Politici de Sanatate

Prioritățile dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus la conducerea OMS

05 iulie
13:10 2017
Prioritățile dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus la conducerea OMS

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, fost ministru al sănătății etiopian și cercetător renumit în domeniul paludismului (malariei), a preluat, de la 1 iulie 2017, conducerea Organizației Mondiale a Sănătății. Este pentru prima dată când un african conduce OMS.

 

”Scopul Organizației Mondiale a Sănătății este de a ajuta oamenii, indiferent de țara, dezvoltată sau săracă, în care locuiesc, indiferent de statutul lor, de situația financiară sau de vârstă. Activitatea OMS are la bază protejarea oamenilor și îmbunătățirea sănătății acestora. Aceasta este viziunea noastră: o lume în care toți putem avea vieți sănătoase și productive, indiferent de cine suntem și unde trăim”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a anunțat și direcțiile principale de acțiune.

Fostul ministru etiopian al sănătății își va concentra eforturile în câteva direcții principale: acoperirea universală de sănătate, urgențele medicale sănătatea femeilor, copiilor și adolescenților, dar și impactul mediului și al schimbărilor climatice asupra sănătății. Dintre acestea, prioritară este acoperirea universală de sănătate, întrucât aproximativ 400 de milioane de persoane nu au acces la îngrijiri medicale de bază. ”În perioada ce urmează vom analiza cum putem implementa mai bine și mai eficient Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă prin care să obținem o acoperire universală de sănătate, inclusiv protecția față de riscul financiar, acces la servicii calitative de sănătate și la medicamente și vaccinuri eficiente și sigure. În ceea ce privește urgențele medicale, acestea sunt strâns conectate cu acoperirea universală, deoarece țelul nostru este să prevenim transformarea focarelor de boală în epidemii”, a mai menționat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. (V.G.)

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: