
Peste 80% dintre tinerii medici se tem să refuze gărzi neplătite. 75% dintre studenții care vor să plece nu cred că pot avea o carieră satisfăcătoare în România. Aproape jumătate dintre rezidenți nu au încredere în calitatea pregătirii medicale.
Acestea sunt rezultatele unui sondaj online la care au răspuns aproximativ 4.200 de medici tineri (18- 35 de ani) din țară și din străinătate, coordonat de dr. Andrei Baciu, membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.
”România se confruntă de ani buni cu un exod constant al medicilor tineri. Întrebările esențiale - de ce pleacă, ce nu funcționează în sistem și ce i-ar face să rămână- au rămas în mare parte fără răspuns. Studiul <Respect pentru medicii tineri> analizează în detaliu motivele pentru care tinerii medici aleg să plece din România: de la condițiile de lucru și lipsa predictibilității, până la neîncrederea în calitatea sistemului și nevoia de dezvoltare profesională. Rezultatele reprezintă o imagine lucidă asupra realității. Ele arată clar unde se rupe legătura dintre așteptări și posibilități și pot fi un punct solid de plecare pentru măsuri care să redea încrederea tinerilor în viitorul profesiei medicale, aici, acasă”, a declarat deputatul.
Rezultate studiu:
Dintre studenții care își doresc să plece din România în următorii zece ani, în medie, aproape 40% consideră că nivelul calității vieții în țară este scăzut.Totuși, datele din diagramă arată că percepția generală nu este una uniform negativă: mulți respondenți apreciază că în România se poate trăi, totuși, destul de bine.
Aproximativ 57% dintre studenții care intenționează să părăsească țara în următorul deceniu consideră că sistemul actual nu oferă suficiente oportunități de practică reală, invocând lipsa contactului direct cu pacienții, a exercițiului tehnic și a expunerii la cazuri complexe.
Aproximativ 8 din 10 medici rezidenți declară că se tem de posibilele repercusiuni care pot apărea dacă refuză să efectueze gărzi neplătite. Această tendință este mai pronunțată în rândul rezidenților cu vârste între 25 și 29 de ani, fiind urmată de categoria 30–35 de ani.
Factorii care îi determină pe studenți și rezidenți să părăsească România pentru a profesa în străinătate: neîncrederea în pregătirea medicală din România, lipsa oportunităților de practică reală, factori din sisteme medicale (salarii mai mari, infrastructură modernă, respect profesional), calitatea vieții.
”Provocările nu țin doar de salarii. Țin de respect, de încredere, de predictibilitate, de modul în care formăm viitorii medici și de felul în care funcționează zilnic sistemul. Putem lucra și încerca să schimbăm lucrurile atât pentru cei care încă nu sunt deciși să plece din România, cât și pentru cei care, poate, au motive întemeiate. Principalii trei factori care i-ar convinge să rămână sunt condiții moderne de muncă, venituri predictibile și un sistem fără presiuni informale și fără corupție”, a concluzionat Andrei Baciu.
Studiul complet poate fi consultat AICI.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate