Spitalele din București, în parteneriat cu cele din Paris

decembrie 8, 2022

Cele 19 spitale bucureștene și cele 38 de spitale din capitala Franței pot iniția schimburi de experiență, de bune practici și de personal și vor putea derula proiecte comune de formare profesională și de cercetare.  

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Assistance Publique - Hôpitaux de Paris (AP-HP) au semnat, în premieră, un Acord-cadru de cooperare internațională, care deschide calea unui parteneriat deschis și direct între cele 19 spitale din cadrul ASSMB și cele 38 de spitale universitare administrate de AP-HP.

Acordul-cadru menționează faptul că cele două instituții au interese comune și obiective științifice, academice și profesionale similare, care vizează excelența în domeniul asistenței medicale.

Concret, ASSMB și AP-HP vor promova intens schimburile de bune practici și de personal între spitalele pe care le administrează, în special în domenii precum chirugia generală, activitatea de transplant, hematologia, adictologia, oncologia pediatrică și pentru adulți.

Acordul între spitalele celor două capitale a fost precedat de semnarea, la sfârșitul săptămânii trecute, a unui acord de cooperare între Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, administrat de ASSMB, și AP-HP, având în vedere și colaborarea de tradiție care există de mai mulți ani între spitalul bucureștean și Spitalul Charles-Foix din Paris.

EVENIMENT

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate