Politici de Sanatate

Partidul Național Liberal a lansat public programul electoral pe Sănătate

24 noiembrie
20:58 2016
Partidul Național Liberal a lansat public programul electoral pe Sănătate

La lansarea programului pe Sănătate a Partidului Național Liberal, europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat că în viziunea PNL, refacerea sistemului sanitar se fundamentează pe recunoaşterea ocupației de medic în categoria meseriilor celor mai respectate. „Cel mai important atu al programului nostru de guvernare este cel al responsabilității și al posibilității de a-l pune în practică atât din punct de vedere bugetar, cât și din punctul de vedere al angajamentelor pe care ni le asumăm. În opinia mea, programul PSD este excesiv de populist. L-am numit un fel de Harry Potter în sensul în care obiectivele pe care le-au menționat acolo sunt foarte greu de atins și mi-e teamă că în mod cinic și în mod cu totul și cu totul conștient Partidul Social Democrat face aceste promisiuni știind că nu are cum să le îndeplinească. Și noi ne-am asumat creșteri de venituri importante pentru medici și pentru personalul medical în următorii patru ani, și sigur că o dublare a veniturilor este un lucru foarte important, nu putem însă să promitem salarii și venituri de mii de euro în condițiile în care știm foarte bine că acest lucru nu este posibil. Deasemenea construcția celor 8 spitale regionale este un obiectiv al PNL, dar am declarat foarte clar cum vor fi finanțate aceste spitale. În timp ce PSD vorbește de sume uriașe de 5 miliarde de euro care oricum nu au nicio legătură cu realitatea și care sunt imposibil de susținut din bugetul de stat, plus încă un miliard pentru un campus complex în București în care să fie și un spital universitar. Deasemenea propunerile noastre în ceea ce privește pacienții și malpraxisul sunt propuneri foarte rezonabile și care pot fi puse în aplicare, fiind extrem de important pentru a da siguranță pacientului că există standarde minime de calitate pentru actul medical” a mai spus Cristian Bușoi.

Bugetul pentru cele 8 spitale regionale ar avea diverse surse de finanțare:

  • trei spitale sunt programate a fi făcute din fonduri europene: Cluj, Iași și Craiova, la care statul român trebuie să mai vină cu  o cotă de finanțare pentru a putea face partea de dotare.
  • Cele două spitale din București pot fi făcute doar în parteneriat cu autoritățile locale, dacă vor dori să facă acest lucru. Un spital poate fi făcut în parteneriat între Guvern și municipalitate, iar cel de-al doilea poate fi în colaborare cu unele dintre sectoare, având în vedere că sunt mai multe sectoare care au declarat că ar vrea să investească în infrastructura sanitară.
  • Alte trei spitale ar trebui să fie făcute prin programul de investiții al Companiei Naționale de Investiții din Ministerul Dezvoltării.

Europarlamentarul a vorbit deasemena și despre facilitarea accesului la medicamente. „Accesul la medicamente înseamnă în primul rând introducerea unei legi foarte clare: că lista de medicamente compensate și gratuite trebuie actualizată obligatoriu bianual și atunci nu am mai fi în situația în care pacienții români așteaptă și șase-opt ani după un medicament care este deja accesibil altor pacienți europeni cu mult timp înainte” a mai completat Cristian Bușoi.

Ce alte măsuri mai propune PNL pentru redresarea Sănătății și care este punctul de vedere al partidelor din opoziție, puteți citi în articolul de mai jos, publicat în numărul din noiembrie al revistei „Politici de Sănătate”.

Roxana Maticiuc

Sănătatea românească, diagnosticată electoral

Alte articole

TOP

Video

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: