Politici de Sanatate

Novalis Tx – cea mai bună practică în radiochirurgie pentru tratamentul cancerului în stadii avansate

23 noiembrie
18:05 2016
Novalis Tx – cea mai bună practică în radiochirurgie pentru tratamentul cancerului în stadii avansate

Aproape 80.000 de români sunt diagnosticați anual cu cancer, iar cel puțin jumătate ar trebui să efectueze radioterapie. Din păcate, România înregistrează cele mai mari lipsuri din Europa în ceea ce privește accesul la radioterapie (echipamentele medicale acoperă doar 25% din necesar). de Valentina Grigore

Programe și tratamente inovative

„Țara noastră trebuie să răspundă provocării aduse de cea mai urgentă problemă de sănătate publică prin programe și tratamente inovative bazate pe evidențe și recomandări de ultimă oră. Cel mai avansat echipament disponibil folosit în tratamentele de radioterapie în marile centre medicale din lume este disponibil și în țara noastră încă din 2014, fiind de altfel singurul de acest gen din Sud-Estul Europei“, a declarat conf. univ. dr. Diana Păun, consilier de stat, Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale.

„Perioada de aşteptare pentru începerea radioterapiei este de trei-patru luni. Sper ca informațiile prezentate să fie utile în contextul strategiilor adoptate de Ministerul Sănătății, al căror scop este îmbunătățirea infrastructurii naționale de radioterapie și accesul la cele mai moderne tratamente împotriva cancerului pentru toți pacienții români“, a atras atenția  ambasadorul SUA, E.S. Hans Klemm, în cadrul conferinței „Novalis Tx – Cea mai bună practică în radiochirurgie pentru tratamentul cancerului în stadii avansate“.Acces la tratamente moderne

Cel mai avansat sistem de tratament radioterapic din lume

Tehnologia Novalis Tx, instalată pe acceleratorul liniar TrueBeam, permite tratamente de radiochirurgie stereotactică de mare precizie, formațiuni tumorale maligne sau benigne intracraniene de dimensiuni foarte mici (0,5mm) putând fi tratate chiar și într-o singură ședință de tratament. Tehnologia Novalis Tx este utilizată în centre medicale din toată lumea pentru tratarea unor tumori cu un grad ridicat de complexitate.

„Cu ajutorul tehnologiei Novalis TX, am reușit să tratăm afecțiuni complicate, precum metastazele craniene sau tumorile bazei craniului, ambele necesitând o precizie cât mai mare a tratamentului. Pentru a avea un efect de durată al tratamentului, avem nevoie de terapii adjuvante, iar radiochirurgia joacă un rol important. Tehnologia Varian-BrainLab combină chirurgia cu radiochirurgia pentru tratamentul cazurilor complexe“, a explicat dr. Jaroslaw Maciaczyk, profesor asociat Departamentul de Neurochirurgie, Universitatea din Düsseldorf, Germania.

„Cazurile de metastaze craniene au crescut enorm în ultimii zece ani, incidența și mortalitatea fiind mai mare decât în orice alt tip de cancer. Radiochirurgia stereotactică reprezintă un tratament eficient, doze mici de radiații fiind livrate cu acuratețe foarte mare (precizie sub 1-2 mm) în cazul tumorilor mici de pe creier sau al altor afecțiuni ale acestuia. Ne tratăm pacienţii cu cea mai nouă tehnologie TrueBeam într-un timp scurt,  încercând să protejăm ţesutul sănătos cât mai mult posibil“, a  declarat prof. Ufuk Abacioglu, specialist în Oncologie Radioterapie, vicepreședinte al Societății Europene de Neurooncologie, șeful secției de radioterapie al Neolife Medical Center din Istanbul.

Parteneriatul public – privat

Cum ar putea fi aduse astfel de terapii inovatoare în România, astfel încât din ce în ce mai mulți pacienți să beneficieze de ele? Bogdan Andreescu, managerul Spitalului Colentina, a declarat că o soluție în ceea ce privește asigurarea tratamentului oncologic de înaltă calitate pentru pacienții români este parteneriatul public-privat. „Operatorii privați de sănătate ar trebui priviți ca parteneri, de către unitățile sanitare de stat. Turcia, din punct de vedere economic, ca PIB raportat per capita, este în toate referințele lângă România. Ceea ce înseamnă că, din punct de vedere economic, am putea și noi să implementăm aceste sisteme la fel ca în Turcia. Cheltuielile lor în sistemul de sănătate sunt cam la fel ca în România, doar că au început reforma mai devreme, în 2003, au reușit să implementeze coplata, care înseamnă cam 20% din cheltuielile din sistem, lucru pe care noi nu am reușit încă să îl facem“, a explicat dr. Bogdan Andreescu.

Sisteme imagistice complementare

lemeni-2-resPlatforma Novalis TX încorporează două sisteme imagistice complementare care, utilizate împreună, îmbunătățesc precizia tratamentului permițând doctorilor să trateze strict zona afectată. „Novalis® Radiochirurgie aduce tehnologiile Brainlab şi Varian împreună cu o configurare avansată a instrumentelor specializate dedicate tratamentelor stereotactice rapide, precise şi bine direcţionate. Specializat în domeniul neurochirurgiei, software-ul BrainLab stabileşte standardul pentru radiochirurgie rapidă şi precisă cu instrumente uşor de utilizat care oferă accesul la cele mai sofisticate tratamente“, potrivit lui Daniel Lemeni, general manager Varinak (distribuitor Varian și BrainLab în România).

 

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: