Cristian Toader,
Country Manager România şi Rep. Moldova al GE Healthcare
În iunie 2013, în cadrul unei vizite de lucru a managementului companiei noastre pe Europa Centrală, unul dintre colegii vest-europeni a întrebat care sunt punctele comune ale sistemelor de sănătate est-europene. Toţi colegii din statele vecine au exemplificat mai întâi diferenţele, până când participantul-decan de vârstă ne-a dus la un numitor comun, spunând că acest punct este lipsa finanţării.
Aceasta „lipsă a finanţării” este un motiv identificabil şi uşor de adoptat, dar în afară de investiţia iniţială sunt necesari medici specialişti, consumabile, utilităţi şi servicii de mentenanţă. În alternativă, avem probleme de altă natură. Spre exemplu, suntem conştienţi de faptul că numărul mare de spitalizări creează cheltuieli nenecesare care ar putea fi reduse în cazul unei focalizări pe un diagnostic multidisciplinar, fapt explicat în „Schimbarea minimă necesară”, din revista Politici de Sănătate – Septembrie 2013. Aceeaşi idee, aplicată la un sistem de sănătate generic, a apărut doar o lună mai târziu în Harvard Business Review (HBR), „The strategy that will fix Healthcare”.
În articolul din HBR se susţine că sistemele de sănătate trebuie să evolueze din sisteme de servicii medicale către sisteme de valoare bazate pe unităţi de practică integrate (multispecialitate), în care costurile şi rezultatele pentru fiecare pacient ar fi măsurabile.
Autorităţile ar trebui să poată conlucra în condiţii de transparenţă totală cu marii producători de tehnologie medicală în ceea ce priveşte gestiunea activelor pe termen lung. La nivelul unui schimb de experienţă, producătorii de echipamente pot susţine fazele de proiectare, iar în ceea ce priveşte prezenţa specialiştilor, fiecare dintre ei are programe de educaţie continuă de specialitate pe echipamentele propuse. Într-adevăr interesant pentru sistemul public de sănătate sau pentru marii actori privaţi de pe piaţa de servicii medicale este experienţa disponibilă la marii producători în ceea ce priveşte finanţarea şi gestiunea echipamentelor medicale pe întregul lor ciclu de viaţă. Privind din alt unghi, întregul problemei nu este dat de totalitatea costurilor (mentenanţă, finanţare şi operare), ci de costurile alternative de spitalizare, de costurile de pierdere de productivitate şi, în cele din urmă, de costurile sociale.
Transfuzia de tehnologie – despre impactul asupra costurilor sociale
Mijlocul cel mai la îndemână pentru a adresa aceste costuri pe termen lung este dat în mod evident de Fondurile Structurale Europene.
La un alt nivel de Programul Operaţional Competitivitate se finanţează activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare, prin care spitalele clinice universitare pot accesa fonduri de dezvoltare a infrastructurii de cercetare.
Aşa cum a explicat Mihaela Luncan, în revista Politici de Sănătate – Decembrie 2013, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ce este dedicat investiţiilor în infrastructura în care entităţile eligibile sunt şi autorităţile publice, şi întreprinderi private. Am completa că acest program ar putea susţine foarte bine un program de telemedicină, în care unitatea medicală utilizatoare ar fi cabinetul rural, în colaborare cu un centru multispecialitate. La un alt nivel de Programul Operaţional Competitivitate se finanţează activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare, prin care spitalele clinice universitare pot accesa fonduri de dezvoltare a infrastructurii de cercetare.
Dacă vrem să construim mai departe, pe ideea obţinerii unor servicii medicale de calitate, ne lovim inevitabil de necesitatea unei transfuzii de tehnologie medicală.
În ambele cazuri de programe operaţionale, factorii de decizie din sistemul de sănătate pot solicita, în condiţii de transparenţă, producătorilor de tehnologie medicală sau companiilor farmaceutice ajutorul direct sub forma unor grupuri de lucru pe industrii sau schimbul de experienţă cu resursele respectivelor companii în Bruxelles. Pentru a accesa însă aceste fonduri trebuie să declarăm sănătatea o prioritate de guvernare. Spre referinţă, în momentul de faţă planificăm 50 de milioane de euro pentru sănătate, din 38 de miliarde de euro alocate României.
În afara fondurilor europene, mai multe organisme internaţionale sunt resurse de accesat pentru transfuzia de tehnologie.
WorldBank, băncile EXIM, precum şi OPIC (Overseas Private Investment Corporation) sunt organisme ce susţin dezvoltarea producătorilor şi beneficiază în mod direct utilizatorii.
Cel mai puţin cunoscut în România este OPIC, ce are misiunea de a mobiliza capital privat pentru a susţine creşterea economică. EXIM sau băncile de import-export pot susţine dobânzi extrem de avantajoase pentru utilizatori. World Bank este un grup format din mai multe instituţii concentrate asistenţa financiară şi tehnica pentru ţările în curs de dezvoltare.
Termin prin a cita unul dintre liderii de opinie pe care îi respect. Dacă ne punem întrebarea „Care este, de fapt, problema de rezolvat?”, în cazul sistemului medical nu putem răspunde cu „Trebuie să găsim finanţare”, ci mai degrabă putem răspunde cu „Trebuie să diagnosticăm, să vindecăm sau, eventual, să prevenim…”. Pentru a găsi resursele ne trebuie reguli de transparenţă şi dorinţa de a le accesa.
