soluții ați bifat până acum? Pot spune că, din momentul în care am preluat spitalul, am identificat o serie de probleme: - lipsa unei bănci de celule stem hematopoietice, necesară compartimentului de transplant medular, […]

Interviu cu conf. dr. Gina Botnariu - șef secție Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Spitalul Universitar „Sf. Spiridon”, Iași Diabetul este o boală cu o prevalență foarte mare la noi în țară. Dacă ar fi să punctăm câteva dintre problemele cu care se confruntă sistemul medical în a trata acești pacienți, care ar fi […]

Interviu cu dr. Ricardo Baptista Leite,membru în Parlamentul Portugaliei, președinte-fondator al „UNITE –Rețeaua parlamentarilor care luptă pentru a pune capăt HIV / SIDA, hepatitei virale și altor boli infecțioase”, șeful catedrei „Politici de sănătate” din cadrul Universității Catolice din Portugalia, fost viceprimar al orașului Cascais. V-am intervievat și acum cinci ani. Atunci erați, printre altele, […]

Interviu cu Excelența Sa Thomas Baekelandt, ambasadorul regatului Belgiei în România România și Belgia – două sisteme de sănătate complet diferite, totuși compatibile, cel puțin la nivel local. Fundațiile belgiene derulează în România, în special în zonele rurale, numeroase programe de suport pentru persoanele bolnave, promovând îngrijirile la domiciliu ca pe o soluție de […]

Interviu cu dr. Codruț Munteanu, medic primar chirurg, doctor în științe medicale, manager al Spitalului de Urgență Piatra Neamț Din iulie 2018, sunteți manager al Spitalului de Urgență Piatra Neamț. Care sunt obiectivele pe care vi le-ați propus și cum vă propuneți să le îndepliniți? În luna iulie 2018, în urma unui examen riguros […]

Deși speranța de viață la români este în creștere, speranța de viață sănătoasă este una dintre cele mai scăzute din Europa, povara bolilor asupra sistemului de sănătate fiind extrem de ridicată, au atras atenția participanții la „Săptămâna belgiană”, eveniment organizat de Camera de Comerț Româno-Belgiană, Ambasada Regatului Belgiei în România, Primăria Iași și Universitatea de […]

Interviu cu dr. Diana Ionescu, director medical al spitalului și medic primar ORL Încă de la inaugurarea, în 2018, a clădirii noi, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Dr. Victor Gomoiu” au promis dezvoltarea a numeroase servicii care nu existau atunci (unele, nici acum) în alte unități medicale dedicate patologiilor celor mici. Unele […]

Revista Politici de Sănătate, cu sprijinul UCB, a organizat, pe 27 martie, Gala „Belgia- România: Inovație pentru Sănătate”, găzduită de Ambasada Regatului Belgiei la București. La eveniment au participat aproximativ 100 de reprezentanți ai guvernului, ai mediului academic și de afaceri, ai autorităților din Sănătate, dar și ai presei și ai asociațiilor de pacienți din […]

Care sunt dedesubturile contractelor cost-volum? Cum ajunge un medicament inovator să fie decontat? Câte medicamente sunt pe lista de așteptare? De ce în România pacienții nu au acces la medicamente la fel de repede ca în alte țări europene? Sunt doar câteva dintre întrebările la care reprezentanții autorităților din Sănătate și medicii au răspuns […]
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate