Viitoarea clinică de psihiatrie pediatrică de la Obregia, construită din donații și dotată cu aparatură de autorități

octombrie 10, 2025

Numărul pacienților copii și adolescenți cu tulburări de sănătate mintală crește de la an la an, la fel și nevoile acestora de îngrijiri  în centre dedicate și cu cadre medicale specializate, au atras atenția participanții prezenți la începerea lucrărilor de construire a  noii clinici de psihiatrie pediatrică la  Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. dr. Alexandru Obregia" din București.

 

Spitalul Obregia este unul dintre puținele centre care oferă servicii pentru copii și adolescenți cu tulburări de sănătate mintală. ”Clădirea actuală nu mai corespunde atât din punct de vedere al condițiilor, cât și din punct de vedere al spațiilor pe care le avem. Este nevoie de o clinică nouă de psihiatrie pediatrică, deoarece ne calcă pragul aproximativ 5.000 de copii care au nevoie de spațiu. Tratamentul în psihiatria pediatrică nu se rezumă doar la administrarea terapiilor, ci implică o mulțime de intervenții psihoterapeutice. De asemenea, fiind și clinică univeristară, aici formăm viitorii medici psihiatri pentru copii, care sperăm să rămână în România, pentru a crește sistemul de sănătate mintală prespitalicesc, subdimensionat în momentul de față”,a  declarat conf. dr. Florina Rad, șef Secția Clinică V Psihiatrie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. dr. Alexandru Obregia".

Viitoarea clinică va fi construită cu fonduri obținute din donații și investiții private, proiectul fiind demarat în octombrie 2024 în baz aunul protocol de colaborare între Adminstrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Fundația Metropolis. De asemenea, clinica va fi complet dotată cu echipamente de către autoritățile din sănătate.

”Ministerul Sănătății va achiziționa toate echipmentele și tot mobilierul necesar pentru dotarea acestui spital”, a promis dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate