
Abilitatea de a face schimb de date medicale transfrontaliere va ajuta cetățenii care doresc să beneficieze de tratament într-o altă țară UE, fie că este vorba despre a cere o opinie medicală, de îmbolnăviri în timpul călătoriilor, sau pentru acei cetățeni care s-au mutat într-un alt stat membru și ar dori să se înregistreze în acel […]

Dr. Laurențiu Mihai, director general al Organizației de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR), a anunțat că Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor (SNVM) este funcţional şi va intra în funcţiune în noaptea de sâmbătă spre duminică (9 spre 10 februarie). Concret, după data de 9 februarie, medicamentele nu vor mai putea părăsi fabrica dacă […]

Mandatele președinților – directori generali (PDG) ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) Constanța și Dâmbovița au fost revocate prin Ordine ale președintelui CNAS, Adriana Cotel. În data de 5 februarie 2019, președintele CNAS, însoțit de Corpul de Control al instituției și de Directorul de Resurse Umane, a efectuat o verificare inopinată la sediul CAS […]

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri dimineaţă că se constată că vorbim despre o evoluţie epidemică a gripei, înregistrându-se a treia săptămână cu cazuri peste estimări. Potrivit ministrului Sănătăţii, această formă de gripă are forme de manifestare uşoare şi medii. „Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de […]

„Pacientul este în centrul sistemului medical iar medicina de familie este temelia pe care trebuie să se sprijine sistemul de servicii medicale - au rămas până în prezent doar declarații de campanie electorală. În acest sens medicina de familie a avut așteptări privind repartiția judicioasă a bugetului pentru servicii de sănătate pe toate sectoarele asistenței […]

Putem vorbi despre primii pacienți din UE care pot utiliza prescripțiile digitale eliberate de medicul din țara de proveniență atunci când vizitează o farmacie dintr-o altă țară a UE. Pacienții finlandezi pot acum să meargă la o farmacie din Estonia și să recupereze medicamente prescrise electronic de către medicul lor din Finlanda. Inițiativa se aplică […]

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a prezentat prioritățile României în cadrul Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) din Parlamentul European, în contextul deținerii Președinției Consiliului UE. Timp de o oră și jumătate, ministrul român al Sănătății a prezentat prioritățile României și calendarul evenimentelor pe componenta Sănătate și a răspuns întrebărilor pe marginea temelor de […]

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a întâlnit cu reprezentanți ai societăților profesionale de pneumologie și alergologie cu care a discutat problema tratamentului pentru pacienții cu astm sever. Deși pacienții cu astm sever reprezintă doar 10% din totalul celor cu astm, ei consumă aproximativ 50% din resurse din cauza spitalizărilor frecvente necesare în perioadele de exacerbare a […]

„După cum am anunțat la începutul lunii noiembrie, o dată cu preluarea mandatului am demarat un proces amplu de eficientizare în cadrul Agenției, urmărind, în prima fază, îmbunătățirea comunicării și a termenului de finalizare a lucrărilor aflate în diferite stadii de evaluare. În acest sens, la finalul ultimelor două luni din 2018, împreună cu echipa […]

Un raport special al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) solicită tuturor țărilor să "identifice și să promoveze acțiuni de reducere atât a emisiilor de carbon, cât și a poluării aerului, cu angajamente specifice de reducere a emisiilor poluanților climatici de scurtă durată având în vedere contribuțiile lor naționale determinate (NDCs) “. Raportul mai spune că […]

Premiile EIC Horizon au obiectivul ambițios de a rezolva o provocare majoră cu care se confruntă societatea, fără a detalia modul în care ar trebui realizat acest lucru sau cine ar trebui să-l realizeze. Aceste premii sunt deschise oricui este dispus să gândească în afara limitelor, pe probleme din diverse sectoare și discipline. Premiul este […]

La Bruxelles a avut loc prima reuniune a Grupurilor de lucru de Sănătate Publică și pentru Produse Farmaceutice și Dispozitive Medicale. În cadrul acestui eveniment, ministrul Sănătății Sorina Pintea a declarat că "tratăm acest mandat cu maximă responsabilitate și seriozitate. Vom continua eforturile pentru a avansa pe agenda UE temele cu impact și beneficii pentru pacienți. […]

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, bilanțul activității celor 11 luni de la preluarea portofoliului Sănătății. “În cele 11 luni de mandat, politicile de sănătate și măsurile aplicate în domeniul sănătății au vizat, conform Programului de guvernare, soluții pentru asigurarea unui acces mai bun la medicamente și creșterea calității serviciilor medicale acordate […]

Parlamentul European a adoptat cele două propuneri legislative privind Programul de cercetare al UE 2021-2027 Orizont Europa. Orizont Europa va fi cel de-al 9 lea Program cadru pentru Cercetare și Inovare al Uniunii. “În calitate de responsabil al Comisiei de Sănătate și Mediu sunt bucuros că cele mai importante amendamente ENVI au fost adoptate. Acestea […]

Testările specifice destinate grupurilor cele mai expuse riscului de infecții reprezintă un element esențial al oricărei strategii de eliminare a hepatitelor virale și a HIV în țările din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European (UE / SEE). Pentru a marca săptămâna europeană de testare, până pe 30 noiembrie 2018, Centrul European de Prevenire și Control […]

Ministerul Sănătății a finalizat elaborarea listei de medicamente de interes strategic pentru România, având la bază lista medicamentelor esențiale publicată de Organizația Mondială a Sănătății adaptată și completată conform nevoilor terapeutice ale țării noastre. Procesul de elaborare a listei de medicamente strategice a durat mai bine de trei luni și a implicat toți profesioniștii comisiilor […]

Peste 1200 de medici participanti, 34 de simpozioane majore, 15 simpozioane satelit, 83 de prezentari orale, 21 de cursuri precongres, 200 de speakeri români și 30 de lectori internaționali – asa a aratat, in cifre, editia din acest a Congresului National de Pneumologie. Aflat la cea de-a 25-a editie, congresul Societatii Romane de Pneumologie (SRP) […]
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate