Politici de Sanatate

Terapii inovatoare pentru 70.000 de pacienți cu boli cardiovasculare

22 februarie
13:49 2022
Terapii inovatoare pentru 70.000 de pacienți cu boli cardiovasculare

Pacienții cu risc cardiovascular (dislipidemii, ateroscleroză, risc de infarct miocardic) au la dispoziție, începând cu luna septembrie 2021, pe lângă tratamentul standard, opțiuni de tratament de ultimă generație care pot oferi scăderea suplimentară a LDL-colesterolului.

Noile terapii sunt disponibile în baza unor contracte de tip cost volum semnate de statul român, peste 70.000 de pacienți cu afecțiuni cardiovasculare putând beneficia de tratament.

România, pe baza datelor din 2019, ocupă printre primele locuri în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 781 decese la 100.000 de locuitori, faţă de media europeană de 467 la 100.000 de locuitori. Bolile cardiovasculare reprezintă astfel cauza numărul unu de deces în ţara noastră, cu 58% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. România înregistrează o rată de mortalitate evitabilă foarte ridicată prin infarct miocardic acut și accident vascular cerebral (aproximativ 47%). La toate acestea se adaugă costuri majore generate de morbidități spitalizate prin insuficiența cardiacă cronică și de dizabilități prin insuficiență cardiacă congestivă și, în special, prin accident vascular cerebral.

Nivelurile crescute de colesterol LDL pot determina ateroscleroză și boală arterială coronariană, fiind una dintre cauzele principale care pot duce la infarct de miocard. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, hipercolesterolemia provoacă 2,6 milioane de decese anual. Forma transmisă genetic, hipercolesterolemia familială, se manifestă printr-un nivel ridicat al colesterolului total și al LDL-colesterol în sânge și predispune agresiv și prematur la boli cardiovasculare. În cazul persoanelor cu hipercolesterolemie familială, riscul de boli coronariene este de 20 de ori mai mare decât în cazul altor persoane. Hipercolesterolemia familială afectează între 14-34 de milioane de persoane la nivel global, dintre care 20-25% sunt copii și tineri.

Diagnostic precoce și tratament adecvat

Riscul afecțiunilor cardiovasculare, inclusiv cele generate de hipercolesterolemie, poate fi redus considerabil dacă diagnosticarea se face la timp, prin vizita la medic și dacă pacientul primește tratament potrivit.

“Amgen colaborează cu partenerii din sistemul medical, pentru ca, împreună, să inovăm în beneficiul pacienților. În lupta împotriva bolilor cu impact major asupra speranței de viață și asupra calității vieții pacienților, cum este hipercolesterolemia și boala aterosclerotică, este nevoie de inovație continuă și de noi tratamente care sa țină sub control boala sau chiar să o prevină”, a declarat Alina Culcea, Director General Amgen România.

În privința tratamentului, primul pas este menținerea sub control a bolii prin modificarea stilului de viață, schimbarea dietei (sunt recomandate: fructele, legumele, cerealele integrale, peștele, fasolea, produsele lactate cu nivel scăzut al grăsimilor) și exerciții fizice. În cazul în care aceste măsuri nu au dus la scăderea nivelului de colesterol, este recomandată terapia medicamentoasă.

Tratamentul de bază este cel cu statine. De curând a fost aprobată la nivel european și a intrat pe piața din România o nouă clasă de medicamente biologice, inovatoare, cu rezultate foarte bune în scăderea LDL-colesterolului. Aceste medicamente se administrează doar în baza unei prescripții medicale.

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: