Interviu cu conf. dr. Gina Botnariu – șef secție Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Spitalul Universitar „Sf. Spiridon”, Iași
Diabetul este o boală cu o prevalență foarte mare la noi în țară. Dacă ar fi să punctăm câteva dintre problemele cu care se confruntă sistemul medical în a trata acești pacienți, care ar fi acestea?
Cred că marea problemă a sistemului medical din România rămâne finanțarea insuficientă care nu permite modernizarea spitalelor și achiziționarea corespunzătoare a aparaturii și a dispozitivelor medicale. În România, prin Programul Național de Diabet, pacientul cu diabet are asigurat tratament gratuit, atât cu preparate injectabile, cât și cu tablete, iar cei tratați cu insulină beneficiază de teste gratuite. În urmă cu câțiva ani, era aproape imposibil să ai un glucometru și teste, atât de necesare monitorizării glicemiei. Ele au devenit indispensabile și pacienților cu diabet de tip 2, considerat de unii, în mod greșit, drept un „diabet ușor.”
De ce nu este ușor?
Acest diabet de tip 2 are simptomatologie redusă și este, de cele mai multe ori, diagnosticat tardiv, la 10-15 ani de la debut, deja în stadiul de complicații (la nivelul ochilor, al rinichilor sau al aparatului cardiovascular).
Ce s-ar putea face pentru a putea preveni aceste complicații?
În primul rând, depistarea precoce a bolii și inițierea, în timp util, a măsurilor de optimizare a stilului de viață și tratament adecvat. Astfel, s-ar preveni complicațiile cronice. La noi în țară se face screeningul diabetului. Dacă personalul medical ar fi mai numeros, cred că diagnosticarea precoce a diabetului ar fi mult mai organizată și mai eficientă. În ajutorul nostru vin, de obicei, medicii de familie, care depistează precoce diabetul și trimit pacientul la specialist. Unii sunt însă depistați în urgență, în ceto-acidoză.
V-ați confruntat cu frica pacientului de insulină?
Da, pentru că este un fenomen normal. Deoarece insulina se administrează exclusiv injectabil, frica de înțepătură este des întâlnită. Ne confruntăm deseori cu acest fenomen, în special la pacienții cu diabet de tip 1, a căror viață depinde de injectarea insulinei. Marea majoritate se teme de hipoglicemie și câștig în greutate. Acum, pacienții beneficiază de sisteme moderne de injectare a insulinei: ace subțiri, care fac injecția nedureroasă. Mai dificil este la pacientul cu diabet de tip 2, la care trebuie inițiată insulină sau alte preparate injectabile non-insulinice, atunci când medicația orală nu asigură controlul glicemic. Este o percepție eronată faptul că „insulina dă dependență”. Insulina nu este un drog. Există și pacienți care refuză cu vehemență, deși înțeleg situația. Ei nu își injectează toate dozele necesare de insulină, stau cu glicemii mari și sunt predispuși la complicații severe.
Ministrul Sănătății a declarat, la un moment dat, că a achiziționat 1.000 de doze de Glucagen și urma să se hotărască dacă se distribuie prin farmacii cu circuit închis sau deschis. Are pacientul acces la acest medicament acum?
Așteptăm o formă legală de prescriere a Glucagenului, pe rețetă, pentru pacienții care fac insulină. În spital a apărut deja. El conține glucagon și este medicamentul cel mai eficient pentru hipoglicemia gravă. Pacienții cu pompă de insulină sau cei care fac injecții multiple de insulină sunt predispuși la hipoglicemie și trebuie să aibă acest glucagon, pentru situațiile de urgență.
Putem spune că sunt medicamente la care pacienții din alte țări au acces, însă cei din România, nu?
Nu. În cazul pacienților cu diabet zaharat, România chiar stă foarte bine, prin accesul gratuit la medicația antidiabetică.
Din viteza cu care se întâmplă lucrurile și din lipsă de timp, ajunge medicul să fie instruit de către companiile farma?
Nu vreau să se înțeleagă greșit. Companiile farmaceutice organizează simpozioane, unde medicii se informează despre un medicament (tratament) nou. Orice informație trece prin „filtrul gândirii medicale”. Nu pot accepta ideea că vreun medic prescrie medicamente doar pentru „a face vânzare” unei companii.
Sunteți șef de secție, ați fost și simplu medic. Care este relația dintre acesta și structurile superioare? Câtă putere are șeful de secție?
Puterea șefului de secție este mare, depinde ce vrei să faci cu ea. Trebuie să ai un plan în ceea ce privește partea de management și o relație bună cu colegii, bazată pe colaborare și respect reciproc. Trebuie să fii informat, să-ți cunoști subalternii, punctele „nevralgice” din secție și să le rezolvi. Am o relație de colaborare foarte bună cu structurile superioare care sunt receptive și încearcă să rezolve necesitățile clinicii.
Ce planuri aveți pe mai departe?
Îmi propun să aduc îmbunătățiri, precum amenajarea unor cabinete noi destinate montării pompelor cu insulină și a sistemelor de monitorizare prin senzori de glicemie, cabinete pentru problemele de nutriție. De asemenea, doresc să îmbunătățim relațiile cu colegii din domeniile conexe, să accesăm fonduri europene pentru extinderea cercetării în probleme de nutriție. Doresc să aducem Secția de Diabet și Boli de Nutriție la standarde europene. Plănuim extinderea și dorim să deschidem o miniclinică de obezitate. Noi pregătim pacienții pentru chirurgie bariatrică (micșorarea stomacului). Îmi propun, în acest mandat, dar și în cele viitoare, dacă vor exista, să mă axez pe cercetare.
Credeți că în România avem un mediu prielnic cercetării?
Mediu prielnic, creiere și forță de muncă există. Ne-ar mai trebui aparatură, personal specializat și posibilitatea efectuării stagiilor de pregătire, atât în țară, cât și în străinătate.
Este adevărat că o alimentație sănătoasă presupune un cost ridicat?
Nu cred. Dacă învățăm să monitorizăm bine caloriile, putem să mâncăm sănătos și cu bani puțini. Nu consider că este costisitoare o alimentație echilibrată.
Sunt dulciurile date copiilor un factor de risc în ceea ce privește predispoziția pentru diabet?
Ține de educație. Dacă educi copilul să mănânce o prăjitură sau o bomboană și apoi să se oprească nu e nimic rău. Dar dacă i se dau dulciuri fără limită, mai ales ca recompensă, copilul se îngrașă. Dacă nu face nici mișcare, ci doar stă pe tabletă sau telefon, este predispus la obezitate și la diabet. Sucurile și fresh-urile de fructe sunt la fel de nocive.
În ceea ce privește diabetul, există practici medicale, programe pe care le-am putea împrumuta din alte țări?
Cred că trebuie lucrat la protocoalele noastre. Pacientul diabetic trebuie evaluat la mai multe specialități, să facă un minimum de investigații pentru depistarea precoce a complicațiilor. Aș propune ca, odată cu consultația medicală, să se facă atât consilierea nutrițională, cât și psihologică.
Este pacientul cu diabet unul educat, disciplinat?
Unii da, alții nu. În limita posibilităților, toți pacienții beneficiază de ședințe de educație. Majoritatea constată că disciplina este benefică. De exemplu: să își facă o glicemie zilnic, să aibă ore fixe de masă, să nu renunțe la tratament și să se păzească de hipoglicemie.
Iașiul este un oraș universitar. Sunt noile generații de studenți bine pregătite?
Avem studenți buni, entuziaști, cu milă de pacient, însă mai puțini ca în anii trecuți, parcă. Să ținem cont că, în România, se poate face, în continuare, practică pe pacient, studenții au acces la foile de observație. Părerea mea este că, după ce s-a introdus admiterea de tip grilă, a scăzut standardul. Probabil că dacă filtrarea la examenul de admitere s-ar face mai riguros, am avea studenți mult mai buni și mai responsabili.
de Roxana Maticiuc
