Interviu cu conf. dr. Lucian Negreanu, medic primar gastroenterolog, Spitalul Universitar de Urgență, București
Care este statusul pacientului român cu probleme care țin de sfera gastroenterologiei?
În mod cert, am o vedere subiectivă pentru că lucrez într-un spital mare, de urgență, și evident că ceea ce vedem zi de zi sunt în general cazuri grave și complicate. Primim adesea pacienți cu patologii complexe, cu resurse biologice foarte limitate, care au trenat prin mai multe spitale. Încercăm să facem din pacienți niște parteneri ai medicilor, în proiectul lor de vindecare.
La dumneavoastră ajung inclusiv cei neasigurați…
Din punctul de vedere al conceptului de medicină într-un stat social, nu ne punem problema de asigurat sau neasigurat. Toată lumea trebuie să primească îngrijirile adecvate și medicii își fac treaba cu implicare maximă. Din păcate, adesea nu există personal de suport care să se ocupe de pacienții neasigurați sau o rețea de medicină socială bine dezvoltată care să preia cazurile după stabilizarea lor. Centre dedicate pentru îngrijiri nu există și atunci te confrunți cu cazuri sociale care trenează într-un spital de urgență chiar și luni la rând, când de fapt este o problemă de îngrijiri cronice.
Printre bolile din sfera gastroenterologiei sunt și hepatitele. Urmează acum un nou contract pentru tratamentul hepatitei C, de exemplu, dar va fi în continuare o problemă cu cei neasigurați: cine îi tratează, în baza a ce, cine ajunge la ei?
Într-o politică adecvată de sănătate publică, pentru boli precum hepatita cronică virală cred că trebuie gândit un tip de tratament accesibil pentru toată lumea, pentru că altfel dezideratul european la care România a aderat, de eradicare a hepatitei C până în 2030, nu are cum să fie realizat.
Există multă implicare din partea SRGH, a Ministerului și a unor organizații neguvernamentale pentru screening, în special în zonele defavorizate.
Ar putea sa prescrie medicul de familie tratamentul pentru hepatita C?
Având în vedere că terapiile actuale sunt destul de sigure și lipsite de efecte adverse, cred că pentru pacientul obișnuit fără complicații și comorbidități medicii de familie sunt îndreptățiți să îi trateze. Specialiștii de medicina familiei cunosc adesea mult mai bine pacientul, familia și anturajul său social și ei lucrează integrat împreună cu specialiștii din alte zone, precum gastroenterologia. Pentru un segment de pacienți cu hepatita C, unde nu sunt complicații, unde protocolul este foarte clar, tineri, F0, fără mari probleme, se poate face acest lucru. De altfel, vor fi partenerii noștri și în cazul screeningului pentru cancerul colorectal.
Cât de greu este să gândești și să implementezi așa cum trebuie un program de screening?
Destul de greu. Vedem asta în fiecare zi pentru că simțim lipsa acestui program și am rămas una dintre puținele țări europene fără o astfel de infrastructură. Am trăit în anii 2000 implementarea programului de screening așa cum e el acum în Franța. Nu a fost ușor nici la ei. Erau multe ambiții politice și orgolii. Au început cu niște centre-pilot, au văzut că merge, așa că au creat o infrastructură de medici care se ocupau numai cu asta, cu un personal tehnic bine pus la punct, cu personal de suport, de la secretare care trimiteau scrisorile cu testele de hemoragii oculte, până la asistente și epidemiologi dedicați. Eficiența acestor programe a fost demonstrată: în 30 de ani, deja exista o tendință de scădere a numărului de cazuri de cancer colorectal, cu o excepție notabilă: la populația tânără între 35 și 45 de ani.
În România sunt alte provocări: ar trebui să ne gândim la cine este în măsură să participe la screening, ar trebui să ne gândim la un parc de endoscoape cu definiție înaltă, care să fie nou și distribuit în toata țara în centrele de screening etc. Nu poți să faci screening cu niște endoscoape cumpărate acum 20 de ani, trebuie să asiguri un program de dezinfecție foarte performant, mașini de spălat endoscoape, protocoale foarte clare, unitățile de endoscopie trebuie să fie bine întreținute și acreditate permanent. Deci după cum vezi vorbim mai întâi despre construcție, înainte de a vorbi despre demararea vreunui program.
Care este patologia care vă provoacă?
Cred că orice pacient este o provocare. Pe de altă parte, cea mai mare provocare pentru mine în acest moment sunt pacienții pentru care nu avem acces la resursele terapeutice pe care ni le-am dori în cazul lor. Începem, de exemplu, în bolile inflamatorii intestinale să ne confruntăm cu pacienți din ce în ce mai complicați, care au trecut prin toate medicamentele disponibile în România și pentru care nu avem soluții terapeutice. Este o provocare să încerci să găsești diverse soluții (donații și programe de suport, studii clinice).
În afară de munca dumneavoastră de medic, sunteți și foarte activ din postura de vicepreședinte de jurisdicție al Colegiului Medicilor București.
Da, a fost o provocare uriașă și este o activitate care în acești ani a fost foarte solicitantă într-o echipă dinamică și foarte dedicată. Am avut anumite proiecte și cred că am reușit să le implementez. Partea de jurisdicție de care mă ocup este specială pentru că surprinde aspecte foarte sensibile ale profesiei medicale. Încă de la început, am decis că trebuie să apărăm medicii și, în egală măsură, pacienții, încercând să judecăm lucrurile într-un mod corect și transparent, pe cât posibil.
V-a atras această parte în mod deosebit?
Ceea ce îmi doresc este normalitatea. Am avut o experiență cu Colegiul Medicilor din Franța extrem de plăcută, în care m-am simțit ca fiind între colegi și m-am simțit ajutat. Cu niște ani în urmă, am semnat un contract cu un institut mare din Franța. Am mers la Casa de Asigurări și relativ repede am primit aprobarea de a lucra, după care am mers la Ordinul Medicilor. Acolo, m-a primit președintele colegiului, am avut o discuție foarte plăcută și utilă despre ce înseamnă sistemul medical în Franța și ce înseamnă în România, ce înseamnă să pleci din țară și despre implicațiile personale și profesionale ale unei astfel de decizii. Apoi, mi-a spus că există consultanță juridică gratuită oferită de Ordinul Medicilor și că mă pot ajuta inclusiv cu contractul pe care îl aveam cu institutul.
Când am pornit proiectul aici, în România, am dorit exact o astfel de abordare: un colegiu puternic și reprezentativ, care să lupte pentru schimbarea în bine a sistemului sanitar.
Ce ați schimbat?
Am implementat proceduri bine stabilite, se lucrează rapid și în deplina transparență, există parteneriate cu diferite instituții, cu INML, cu instituția Avocatului Poporului etc. Există consultanță juridică permanentă oferită colegilor, am făcut în ultimii trei ani cursuri de jurisdicție și deontologie foarte apreciate de colegi. Am avut întâlniri cu judecători, cu reprezentanți ai României la CEDO, pentru a avea o practică judiciară unitară în tot mai desele procese împotriva medicilor.
Proiecte?…
În momentul actual, lucrăm la dezvoltarea centrului de boli inflamatorii intestinale din spital, afilierea noastră la registrul de date european UR-Care este aproape gata. În plus, avem un proiect în care utilizăm inteligența artificială în detecția leziunilor colorectale. Este un proiect foarte ambițios, în patru centre europene, ne apropiem de finalizare, și sperăm ca publicarea datelor să schimbe practica și să fie de ajutor în viitoarele programe de screening. Există alte proiecte împreună cu echipa din Spitalul Universitar în validarea unor scale pentru pregătirea în colonoscopie, participarea la un studiu național privind sedarea în endoscopie și implicarea într-un program de standardizare a dezinfecției în endoscopie
de Roxana Maticiuc
