Ca președinte al Comisiei de sănătate publică și management din Ministerul Sănătății, prof. univ. dr. Petru Armean atrage atenția asupra ratei scăzute de acoperire vaccinală din România, care în contextul crizei refugiaților poate deveni o problemă extrem de gravă. Ca manager al Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, prof. Petru Armean își dorește reorganizarea sistemului spitalicesc astfel încât spitalul să fie în centrul serviciilor de asistență, ca un centru complex de servicii preventive, curative și de recuperare.
OMS avertizeză statele să nu coboare sub pragul de 95% acoperire vaccinală, iar România este sub acest prag. Ce riscăm din punctul de vedere al sănătăţii publice?
Vaccinările sunt într-adevăr o problemă majoră de sănătate publică. Dacă analizăm beneficiile pe care le-au adus vaccinurile de-a lungul zecilor de ani, nu putem pune la îndoială contribuția acestor metode de prevenţie în stoparea și chiar eradicarea unor boli extrem de grave cu potenţial epidemiologic mare în lume. Din păcate, în România ultimilor 20 de ani, odată cu schimbările de tip legislativ, dar mai ales organizatorice din sistemul de sănătate, au apărut mari divergenţe în aplicarea ordinului Ministerului Sănătății privind vaccinările, dar și în modul în care populaţia percepe necesitatea vaccinărilor. La aceasta a contribuit atât noul mod de organizare a sistemului de sănătate, în special desființarea aproape în totalitate a cabinetelor de medicină școlară în ultimii ani, dar și faptul că medicii de familie, cu sau fără rea-voinţă, s-au derobat de la această sarcină de a face vaccinarea obligatorie. Nu trebuie uitat că mass-media își are partea de vină, prin minimalizarea eficacității și accentuarea posibilelor reacţii adverse, inclusiv cu boli provocate de vaccinare, ceea ce este total neadevărat. În orice tip de tratament medical, fie preventiv, fie curativ, există o şansă de risc sau de accident, însă în limitele normale.
Se spune că valul de refugiaţi aduce cu sine numeroase boli, iar dacă nivelul de vaccinare este scăzut, riscăm să izbucnească noi epidemii…
Aici aveţi perfectă dreptate. Ca specialist pe sănătate publică, cred că acest val migraţionist de persoane, care nu sunt vaccinate și care au un potenţial infectogen mare, poate cu unele boli care nu sunt specifice continentului nostru, reprezintă o bombă biologică la adresa sănătăţii Europei. Trebuie să se aplice procesele de medicină transfrontalieră, însă, din păcate, atât la graniţele Uniunii Europene, cât şi în interiorul UE, aceste controale de tip epidemiologic sau de detectare a persoanelor cu febră prin aparatură electronică nu sunt eficiente. Astfel, cei 100.000 de oameni cu potenţial de a răspândi anumite boli amplifică bolile infecţioase existente în acest moment în Europa.
Cum aceste măsuri nu sunt eficiente, vaccinarea rămâne singura opţiune?
Vaccinarea este un mijloc de medicină preventivă extrem de eficient. Recomand cu toată tăria, atât ca medic, cât şi ca părinte, familiilor care au copii de vârstă vaccinală să facă vaccinările obligatorii, conform calendarului de imunizare existent.
Importanța prevenției este trasată și în strategia naţională de sănătate, care însă nu a fost finalizată complet. Știți cumva în ce stadiu se află această strategie?
Din păcate, cunosc puţine lucruri în acest moment despre tendinţele echipei ministerului în ceea ce priveşte strategia naţională de reabilitare a asistenţei medicale și dezvoltarea unor domenii care sunt deficitare de mai mulţi ani în România. Apreciez faptul că în ultimii ani ministerul a insistat pe anumite programe specifice de pacienţi critici, salvând mii de vieţi. În viitor, având în spate o experienţă de zeci de ani atât ca medic, cât şi ca administrator la diverse instituţii sanitare, consider că trebuie regândit modul în care este asigurată asistenţa medicală în România, punând în centrul asistenţei spitalul. Nu spun acest lucru doar pentru că de câţiva ani sunt managerul unui spital din Bucureşti, ci pe baza observaţiilor şi a experienţei pe care am avut-o de-a lungul anilor.
Când spun că spitalul trebuie să fie pilonul central al asistenţei medicale mă gândesc la faptul că, în prezent, spitalele se axează pe medicina curativă. În multe ţări din Europa și în Canada, încă de acum 20 de ani spitalul are atribuţii de medicină preventivă epidemiologică și, ulterior, de supraveghere a pacientului care pleacă din spital în faza de recuperare terţiară. Deci, spitalul este pilonul central metodologic pe un teritoriu în care medicii de familie sunt sub competenţa metodologică sau profesională a acestuia. Prin această colaborare cu medicii de familie, se stopează afluxul de pacienţi din spital.
Aici nu intervin ambulatoriile?
Din păcate, și ambulatoriile sunt sufocate de acest aflux de pacienţi. Îmi pare rău, nu vreau să critic medicii de familie, am mare încredere în competenţele lor profesionale. Poate că, într-adevăr, sunt depăşiţi de birocraţia excesivă, dar nu se poate ca zeci de pacienţi sau sute de pacienţi să ajungă la camerele de gardă ale spitalelor, mai ales după orele 13.00, nu mai spunem în weekenduri, cu probleme care ar putea fi rezolvate în cabinetul medicului de familie. Trebuie să găsim o modalitate de a corecta şi de a monitoriza activitatea medicilor de familie.
Ce soluţii ar putea fi luate în acest sens?
În primul rând, este nevoie de un nou mod de a organiza activitatea spitalului, deci trebuie modificată legea spitalelor astfel încât unitățile sanitare să aibă acest tip de competenţă şi în acelaşi timp să poată avea structuri de medii sau de persoane competente care să supravegheze şi să monitorizeze aplicabilitatea noilor reglementări. Spitalele care nu au în structură secţii de recuperare ar putea să aibă unităţi mobile de medici şi asistente care să meargă la domiciliu şi să supravegheze recuperarea pacientului externat din spital. În prezent, îngrijirile la domiciliu nu sunt deloc eficiente. Ele ar trebui acordate sub egida spitalului, ca un centru de servicii medicale complexe, începând de la partea de prevenţie şi promovare a sănătăţii și până la cea de recuperare postexternare.
Fondurile europene ar putea ajuta la îndeplinirea acestui deziderat al dvs.?
Absolut, aceste fonduri permit şi în acest moment dezvoltarea infrastructurii spitalelor. Din ce ştiu eu, zona Bucureşti, cel puţin în ciclul financiar trecut, nu a primit finanţare pentru dezvoltarea spitalelor şi a ambulatoriilor de specialitate. Infrastructura spitalicească trebuie să se dezvolte, mai ales dacă vrem să oferim noi competenţe spitalului. Până acum, spitalul avea un rol pur medical, de tratament şi de diagnostic, și trebuie să îşi întindă antenele spre comunitate.
în România ultimilor 20 de ani, odată cu schimbările de tip legislativ, dar mai ales organizatorice din sistemul de sănătate, au apărut mari divergenţe în aplicarea ordinului Ministerului Sănătății privind vaccinările, dar și în modul în care populaţia percepe necesitatea vaccinărilor.
Consider că trebuie regândit modul în care este asigurată asistenţa medicală în România, punând în centrul asistenţei spitalul. Nu spun acest lucru doar pentru că de câţiva ani sunt managerul unui spital din Bucureşti, ci pe baza observaţiilor şi a experienţei pe care am avut-o de-a lungul anilor.
Mirabela Viașu
