
La lansarea programului pe Sănătate a Partidului Național Liberal, europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat că în viziunea PNL, refacerea sistemului sanitar se fundamentează pe recunoaşterea ocupației de medic în categoria meseriilor celor mai respectate. "Cel mai important atu al programului nostru de guvernare este cel al responsabilității și al posibilității de a-l pune în practică atât din punct de vedere bugetar, cât și din punctul de vedere al angajamentelor pe care ni le asumăm. În opinia mea, programul PSD este excesiv de populist. L-am numit un fel de Harry Potter în sensul în care obiectivele pe care le-au menționat acolo sunt foarte greu de atins și mi-e teamă că în mod cinic și în mod cu totul și cu totul conștient Partidul Social Democrat face aceste promisiuni știind că nu are cum să le îndeplinească. Și noi ne-am asumat creșteri de venituri importante pentru medici și pentru personalul medical în următorii patru ani, și sigur că o dublare a veniturilor este un lucru foarte important, nu putem însă să promitem salarii și venituri de mii de euro în condițiile în care știm foarte bine că acest lucru nu este posibil. Deasemenea construcția celor 8 spitale regionale este un obiectiv al PNL, dar am declarat foarte clar cum vor fi finanțate aceste spitale. În timp ce PSD vorbește de sume uriașe de 5 miliarde de euro care oricum nu au nicio legătură cu realitatea și care sunt imposibil de susținut din bugetul de stat, plus încă un miliard pentru un campus complex în București în care să fie și un spital universitar. Deasemenea propunerile noastre în ceea ce privește pacienții și malpraxisul sunt propuneri foarte rezonabile și care pot fi puse în aplicare, fiind extrem de important pentru a da siguranță pacientului că există standarde minime de calitate pentru actul medical" a mai spus Cristian Bușoi.
Bugetul pentru cele 8 spitale regionale ar avea diverse surse de finanțare:
Europarlamentarul a vorbit deasemena și despre facilitarea accesului la medicamente. "Accesul la medicamente înseamnă în primul rând introducerea unei legi foarte clare: că lista de medicamente compensate și gratuite trebuie actualizată obligatoriu bianual și atunci nu am mai fi în situația în care pacienții români așteaptă și șase-opt ani după un medicament care este deja accesibil altor pacienți europeni cu mult timp înainte" a mai completat Cristian Bușoi.
Ce alte măsuri mai propune PNL pentru redresarea Sănătății și care este punctul de vedere al partidelor din opoziție, puteți citi în articolul de mai jos, publicat în numărul din noiembrie al revistei "Politici de Sănătate".
Roxana Maticiuc
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate