
Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat debutul a două noi programe postuniveristare de formare și dezvoltare profesională continuă: “Comunicare în sectorul medical” și “Discurs și adresare publică (Public Speaking)”.
Crizele majore survenite în sectorul medical în ultimii doi ani au dovedit faptul că activitatea de comunicare are un rol vital. Dezvoltarea competențelor de comunicare pentru profesioniștii și managerii din acest sector poate contribui în mod decisiv la o mai bună gestionare a situațiilor de risc și criză, precum și la o comunicare cu mass-media eficientă, bazată pe principii etice și strategice. ”Cursul se adresează, în această etapă, managerilor de spitale, purtătorilor de cuvânt, deci celor care vin dinspre zona de management, dar treptat încercăm să deschidem cursul și doctorilor, medicilor de familie, sindicatelor etc”, a declarat Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare și Relații Publice, pentru revista Politici de Sănătate.
Programul “Comunicare în sectorul medical” este proiectat pentru a umple un gol pe piața de formare, venind în întâmpinarea celor a căror meserie presupune un nivel crescut de interacțiune cu mass-media, pacienții, colegii și subalternii, instituțiile publice relevante, furnizorii de echipamente și materiale medicale etc.
”Voi preda un modul de curs care se cheamă <Comunicarea cu presa în sectorul medical> ce va avea o componentă teroretică și o componentă cu aplicații practice, pentru că atât jurnaliștii, cât și medicii, privesc cu scepticism înspre ceilalți și este necesară înțelegerea atât a metabolismului medical de către presă, cât și a celui jurnalistic de către medici”, ne-a declarat dr. Richard Constantinescu.
112 ore didactice
Ambele programe sunt organzate în 112 ore didactice și propun o gamă variată de cursuri și module practice, ce asigură dezvoltarea unor competențe și abilități concrete, cu aplicabilitate largă în activitatea profesională. Programele sunt acreditate de Ministerul Educației Naționale prin adresa nr. 2633/2634 din 29.11.2016. Diploma de absolvire a programului va fi un certificat de perfecționare profesională în specializarea comunicare și relații publice, emisă de Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, sub antetul Ministerului Educației Naționale.
Programul “Discurs şi adresare publică (Public Speaking)” se adresează celor care profesează sau au ca obiectiv o carieră în domeniul comunicării, consultanței (în diverse arii, de la IT la politică) sau al vânzărilor. În plus, programul este adaptat celor care ocupă sau vor să acceadă la poziţii de management (în mediul privat sau public), și pentru care discursul public este un element esențial al carierei. Mai multe detalii despre cursuri, formatori și calendarul înscrierilor pot fi obținute accesând secțiunea studii - postuniversitar http://comunicare.ro/index.php?page=postuniversitar.
Valentina Grigore
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate