Interviu cu europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, membru al Comisiei pentru sănătate publică (SANT).

Accesul inegal la servicii medicale de bază sau specializate rămâne una dintre cele mai mari provocări în sistemele de sănătate din Uniunea Europeană. De la intervenții de urgență, până la tratamente pentru boli cronice sau afecțiuni rare, diferențele dintre statele membre – și chiar între regiuni din interiorul aceluiași stat – afectează în mod direct calitatea vieții și șansele la tratament ale pacienților. În acest context, vocile din Parlamentul European devin esențiale pentru conturarea unor politici comune care să reducă aceste dezechilibre. ”Un mecanism european pentru reducerea inegalităților în sănătate ar trebui să includă: sprijin financiar pentru infrastructura medicală, investiții în digitalizare și telemedicină, tehnologii de diagnostic bazate pe inteligență artificială și, mai ales, măsuri concrete împotriva exodului cadrelor medicale. Acest instrument trebuie să fie flexibil, adaptat nevoilor reale ale statelor membre și gestionat transparent de Comisia Europeană”, a declarat, pentru revista Politici de Sănătate, europarlamentarul Victor Negrescu.

Cum evaluați în prezent nivelul de acces la servicii de sănătate în România comparativ cu alte state membre UE, în special în domeniul urgențelor medicale, bolilor cronice și bolilor rare?

Sănătatea a fost dintotdeauna un domeniu prioritar pentru mine, iar experiențele în spitalele din România m-au determinat să mă implic în politică, cu convingerea fermă că lucrurile trebuie rapid îmbunătățite atât în termen de servicii cât mai ales  sistemic. Din păcate, România rămâne în urma altor state membre UE în ceea ce privește accesul la servicii medicale, în special în zonele rurale sau mai puțin dezvoltate, unde lipsa infrastructurii, a personalului medical și a tratamentelor inovative afectează grav pacienții, în special pe cei cu boli cronice, rare sau aflați în situații de urgență.

În calitate de vicepreședinte al Parlamentului European și negociator-șef pentru bugetul UE, am inclus în poziția oficială a legislativului european fonduri suplimentare pentru sănătate, prin programele EU4Health și Horizon Europe, vizând în mod special prevenirea bolilor cardiovasculare, combaterea cancerului, afecțiunile rare și cele care afectează copiii și tinerii, dar și sănătatea mintală. Am solicitat, ca raportor al Comisiei pentru Sănătate privind bugetul european pe termen lung, să protejăm programul EU4Health de tăieri bugetare și să introducem măsuri concrete noi precum extinderea telemedicinei, susținerea medicinei personalizate și creșterea accesului echitabil la tratamente moderne. Mai mult, am convins Comisia Europeană să finanțeze proiecte pilot, unul dintre ele fiind destinat îmbunătățirii serviciilor medicale din zonele rurale, izolate ale Europei, fonduri de care a beneficiat și România.

Recent, am interpelat Comisarul European pentru Sănătate cu privire la măsurile necesare pentru ca toți pacienții europeni să aibă acces egal la infrastructură medicală de calitate, subliniind astfel nevoia unei abordări unitare și eficiente. Totodată, am interpelat Comisia Europeană cu privire la necesitatea unui mecanism comun pentru reducerea inegalităților de acces la tratamente, în special în cazul urgențelor și al bolilor grave, și am cerut intervenții mai rapide și coordonate la nivel european, alături de achiziții comune pentru medicamente esențiale și inovatoare. În prezent, sănătatea reprezintă doar 0,29% din bugetul anual al UE, un procent foarte mic în raport cu nevoile reale. Tocmai de aceea, pe termen lung, trebuie să ne asigurăm că vor exista resurse europene adecvate, care să se adauge fondurilor din PNRR și Programul Operațional Sănătate, pentru a reduce inegalitățile și a face tratamentele și tehnologiile medicale accesibile tuturor europenilor, inclusiv românilor.

Care considerați că sunt cauzele principale ale acestor inegalități la nivel european?

Inegalitățile din sistemul de sănătate european sunt rezultatul unor dezechilibre istorice în investiții, diferențelor de capacitate administrativă între statele membre și a lipsei unei politici comune de sănătate la nivelul Uniunii. În ciuda valorii sale strategice, sănătatea primește în continuare un procent infim din bugetul european, ceea ce reflectă o subfinanțare cronică a acestui domeniu esențial. Această realitate nu face decât să accentueze decalajele între Est și Vest, între urban și rural, între centrele medicale universitare și regiunile slab dezvoltate.

Una dintre cele mai acute cauze ale acestor inegalități este exodul personalului medical. La începutul acestui an am atras atenția, în plenul Parlamentului European, asupra unei crize fără precedent: lipsa a 1,2 milioane de medici și asistenți la nivelul întregii Uniuni. România este profund afectată. Peste 15.000 de medici și 50.000 de asistenți au plecat să lucreze în alte țări. Acest fenomen lasă spitale fără specialiști și comunități întregi fără acces la un simplu consult medical. Am propus crearea unui program european dedicat revenirii cadrelor medicale în zonele cu cel mai mare deficit, oferindu-le condiții decente de muncă și stabilitate profesională.

Cred cu tărie că nu putem rămâne indiferenți în fața acestor realități. 70% dintre europeni își doresc ca Uniunea să se implice mai mult în domeniul sănătății, o cifră care exprimă nu doar o așteptare, ci o necesitate urgentă. Este datoria noastră să transformăm această voce colectivă în politici coerente, în măsuri concrete și în mecanisme de sprijin care să reducă decalajele dintre regiuni și să garanteze accesul echitabil la îngrijire medicală pentru toți europenii.

Credeți că este necesar un mecanism european dedicat reducerii acestor inegalități în sănătate? Cum ar trebui să arate un astfel de instrument, din perspectiva dumneavoastră?

Da, este absolut necesar și nu doar necesar, ci urgent. Dacă un singur pacient din România poate avea acces la același tratament vital la care are acces un pacient din Franța, înseamnă că merită să acționăm imediat. Fiecare viață salvată justifică orice efort instituțional.

În prezent, sănătatea nu este o competență exclusivă a Uniunii Europene, iar acest lucru generează diferențe majore în calitatea serviciilor medicale între state. De aceea, am propus încă de acum câțiva ani ca sănătatea să devină o competență partajată la nivel european, ceea ce ar permite acțiuni coordonate, resurse dedicate și intervenții rapide în situații critice.

Un mecanism european pentru reducerea inegalităților în sănătate ar trebui să includă: sprijin financiar pentru infrastructura medicală, investiții în digitalizare și telemedicină, tehnologii de diagnostic bazate pe inteligență artificială și, mai ales, măsuri concrete împotriva exodului cadrelor medicale. Acest instrument trebuie să fie flexibil, adaptat nevoilor reale ale statelor membre și gestionat transparent de Comisia Europeană.

Direcțiile mele de acțiune includ prevenția, medicina pediatrică, combaterea bolilor cardiovasculare și a celor mintale, dar și accesul la medicamente și tratamente de calitate, la prețuri corecte, în toate statele membre. Am susținut constant ideea unei Europe a sănătății, în care fiecare cetățean, indiferent de țara în care trăiește, să beneficieze de același standard de îngrijire. Este timpul ca sănătatea să fie tratată ca o prioritate reală la nivel european.

 Există inițiative europene deja în derulare care ar putea fi extinse sau adaptate pentru a atinge acest obiectiv? Dacă da, care sunt acestea? 

Există deja câteva inițiative la nivel european care pot și trebuie consolidate. Programul EU4Health, de exemplu, joacă un rol esențial și ar trebui extins, pentru a răspunde mai bine nevoilor legate de prevenție, sănătate mintală, boli rare sau acces la tratamente inovatoare. În calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE, am contribuit direct la protejarea și creșterea fondurilor destinate acestui program.

Totodată, Horizon Europe susține cercetarea în domeniul medical, iar Mecanismul de Redresare și Reziliență oferă resurse semnificative pentru modernizarea sistemelor de sănătate. Banca Europeană de Investiții și programul Invest EU oferă de asemenea oportunități suplimentare. Este însă esențial ca aceste instrumente să fie adaptate la realitățile din teren, mai ales în regiunile defavorizate, și să fie utilizate pentru digitalizarea sistemului sanitar și extinderea telemedicinei.

În calitate de membru al Comisiei pentru Sănătate Publică a Parlamentului European, am susținut și consolidarea Planului European de Combatere a Cancerului am propus crearea unui plan similar pentru combaterea bolilor cardiovasculare și am militat pentru o finanțare adecvată a inițiativelor europene, astfel încât acestea să genereze un impact real pentru toți cetățenii, indiferent de țara în care trăiesc. Cred cu tărie că extinderea acestor programe și integrarea lor într-o strategie coerentă pot contribui semnificativ la reducerea inegalităților în sănătate în Europa.

Ce rol poate juca Parlamentul European în stimularea unei astfel de inițiative? Ce alte instituții europene ar trebui implicate?

Parlamentul European are un rol central în definirea priorităților strategice ale Uniunii și în transformarea acestora în politici concrete cu bugete dedicate. Prin rapoarteleși inițiativele noastre, putem impulsiona dezvoltarea unui mecanism european pentru reducerea inegalităților în sănătate.

Un semnal puternic în acest sens a fost dat recent, când sănătatea a fost desemnată domeniu strategic, iar subcomisia de sănătate a fost transformată într-o comisie permanentă cu drepturi depline. Este un pas important care arată că sănătatea nu mai poate fi tratată ca o temă secundară. Am onoarea de a face parte din această nouă Comisie pentru Sănătate, unde militez pentru creșterea finanțării europene, dezvoltarea unor politici comune și combaterea inegalităților de acces între state și regiuni.

Comisia Europeană are responsabilitatea de a propune și implementa inițiativele legislative și programele de finanțare, în timp ce agențiile specializate ale UE, precum EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente) și ECDC (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor), au un rol tehnic fundamental în monitorizarea, reglementarea și sprijinirea implementării. Avem nevoie de o coordonare reală între aceste instituții europene pentru a construi un sistem de sănătate mai echitabil, rezilient și accesibil europenilor indiferent de locul în care trăiesc.

Cum ar putea beneficia România concret de un astfel de mecanism european? Există regiuni sau categorii de pacienți care ar trebui prioritizate?

Cred cu tărie că România are foarte mult de câștigat de pe urma unui mecanism european dedicat reducerii inegalităților în sănătate, mai ales în condițiile în care accesul la servicii medicale rămâne profund inegal între regiuni, iar categoriile vulnerabile sunt cele mai afectate.

Un astfel de mecanism integrat ar putea susține investiții complementare în infrastructura medicală, digitalizarea sistemului sanitar, extinderea serviciilor de telemedicină în zonele rurale și programe de sprijin pentru tinerii medici, inclusiv stimulente pentru a profesa în zonele cu deficit de personal. Ar permite, de asemenea, intervenții țintite în regiunile cu cel mai slab acces la servicii medicale și ar prioritiza categoriile de pacienți aflate în situații de risc: copiii, vârstnicii, persoanele cu dizabilități și pacienții cu boli rare.

De altfel, am susținut constant necesitatea unor planuri europene de acțiune nu doar pentru cancer, ci și pentru bolile cardiovasculare și cele pediatrice, alături de măsuri eficiente de prevenție și diagnosticare timpurie. România poate și trebuie să fie parte activă a acestei construcții europene, demonstrând că știe să valorifice resursele europene în interesul cetățenilor.

Cred într-o Europă a sănătății mai unitare, mai echitabile, în care fiecare pacient are acces real la tratamente, tehnologii și servicii medicale de calitate. De aceea, m-am opus vocilor care contestă rolul Uniunii Europene în acest domeniu și am susținut consolidarea competențelor europene în materie de sănătate, inclusiv prin alocări bugetare mai consistente.

Cum poate România contribui activ la construcția unui astfel de mecanism, dincolo de poziția de beneficiar?

România are toate resursele și potențialul pentru a juca un rol activ și responsabil în promovarea unei politici comune de sănătate la nivel european. Dincolo de folosirea eficientă a fondurilor europene, țara noastră trebuie să vină cu propuneri concrete, să dezvolte inițiative pilot în domenii esențiale precum prevenția, cercetarea medicală, formarea profesională și digitalizarea sistemului de sănătate. Cred că reprezentarea pe zona de afaceri europene a Ministerului Sănătății și a sistemului medical românesc trebuie îmbunătățită pentru că se ratează multe oportunități.

În noul meu mandat de europarlamentar, voi continua să susțin ca România să nu fie doar un simplu beneficiar al resurselor europene, ci și un actor implicat în definirea și implementarea standardelor europene de sănătate. Integrarea sănătății ca prioritate la nivel european este un obiectiv realizabil numai prin colaborarea și implicarea activă a tuturor statelor membre, iar România trebuie să fie în prima linie a acestui efort comun.

Mai mult, as vrea sa subliniez că România nu este doar un beneficiar al fondurilor europene, ci și un furnizor important de servicii medicale pentru pacienții din alte țări. De exemplu, în ultimul an, suma cheltuită de cetățeni străini în clinicile din România a depășit 20 de milioane de euro, evidențiind astfel potențialul țării noastre de a contribui la sănătatea europeană nu doar prin acces, ci și prin expertiză și servicii de calitate.

Bogdan Guță