Politici de Sanatate

Creșterea ratei de supraviețuire în cancerul pulmonar: bronhoscopia, rol esențial în diagnostic și monitorizare

29 iunie
08:56 2021
Creșterea ratei de supraviețuire în cancerul pulmonar: bronhoscopia, rol esențial în diagnostic și monitorizare

Cancerul bronhopulmonar ocupă locul întâi în decesele cauzate de toate tipurile de neoplazii, deoarece este o boală silențioasă, diagnosticată foarte târziu. În plus, de foarte multe ori factorul de risc dominant este fumatul, iar pacienții care fumează consideră normal să tușească, să expectoreze, la un moment dat chiar să obosească, să respire mai greu, punând aceste manifestări pe seama faptului că îmbătrânesc, că iau în greutate și „așa este normal”, atrage atenția
prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, medicul-șef al Laboratorului de Endoscopie Bronșică, Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” din Capitală, directorul Școlii Societății Române de Pneumologie.

 

Cât de mult afectează cancerul bronhopulmonar pacienții? Care este rata de supraviețuire?

Cancerul bronhopulmonar are o supraviețuire extrem de redusă la 5 ani – în jur de 15% pentru toate stadiile laolaltă. Dar pacienții cu neoplasm bronhopulmonar în stadii avansate reprezintă apoximativ trei sferturi din totalitatea celor diagnosticați. Pentru aceștia, rata de supraviețuire este de maximum 5% la 5 ani. Așadar, peste 75% dintre pacienții cu neoplasm pulmonar se prezintă pentru prim diagnostic în momentul în care boala neoplazică este foarte avansată, deci tratamentul de care pot beneficia este cel paliativ și nu cel curativ, la care primul pas este intervenția chirurgicală.

Pacienții cu cancer bronhopulmonar au o rată crescută de supraviețuire dacă sunt diagnosticați în stadii precoce de boală. De exemplu, un pacient depistat în stadiul 1a de boală are o supraviețuire la 5 ani de aproximativ 90%, iar stadiile localizate ale bolii, cele rezecabile, care pot beneficia de intervenții chirurgicale, au supraviețuire la 5 ani în jur de 50%.

Din păcate, pacienții vin la medic când simptomele bolii devin extrem de severe: tusea devine chinuitoare – nu îi mai lasă nici să se odihnească, încep să expectoreze sânge, nu mai pot respira aproape deloc – deoarece tumora a invadat căile aeriene mari, sau în momentul în care boala devine invalidantă din cauza durerii ori a dificultăților de înghițire, răgușelii etc.

Care este impactul fumatului asupra cancerului bronhopulmonar?

În România, peste 85% dintre pacienții cu cancer bronhopulmonar sunt fumători de lungă durată, cu tabagism cronic. Boala este pe primul loc la bărbați, dar se află în creștere și la femei – din cauza faptului că, în paralel, crește și acest obicei al fumatului la femei. Peste 50% dintre pacienți au vârste între 45 și 65 de ani și, repet, din păcate, se prezintă la medic în stadii avansate ale bolii.

Care sunt costurile depistării bolii în stadiu avansat?

În momentul actual, acest cancer antrenează costuri imense pentru tratamentul paliativ, absolut necesar pentru pacienți, pentru că încetinește progresia bolii, îmbunătățește calitatea vieții, întârzie dezvoltarea tumorii, ajută la terapia durerii și a tuturor simptomelor unui cancer în formă avansată, dar nu vindecă boala. Aproximativ 75% din cazuri sunt în stadii inoperabile în momentul depistării. Această tendință de a se prezenta tardiv la medic pentru pacienții cu cancer pulmonar nu este o caracteristică pentru România, este general valabilă în orice parte a lumii.

Peste 80% dintre pacienți sunt fumători

Cum poate fi îmbunătățită diagnosticarea cancerului bronhopulmonar?

Unul dintre lucrurile fundamentale referitoare la diagnostic este bronhoscopia – care poate ajuta atât la diagnosticare, cât și la urmărirea ulterioară a bolii – esențială în bilanțul oncologic periodic. Progresele care au apărut în ultima vreme, inclusiv în tratamentul cancerului bronhopulmonar, aduc o necesitate cu atât mai mare de a fi evaluat periodic pacientul, deoarece, uneori, există chiar posibilitatea ca acesta să fie reconvertit într-un stadiu operabil al bolii, după ce a beneficiat de terapii țintite pentru un anumit tip de cancer bronhopulmonar.

La cel mai mare serviciu de bronhologie din țară, unde sunt efectuate peste 70% din necesarul de bronhoscopii din România, respectiv Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – peste jumătate din indicațiile de bronhoscopie sunt pentru cancerul pulmonar. Peste 80% dintre pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar sunt fumători.

Cum ajută bronhoscopia la diagnostic?

Cancerul pulmonar poate fi analizat prin mostre de țesut din căile aeriene, adică de la nivelul plămânilor, prin intermediul biopsiei. Această bronhoscopie este salutară pentru că, de foarte multe ori, certifică diagnosticul. Prin intermediul biopsiei, cancerul poate fi particularizat foarte mult – ceea ce permite medicului oncolog, în anumite circumstanțe, să recomande pacienților o terapie țintită, în funcție de mutațiile care apar în cancerul pulmonar sau de particularitățile imunohistochimice. Terapiile țintite cresc rata de supraviețuire a pacienților, iar, în anumite circumstanțe, masa tumorală se reduce în dimensiuni astfel încât, în urma bilanțurilor oncologice repetate, în care, alături de bronhoscopie, tomografia computerizată joacă un rol esențial, boala se poate reconverti într-un stadiu chirurgical.

Cum se poate realiza un screening adecvat pentru cancerul bronhopulmonar?

La tomografia computerizată cu doză mică (low dose), ca metodă de screening pentru persoanele din anumite categorii cu risc, ar trebui asociată inclusiv bronhoscopia la persoanele cu risc pentru această afecțiune. Pacienții cu risc sunt marii fumători, pacienții fumători care au deja BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) – deoarece aceasta crește cu până la de 6 ori riscul de apariție a cancerului pulmonar și cei cu rate mari de expunere la poluare sau expunere profesională.

Care este diferența între o persoană care fumează mult și de mulți ani, care tușește și expectorează, și cea care are BPOC?

Atât BPOC, cât și cancerul pulmonar au ca factor de risc comun fumatul. Diferența fundamentală este că persoana cu BPOC începe să-și piardă din funcția pulmonară. Mai mult decât atât, odată apărută boala, dacă pacientul nu încetează să fumeze, nu se tratează corespunzător și în fiecare zi, funcția pulmonară nu o să mai descrească atât de lent cum s-a întâmplat până în momentul apariției bolii, ci va scădea exponențial. După câțiva ani, pacientul ajunge să aibă nevoie de oxigen sau să nu mai poată face nici măcar câțiva pași, pentru că obosește foarte rău. Acest moment în care modificările structurale la nivelul plămânului datorate, în fapt, fumatului, începe să determine o pierdere ireversibilă a funcției pulmonare, crește riscul de apariție a cancerului pulmonar de până la 6 ori.

Accesul la bronhoscopie, inclusiv pentru screening, al pacienților mari fumători, al celor cu BPOC și cu expuneri cu risc oncogen este extrem de important. Există acum metode moderne de depistare endoscopică, prin bronhoscopie, a leziunilor preneoplazice sau minim invazive în teritoriile accesibile direct bronhoscopului și care pot fi vizualizate direct de medic. De exemplu, bronhoscopia cu autofluorescență sau bronhoscopia cu filtru îngust (narrow band imaging), coroborată cu alte informații (tomografie computerizată, context clinic, simptomatologic, istoric, antecedente personale sau heredocolaterale), poate atrage atenția asupra anumitor zone suspecte endoscopic pentru leziuni preneoplazice sau minim invazive. La bronhoscopia cu autofluorescență, aceste zone sunt colorate diferit, iar la bronhoscopia cu filtru îngust se evidențiază o rețea microvasculară mult mai accentuată, știindu-se că o caracteristică a modificărilor neoplazice este aceea că vascularizația crește foarte mult în zona respectivă.

Nu sunt niște metode infailibile, deoarece trebuie argumentată și urmărită modificarea respectivă prin biopsii, dar atrag după sine un avantaj uriaș – acela al supravegherii și urmăririi în timp ale acestor pacienți, astfel încât depistarea să poată fi făcută mult mai precoce.

 

de Valentina Grigore

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: