
Interviu cu dr. Elena Petrișor, șef UPU, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”
Conduceți Unitatea de Primiri Urgențe de la un spital de copii. Care sunt problemele majore pe care le întâmpinați?
Lipsa majoră de înțelegere a aparținătorilor copiilor. Cazurile sunt foarte multe. Sunt zile în care avem și 250 de copii. Și atunci noi avem un protocol de triaj pe care îl aplicăm încă din 2009 de când a intrat ordinul în vigoare și încercăm să ajutăm pe toată lumea, însă ei sunt foarte mulți și nu înțeleg. Cred că o implicare a media ar fi foarte importantă. Să-i facem pe oameni să înțeleagă. Sigur că toți copiii trebuie văzuți și sunt clar văzuți, însă ar trebui ca părinții să înțeleagă că unii au prioritate și să nu se supere pe asistentul din triaj sau pe medic că a venit la spital și nu este văzut în secunda doi. În secunda doi se vede urgența. Sunt acei timp de așteptare pe care vrem, nu vrem, trebuie să-i respectăm pentru fiecare caz în parte. Aici este problema. Și nu este numai problema unității de primiri urgențe din Spitalul Grigore Alexandrescu. Pentru că un pacient care se prezintă la unitatea de primire urgențe nu are un timp anume. Sunt cazuri care necesită investigații care pot să dureze și ore. De exemplu, sedarea înaintea efectuării unui CT. Nu poți să grăbești un caz, să părăsești un copil și să ieși în față să consulți un alt copil care are o tuse de trei săptămâni.
Populația nici nu este informată. Se consideră că dacă vin la Unitatea de Primire Urgențe, sunt primiți imediat. Nu este așa. Este posibil ca un copil de un an, de doi, de trei, să vină cu o plagă care sângerează și chiar dacă persoana care a venit pentru o tuse, pentru o erupție, a ajuns cu cinci minute mai devreme, evident că vom prelua copilul cu plagă. Neînțelegerea populației. Asta supără în acest moment. Nu se pune problema, cel puțin în secția mea, că nu avem dotare, că nu avem personal - absolut deloc. Este o tensiune și o suprasolicitare a personalului tocmai din această neînțelegere care pleacă de la prezentarea la UPU și la nivel de triaj.
În ce fel pun părinții presiune?
Vreți să vă spun sincer? Îmi înjură personalul, îl acuză că vrea te miri ce ca să îi bage copilul în față. Nu este adevărat. Noi avem camere de supraveghere video de ani de zile, noi avem oameni care stau de dragul copilului aici. UPU nu este un cabinet de consultații de Policlinică și nici al medicului de familie, dar este confundat cu unul zilnic, în zeci și zeci de cazuri. Și vă repet, nu numai la noi, asta este la nivel național.
Ce ar trebui făcut la nivel de politici de sănătate publică?
Foarte importantă întrebarea dumneavoastră și eu cred că asta ar rezolva problema. Medicina primară să fie lăsată să-și facă treaba. Exemplul de mai devreme, cu copilul care are o tuse de trei săptămâni, trebuie să aibă un medic de familie care să poată să-l urmărească și să poată să-l investigheze. Nu să ajungă într-o unitate de primire urgențe noaptea la două, în același timp cu un mare ars adus pe cale aeriană și să mai și acuzăm persoana de la urgențe, după ce că este văzut, că așteapă. Este normal să aștepte, că este spital de urgență. Deci medicina primară și rețeaua de policlinici trebuie să funcționeze. Este foarte dificil și noi îi înțelegem. Nici nu au de pildă unde să meargă să facă o ecografie abdominală, din lipsa specialiștilor.
Ei sunt micuți, unii trebuie hrăniți la anumite intervale orare. Noi trebuie să ținem cont în urgență și de asta, vă dați seama. N-avem ce să facem. Sunt nerăbdători. Nu poți să ții un copil care mai e și sănătos, el necesită anumite investigații. La un moment dat ei se prezintă pentru un consult de cardiologie cu un bilet de trimitere de la medicul de familie de două săptămâni. Și vin din provincie. Nu știu unde să se adreseze sau cui să se adreseze. Deci rețeaua primară și policlinicile ar necesita o reevaluare și o revigorare în momentul acesta. Foarte mulți medici de familie nu au unde să efectueze o radiografie pulmonară, o ecografie abdominală și atunci îi trimit către spital. La nivel de medicină de familie ar trebui să se facă ceva să existe locuri unde medicul de familie să știe că există aparatura necesară pentru anumite investigații. Dacă nu se rezolvă problema asta, indiferent câți angajați am fi la UPU, tot nu reușești să faci față nevoilor populației pentru că sunt foarte mulți.
Care ar fi un număr mediu de pacienți pe care îi puteți consulta zilnic?
Nu există număr mediu. Să nu vă închipuiți că dacă mie mi se termină programul la ora 13 sau la ora 15, am plecat. Exclus. Și oamenii mei la fel fac. Uneori am medici care consultă până la ora 12 nopatea. Nu poți să pleci și să lași o sală plină cu copii. Nu s-a întâmplat niciodată lucrul acesta, însă sunt tot mai mulți. Și am observat că, făcând urgențe de aproape 20 de ani, pe măsură ce anii trec, tot mai mulți. Asta înseamnă că ceva se întâmplă și nu se poate asigura o asistență medicală la nivel de medic de familie și de policlinică.
Ar putea fi vorba despre o neîncredere în medicul de familie?
Nu, nu cred că asta este o problemă. De exemplu este acel contract cu CNAS al medicilor de familie prin care ei sunt limitați la un anumit număr de cazuri. Asta nu ar trebui să existe pentru că medicul de familie care și cunoaște pacienții, dacă vrea să și-i urmărească, ar trebui să poată avea câți pacienți poate consulta în ziua repsectivă, să nu mai ai ceva limitativ. Pentru că dumnealor, chiar dacă pot, sunt limitați de acel număr impus de Casa de Asigurări.
Care sunt programele de sănătate publică care ați dori să funcționeze în România?
Era de pildă la un momnet dat un program al nou-născuților în care mămica era învățată cum să-l alăpteze, reguli de igienă extrem de importante. Și dacă facem un pragram prin care să pregătim mămicile, nu ajungi de pildă la o constipație numai pentru că mămica nu a știut cum să îi administreze alimentele copilului și implicit nu ajunge la Spitalul Grigore Alexandrescu, la UPU. Și acestea sunt cazuri frecvente. Nu există programe prin care populația să fie educată să nu ajungă într-o anumită situație. Comparativ cu alte țări, noi avem un număr mare de arsuri. Hai să învățăm mămicile că acum, că au un copil, trebuie să fie atente la aragaz, la prize, trebuie lucrat foarte mult la prevenție.
Conduceți o secție nouă unde cea mai mare problemă este cum se poate face să se mențină curățenia și să arate totul ca nou pentru cât mai mult timp.
Din acest punct de vedere eu sunt o persoană foarte pretențioasă. Am programe orare de curățenie și de dezinfecție. De când am deschis, pe aici au trecut optzeci și ceva de mii de copii, cu optzeci și ceva de mii de mămici, tătici, nași, matuși și alți aparținători și arată cum a arătat în septembrie când am deschis anul trecut. Asta depinde de noi. Dacă mă întrebați pe mine, cel puțin la nivelul nostru, avem materiale de curățenie, avem dezinfectanți, asta ține de noi, de management, de tine ca șef de secție. Secția ta arată cine ești de la intrare. Asta este părerea mea. Sigur că avem probleme: pui hârtia igienică acum și peste cinci minute nu mai este, pui rola de mâini acum și peste cinci minute a dispărut. Dar nu te poți da bătut. Sigur că trebuie să ai și personal, dar în acest moment am asigurat tot ce a fost necesar la infirmiere și îngrijitoare. Spuneam anul trecut că este nevoie și de medici. Nu am angajat patru medici, am angajat șase. Este un efort, dar trebuie să ajungem și noi să fim la un nivel european.
Cum reușiți să mențineți interesul întregului personal, având în vedere nivelul de salarizare?
Știți cum e? Uneori stau lângă ei și câte 2-3 zile legate pentru că mie mi se pare foarte important exemplul pe care îl dai. Și în momentele grele în care au fost reducerile salarile, în lunile acelea eu nu mi-am văzut casa și să știți că nu mi-e rușine. Am cărat alături de ele. Am curățat alături de ele și am fost 24 de ore din 24 alături de ele. Cel mai important lucru este să îți respecți oamenii, să îți pese de ei, și asta îi reține. Eu știu fiecare ce are acasă, de la copii, de la animăluțe, știu toate nevoile lor, sunt 24 de ore din 24 la dispoziția lor. Le răspund la telefon și la 2 noaptea și la 4 dimineața și consider că acesta este un lucru foarte important. Am oameni atât de buni, asistenți medicali pe care nu i-aș da nimănui. Eu știu că asistenta mea șefă are o propunere salarială foarte bună din privat dar rămâne să lucrăm împreună. Deci trebuie să fii alături de ei și să îi respecți. Și cine își închipuie că face o secție de unul singur, nu este real. Rezultatele pe care le avem vin pentru că suntem o familie.
Roxana Maticiuc
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate