
Daniel Bran, membru în boardul Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR)
Accesul pacienţilor la tratament ar trebui să fie un element de bază al oricărui sistem de sănătate modern și sustenabil, care pune pacientul în centrul tuturor politicilor sale. Cu toate acestea, în ultimii ani, în România au dispărut complet de pe piață mii de medicamente, în special cele esenţiale, cu prețuri accesibile, ceea ce a adus pacienții în situația disperată de a nu mai găsi tratamentele de care au nevoie sau de a nu-și permite să plătească pentru alternativele scumpe, singurele rămase disponibile în farmacii.
Există un aspect important asupra căruia aş vrea să insist: acela referitor la faptul că accesul teoretic nu garantează accesibilitatea pacienţilor la acestea. Mai clar, chiar dacă respectivele produse deţin Autorizații de Punere pe Piaţă (APP-uri, pe scurt) şi au un preţ aprobat, acestea nu sunt disponibile efectiv, în sensul că ele nu există în farmacii. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, politicile publice defectuoase din domeniul sănătății au adus întreaga industrie farmaceutică într-o situație de criză fără precedent, scăzând alarmant de mult disponibilitatea tratamentelor pe piața din România. Conform datelor companiei de cercetare Cegedim, piața farmaceutică a înregistrat, în 2015, prima scădere din ultimul deceniu, de aproape 5%.
Cum spuneam, cel mai grav afectate însă au fost medicamentele cu prețuri mici, în majoritate medicamente generice, a căror comercializare a devenit nesustenabilă din cauza cadrului fiscal și a politicii de prețuri complet nefavorabilă acestei categorii de medicamente. Datele strânse de APMGR arată că peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piață în ultimii ani, dintre care 700 numai în 2015, iar numărul moleculelor disponibile pe piață s-a redus dramatic, lăsând pacienții fără alternative de tratament sau cu unele foarte costisitoare. Spre exemplu, în cazul moleculelor ceftriaxonum și vancomycinum utilizate în tratarea infecțiilor severe de spital, din 6, respectiv 3 producători în 2014, a rămas un singur producător în 2015; în cazul moleculei oxaliplatinum, utilizată în tratarea cancerului, din 7 producători în 2014 au rămas doar 2 producători în 2015; în cazul unei alte molecule, levodopum + benserazidum, folosită pentru afecțiunile sistemului nervos central, din 3 producători în 2014, nu a mai rămas niciunul în 2015.
Dincolo de regulile de stabilire a preţurilor pentru medicamentele generice (care trebuie să aibă cel mai mic preţ comparativ cu preţul aceluiaşi produs într-un număr de 12 ţări de referinţă unde acesta este prezent şi, în plus, pot atinge un maxim de 65% din preţul medicamentului de referinţă), una dintre principalele cauze ale acestui fenomen este taxa clawback. Aceasta, începând din anul 2011, când a fost introdusă, reprezintă o povară fiscală de nesuportat pentru industria generică, în special din cauza modului discriminator în care este aplicată medicamentelor generice în raport cu cele inovative. Contribuția clawback se calculează în baza unui coeficient ‘p’, care reflectă consumul total de medicamente decontate trimestrial de către stat, indiferent că vorbim despre medicamente generice sau inovative. Prețul medicamentelor generice este reglementat prin lege la maximum 65% din prețul medicamentelor inovative, aşa cum spuneam şi mai sus, coeficientul ‘p’ aplicându-se însă uniform atât medicamentelor generice, cât și celor inovative, indiferent de procentul valoric pe care îl reprezintă acestea din cheltuielile cu medicamente. Practic, prin aplicarea nediferențiată a taxei clawback, producătorii de medicamente generice finanțează creșterea consumului de medicamente scumpe, inovative, plătind o taxă clawback mai mare odată cu fiecare actualizare a listei medicamentelor compensate și gratuite cu noi molecule.
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice susţine actualizarea periodică a listei medicamentelor compensate şi introducerea de noi molecule pe această listă, un aspect esenţial aflat în beneficiul pacienţilor. Pentru aceasta însă, statul trebuie să îşi asume costurile, nu să le pună în sarcina producătorilor de generice prin clawback. De peste patru ani, producătorii locali de medicamente generice trec printr-un proces periculos de decapitalizare și decompetitivizare în condițiile în care peste un miliard de lei au fost plătiți în perioada 2012-2015 numai în cuantumul taxei clawback de către companiile membre APMGR.
Mai mult decât atât, dat fiind că în România se produc exclusiv medicamente generice, impactul se resimte puternic și asupra economiei românești, industria farmaceutică locală fiind unul dintre actorii importanţi care contribuie la Produsul Intern Brut al României cu peste 1,5%. Companiile farmaceutice locale au disponibilizat aproape 500 de salariați şi au fost nevoite să anuleze investiții importante în dezvoltarea facilităților locale.
O regândire a sistemului de finanțare a tratamentelor farmaceutice este vitală în acest moment. O primă măsură în acest sens ar trebui să fie aplicarea unei taxe clawback diferenţiate pentru medicamentele generice şi cele inovative, care să reflecte procentele aplicabile în momentul stabilirii preţurilor genericelor. De asemenea, o importanţă foarte mare trebuie acordată bugetului de referinţă care serveşte ca bază în aplicarea formulei de calcul a taxei clawback. Iar în acest sens, propunerea Asociaţiei este creşterea anuală a Bugetului aprobat trimestrial (BAt) cu o sumă reprezentând echivalentul a 50% din sumele colectate prin contribuţia clawback în anul curent. Considerăm că, după atâţia ani în care producătorii de medicamente au fost singurii care au susţinut prin taxa clawback deficitul uriaş creat de costurile suplimentare cu medicamente, este imperativ ca statul român să participe la finanţarea acestui deficit prin asumarea unui efort comun cu producătorii de medicamente. În condițiile unei creșteri continue a taxei clawback, ceea ce conduce la dispariția medicamentelor accesibile de pe piață, considerăm că un cumul al celor două măsuri de mai sus reprezintă singura soluție pentru a opri restrângerea accesului pacienţilor la tratamentul de care au nevoie şi falimentul industriei farmaceutice locale.