Politici de Sanatate

Victor Ponta: Varianta pragmatică constă în distribuirea cardurilor de sănătate prin poştă, cu confirmare de primire

17 septembrie
18:50 2013

Distribuirea cardurilor de sănătate a fost unul dintre principalele aspecte discutate în cadrul întâlnirii dintre premierul Victor Ponta împreună cu preşedintele CNAS, Dr. Cristian Buşoi.

“Am discutat despre modul de distribuţie şi implementarea acestui program care va informatiza tot sistemul, va facilita modul de înregistrare, de decontare şi va reduce foarte mult posibilitatea fraudelor şi posibilitatea diverselor sincope produse de birocraţie şi de lipsa de informaţie. Pot doar să spun că apreciez activitatea de până acum în condiţii dificile”, a afirmat Victor Ponta în cadrul unei declaraţii de presă ce a avut loc la sediul CNAS.

Dat fiind refuzul medicilor de a distribui cardurile de sănătate, Premierul Victor Ponta a declarat că în opinia sa cea mai bună variantă, în cazul de faţă, de distribuire a cardurilor de sănătate constă în a le transmite către cetăţeni prin intermediul poştei, astfel încât primăriile să nu fie încărcate cu sarcini pe care nu le pot îndeplini. Cu toate acestea, cardurile vor fi distribuite cu ajutorul primăriilor dacă este vorba despre mediul rural, preponderent cu o populaţie de până la 15.000 de locuitori.

„Distribuţia nu poate fi făcută prin medicii de familie, deoarece aceştia au spus că nu pot să o facă. Luând acest lucru în considerare soluţia constă în a fi repartizate în primul rând prin poştă cu confirmare de primire. Este un efort financiar în plus, dar important este ca acele carduri să ajungă la oameni. Dacă le dăm medicilor de familie şi rămân la aceştia, atunci noi nu ne-am atins scopul. Era o idee şi cu primarii, dar primarii au o capacitate administrativă, mai ales în comunele mici, destul de redusă. Soluţia cea mai sigură este prin poştă cu confirmare de primire”, a mai declarat Victor Ponta.

Premierul a spus că activitatea CNAS este extrem de utilă şi a felicitat echipa de conducere a instituţiei pentru lupta pe care o duce în ceea ce priveşte combaterea fraudelor.

„Am vrut să fiu astăzi aici, la sediul CNAS, pentru a da în primul rând un mesaj de sprijin, pentru echipa de conducere, pentru domnul preşedinte Buşoi, pentru toţi cei care au fost astăzi prezenţi la această întâlnire. Consider activitatea CNAS, instituţia care administrează cel mai mare buget dintre toate instituţiile publice din sănătate, şi cel mai important domeniu de activitate, alături de educaţie, extrem de importantă şi am vrut să cunosc în mod direct cum merg lucrurile în acest an şi care sunt perspectivele pentru 2014. Am discutat despre bugetul actual şi despre construcţia bugetului în anii care urmează, astfel încât necesităţile de bază ale sistemului de sănătate să poată fi îndeplinite. De asemenea, încurajez eforturile pe care domnul Buşoi le face, împreună cu echipa de conducere, de a combate fraudele. Unde sunt bani mulţi, inevitabil apar şi probleme – reţete false, reţele de fraudare a banului public, a banului din sănătate. (…) În sănătate banii n-ajung niciodată, dar este important ca banii pe care îi avem în acest moment să îi gestionăm cât mai bine”, a spus Victor Ponta.

 

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: