
Interviu realizat cu Ismail Dernek, vicepreşedinte al Grupului Bozlu din Turcia. Bozlu este un grup de companii având ca principale preocupări oncologia şi serviciile de top în acest domeniu. Firmele grupului Bozlu sunt prezente atât în România, cât şi în Moldova, însă deţin operaţiuni şi în Orientul Mijlociu, şi în Africa de Nord. Brandul NeoLife face parte din principala companie a grupului, MNT, fondată în 1989, recunoscută pentru premierele numeroase în industria medicinei nucleare.
de Raluca Boboc
Care au fost principalele provocări şi dificultăţi în lansarea Neolife Medical Center, în România?
Să investeşti într-o zonă geografică nouă a fost mereu o provocare pentru noi. În primul rând, trebuie să înveţi să te adaptezi noilor condiţii de piaţă – fie vorba de legi, politici de rambursare, fie de jucătorii existenţi şi de tendinţele actuale.
Serviciile medicale sunt, în mare măsură, dependente de pregătirea doctorilor. Am încercat să luăm legătura şi să lucrăm cu cei mai cunoscuţi şi mai competenţi medici din domeniu. Investiţiile, construcţiile, echipamentul necesar – toate sunt importante, însă cea mai mare provocare a fost găsirea unei echipe medicale de excepţie.
Noi credem că, în Bucureşti, Neolife Medical Center se bucură de o echipă extraordinară formată din medici competenţi, iar acest lucru garantează succesul chiar de la început.
Cum vedeţi dvs. viitorul medicinei nucleare, în Europa?
Imagistica moleculară (IM) poate fi definită ca modalitate de măsurare in vivo a întregului proces biologic, ca întreg, dar poate fi realizat şi la nivel molecular şi celular. Această nouă tehnologie combină un marker special conceput pentru a vizualiza perfect celule specifice cu o tehnologie avansată de imagistică şi este capabilă să surprindă imagini ale diverselor funcţii fiziologice, la nivel celular şi molecular.
IM este deosebit de utilă în studiul cancerului, al bolilor cardiovasculare şi al bolilor neurologice, atât pentru dezvoltarea noilor tratamente, cât şi pentru diagnostic clinic şi monitorizare. Faptul că tehnologiile IM lucrează in vivo le face, în mod special, potrivite pentru afecţiunile cardiovasculare şi neurologice, unde pentru a observa rata eficacităţii şi a daunei este necesar să observăm modul în care pacientul reacţionează.
Medicina nucleară – diagnostic şi terapie
Potrivit World Nuclear Association, peste 10.000 de spitale, la nivel global, folosesc în momentul de faţă izotopi radioactivi, iar aproximativ 90% din acestea le folosesc pentru diagnostic.
Folosirea din ce în ce mai frecventă a medicinei nucleare, în SUA, poate fi observată prin numărul în creştere de tehnologii de medicină nucleară folosite, care a crescut de la 17.360 (2001) la 21.670 (2009), potrivit Centrului de Prevenire şi Control al Bolilor.
World Nuclear Association estimează că în jur de 18 milioane de proceduri de medicină nucleară sunt realizate anual, pentru un număr de 311 milioane de oameni din SUA, iar în Europa în jur de 10 milioane de proceduri sunt realizate pentru o populaţie de 500 de milioane de oameni, anual.
Cum aveţi de gând, ca grup, să fiţi parte a procesului de dezvoltare a noilor tehnologii în domeniu?
Vrem să fim un furnizor de servicii complete de Imagistică Moleculară.
Bozlu este un grup de companii care sunt integrate vertical. Portofoliul nostru cuprinde activităţi diverse, de la cercetare şi dezvoltare, producţie de produse radiofarmaceutice, până la servicii medicale. În 2012, am achiziţionat una dintre companiile-surori Capintec, din SUA, care dezvoltă metode de protecţie împotriva radiaţiilor şi sisteme de măsurare. La sfârşitul anului 2013, am achiziţionat 50% din compania daneză DDD, care se concentrează pe producerea de camere Spect.