Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și Ministerul Sănătății caută în permanență soluții pentru asigurarea accesului la tratament al persoanelor cu boli cronice din România. Pentru a veni în întâmpinarea pacienților care au nevoie de Euthyrox (levothyroxinum), ANMDMR a emis, în data de 30 octombrie 2020, trei noi autorizații de import paralel (AIP) către distribuitorul angro S.C. Genco Pharmaceuticals s.r.l., pentru concentrațiile de 25μg, 50μg și 100μg comprimate. Aceste autorizații au o valabilitate de cinci ani de la data emiterii.
ANMDMR este în permanent contact cu distribuitorul autorizat și monitorizează în mod continuu disponibilitatea pe piață a produselor care conţin levothyroxin, astfel încât pacienții să nu se confrunte cu discontinuități în tratament.
În scopul asigurării accesului la tratament pentru toate categoriile de bolnavi cronici, ANMDMR și Ministerul Sănătății continuă dialogul cu reprezentanții companiilor producătoare de medicamente, cu cei ai Colegiului Național al Farmaciștilor și cu distribuitorii angro.
„Asigurăm pacienții că facem toate demersurile pentru ca aprovizionarea cu medicamente să nu fie afectată de blocajele generate de pandemia COVID-19. În același timp, ANMDMR face un apel la pacienți de a semnaliza orice situație în care se confruntă cu dificultăți în procurarea medicamentelor necesare la adresa de email dedicată – lipsamedicament@anm.ro. ANMDMR ia în permanență măsuri pentru asigurarea accesului la tratament, însă doar împreună putem trece peste această perioadă dificilă”, au dat asigurări reprezentanții Agenției.