Conf. dr. Cerasela Elena Gîrd
UMF „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Farmacie
Disciplina de farmacognozie, fitochimie, fitoterapie
Suplimentele alimentare/nutritive sunt foarte mult utilizate la ora actuală în terapeutică şi, conform titulaturii, am fi tentaţi să credem că această denumire se referă simplu la produsele care suplinesc alimentaţia sau dieta ori la cele cu aport de vitamine sau minerale. Reclamele difuzate din ce în ce mai frecvent referitor la aceste produse evidenţiază efectele terapeutice benefice pe care le aduc organismului. În ultimii ani, s-a constatat un aflux de asemenea preparate în piaţa farmaceutică, corelat cu simplitatea înregistrării acestora. Aşadar, în momentul în care discutăm de toate valenţele terapeutice, nu mai putem discuta de existenţa în piaţa farmaceutică a unui simplu produs de tip supliment alimentar/nutritiv.
Ce sunt, de fapt, aceste suplimente?
Privind în piaţa farmaceutică, este simplu să le încadrăm. Sunt nişte produse farmaceutice sub formă de ceaiuri mono-/multicomponente (ceaiuri complexe), capsule pe bază de pulberi vegetale sau asocieri de extracte nestandardizate/standardizate în principii active, prelucrări sub formă de tinctură etc. Avându-se în vedere faptul că toate aceste preparate vin cu aport terapeutic, nu doar de nutrienţi, vitamine sau oligoelemente, mai corect ar fi ca ele să fie denumite fitopreparate sau medicamente vegetale (dacă au în compoziţie produse vegetale pulverizate, mărunţite sau extracte obţinute din acestea).
De ce toate aceste precizări?
Dacă privim o simplă etichetă sau prospect de la un preparat de tip supliment, hârtia în cauză nu ar trebui să conţină informaţii care să atribuie acestora proprietatea de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau să facă referire la asemenea proprietăţi. Dacă citim un simplu prospect al unui asemenea supliment care are în compoziţie frunzele de anghinare, de exemplu, acolo vom găsi cu siguranţă date referitoare la acţiunea farmacologică (coleretic-colagogă, hepatoprotectoare; de stimulare a metabolizării colesterolului în ficat; diuretică, depurativă, stomahică, hipoglicemiantă), întrebuinţările principale (diskinezie biliară, colecistită, insuficienţă biliară, hepatite, ciroze) sau alte potenţiale utilizări terapeutice (diabet, hipercolesterolemie, arteroscleroză, edeme cardiorenale, constipaţie, dispepsie, anorexie).
Înainte de a prescrie/recomanda un fitopreparat/supliment alimentar puneţi-vă următoarele întrebări:
1) Ce beneficii aduce acest produs asupra sănătăţii?
Cu siguranţă, un asemenea preparat care conţine fitocomplexe (amestecuri de compuşi organici aparţinând de clase chimice diferite, compuşi care acţionează sinergic sau se potenţează) are aport terapeutic, ceea ce se traduce prin ameliorarea unei anumite afecţiuni, deci se îmbunătăţeşte starea de sănătate .
2) Care sunt riscurile la care se supune pacientul dacă nu respectă recomandările?
Riscurile sunt multiple, atunci când pacientul nu respectă doza şi perioada de administrare; de exemplu, în perioada de colici abdominale la copii se recurge la fitopreparate/suplimente cu acţiune anticolicativă, la pacienţii cu ulcer gastric sau gastrită se folosesc preparate care au în compoziţie principii active cu acţiune gastroprotectoare, antiinflamatoare, cicatrizantă, antiulceroasă. Un produs vegetal frecvent întâlnit, în asemenea preparate, este rădăcina de lemn dulce (Liquiritiae radix). Administrarea abuzivă a preparatelor pe bază de lemn dulce induce hiperaldosteronism manifestat prin edeme, hipokalemie, hipertensiune, contracţii musculare anormale, manifestări cardiace, pubertate precoce la copiii cărora li s-a administrat timp îndelungat aceste preparate. Aceste efecte secundare sunt induse de glicirizină şi acid gliciretic şi sunt datorate inhibiţiei competitive a enzimelor implicate în degradarea steroizilor şi afinităţii pentru receptorii aldosteronei.
3) Care este doza corectă care trebuie administrată pentru a avea eficienţă maximă?
Pentru a preciza doza corectă, trebuie să existe studii clinice pe aceste tipuri de formulări. Trebuie făcute studii pe materia primă vegetală folosită în aceste combinaţii sau pe cea care este folosită în obţinerea extractelor. O materie primă de calitate conduce la preparate de calitate. Un fitopreparat pe bază de extracte standardizate în principii active oferă avantajul ajustării dozei dependent de tipul de afecţiune care trebuie tratată, corelat cu optimizarea perioadei de administrare.
4) Care este modalitatea corectă de prelucrare (infuzie, decoct, macerat) şi de administrare (se înghite cu apă, cu ceai, suc de fructe?), când (în ce perioadă a zilei, înainte sau după masă, la ce interval?) şi pentru cât timp poate fi administrat produsul fără niciun risc?
Răspunsurile la acestă întrebare sunt dependente de compoziţia pe care o are fitopreparatul/suplimentul. Majoritatea producătorilor recomandă infuzarea, ca modalitate de prelucrare a unui preparat de tip ceai medicinal, indiferent de produsul vegetal sau de amestecul acestuia. În unele situaţii este corectă, dar în altele, nu. În general folosim infuzarea atunci când în compoziţia ceaiului avem compuşi volatili (floarea de tei – Tiliae flos conţine ulei volatil cu acetat de farnesil cu acţiune calmantă şi antispastică; florile de muşețel – Chamomillae flos, conţin ulei volatil cu bisabolen, bisabolol, bisabolol-oxizi, compuşi cu acţiune antiinflamatoare, antispastică, antiulceroasă). Dacă avem în formulare amestecuri de produse vegetale cu ulei volatil, dar şi alte tipuri de principii, cum ar fi mucilagiile care prezintă acţiune mucoprotectoare (formează un film de protecţie la nivelul mucoasei iritate), pentru ca acestea să se solubilizeze în cantitate mai mare nu este eficientă doar o simplă infuzare de 5-10 min., atunci trebuie să recomandăm o extracţie combinată de tip infuzare-macerare (după cele 10 min. de contact între produs/produse şi apa fierbinte să fie prelungită perioada cu cel puţin 30-35 de min. şi abia după aceea să se administreze). Dependent de perioada de administrare, putem beneficia de efectele terapeutice/secundare, de exemplu, valeriana în doze mici este sedativă, iar în doze mari este excitantă, urzica poate fi diuretică sau pro-edematoasă, ienupărul poate fi diuretic sau iritant la nivel renal (dacă administrarea este mai mult de şase săptămâni).
5) Interacţionează cu medicaţia alopată?
Din păcate, avem din ce în ce mai multe fitopreparate/suplimente care, administrate odată cu medicamentele alopate, pot induce efecte secundare marcante sau pot reduce efectul terapeutic al acestora. De exemplu, preparatele cu sunătoare interacţionează cu medicaţia antidepresivă (induc efecte adverse de tip serotoninergic), reduc efectul terapeutic al nifedipinei, simvastatinei, omeprazolului, modifică titrul plasmatic al digoxinei, efectul anticoncepţionalelor orale (nu discutăm de administrarea ocazională); cele cu ginseng oriental (Panax ginseng) sau american (Panax quinquefolius) nu se administrează cu anticoagulante (inhibă agregarea plachetară), cel cu ginseng siberian (Eleutherococcus senticocus) alterează rezultatele titrărilor serice ale nivelului digoxinei la pacienţii suferind de insuficienţă cardiacă (în câte suplimente este menţionat tipul de ginseng folosit?); preparatele pe bază de pălăria soarelui (Echinacea sp.) reduc sau anihilează efectul imunosupresiv al glucocorticoizilor şi al ciclosporinei. l
Când putem apela la aceste tipuri de preparate –
Când se recomandă a fi administrate?
De regulă, fitopreparatele/suplimentele se administrează atunci când apar deficienţe pasagere în starea de sănătate (răceli, stări gripale, constipaţii, disfuncţii gastrointestinale minore, medii, astenii), în afecţiuni minore, până la medii (HBP, insuficienţa cardiacă tip II), afecţiuni cronice rezistente la chimioterapice (artrită, stări alergice, dermatoze atopice, infecţii recidivante), în profilaxia bolilor infecţioase, a dereglărilor metabolice sau a unor boli degenerative, în tratamentul de întreţinere sau în perioadele de convalescenţă, în tratamentul de scurtă durată până la stabilirea diagnosticului.
