Potrivit unui sondaj recent, aproximativ 16 milioane de adulți din Regatul Unit au întâmpinat dificultăți în a avea acces la serviciile de sănătate în timpul pandemiei, iar dintre aceștia, unul din opt a ales asistența medicală privată. Este concluzia articolului publicat în The British Medical Journal sub semnătura lui Michael Anderson - Departamentul de Politici de Sănătate, London School of Economics and Political Science și a lui Elias Mossialos - Institutul pentru Inovare în Sănătate Globală, Imperial College London. Autorii cred că acest lucru ar putea crea condițiile pentru un sistem cu două niveluri, unde cei care au mijloacele de a plăti să aibă acces mai rapid la asistență medicală decât cei care nu au suficiente fonduri. În opinia lor, „acest lucru ar pune în pericol nivelurile ridicate de sprijin de care s-a bucurat NHS încă de la înființare și ar avea implicații grave pentru echitatea accesului la serviciile de sănătate”.

 În comparație cu alte țări, Regatul Unit a avut întotdeauna o proporție mai mică de asistență medicală finanțată din fonduri private, reprezentând 21,5% din totalul cheltuielilor cu asistența medicală în 2019, față de o medie de 26% pentru țările din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Acest lucru se datorează faptului că NHS este un sistem universal de asistență medicală care oferă cetățenilor acces la servicii medicale complete pe baza nevoilor clinice și nu a capacității de plată.

Conform articolului, aproximativ 7% din populație are asigurare medicală privată. Polițele sunt în principal suportate financiar de angajatori și pot fi utilizate pentru a avea acces la anumite servicii specializate. Numărul de polițe de asigurare privată a atins un vârf în 2008, la 4,4 milioane, dar de atunci a scăzut la puțin sub patru milioane. Chiar și în condițiile acestui declin, cererile de rambursare a polițelor de asigurare continuă să genereze aproximativ jumătate din veniturile totale ale spitalelor private. Alte 20% din venituri provin de la persoanele care plătesc din propriul buzunar pentru asistență medicală privată.

„Înainte de pandemie, piața privată de asistență medicală plătită de sine stătător a crescut cu aproximativ 7% pe an între 2010 și 2019. Restul veniturilor pentru sectorul privat de asistență medicală provine de la pacienții finanțați de NHS, care au reprezentat aproximativ 30% din veniturile spitalelor private în 2019. Veniturile totale din sectorul privat de asistență medicală au scăzut de fapt în termeni reali cu 0,5% și 2,1% în 2018 și, respectiv, 2017, urmate de o creștere de 3% în 2019”, subliniază autorii.

Aceștia atrag atenția că, în următorul deceniu, cea mai mare provocare pentru NHS este abordarea creșterii masive a numărului de îngrijiri programate întârziate, care s-a dezvoltat în timpul pandemiei. Până în decembrie 2021, peste șase milioane de persoane așteptau tratament numai în Anglia, cu două milioane mai mult decât înainte de pandemie. Ei își exprimă temerea „că aceste provocări ar putea accelera expansiunea pieței private de asistență medicală cu autoplată și riscă să creeze un sistem de sănătate pe două niveluri, deoarece persoanele mai bogate încearcă să ocolească listele de așteptare ale NHS”.

Însă acest lucru ar putea fi realist doar în Londra și în sud-estul Angliei, unde acoperirea prin asigurări medicale private este deja puternic saturată și este puțin probabil să se extindă în continuare. Aceste două regiuni reprezintă mai puțin de jumătate din toate cheltuielile cu asigurările medicale din Regatul Unit. Patruzeci și opt din cele 190 de spitale private din Marea Britanie se află în zona metropolitană a Londrei. Ele generează mai puțin de jumătate din toate veniturile provenite de la pacienții cu finanțare privată la nivel național. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea spitalelor private din afara Londrei oferă doar proceduri de volum mare și de complexitate redusă, cum ar fi operațiile de hernie și de cataractă, în timp ce mai multe spitale din Londra dispun de facilitățile necesare pentru a oferi servicii medicale mai complexe și mai costisitoare. Pentru majoritatea persoanelor care locuiesc în alte părți ale Regatului Unit, NHS este singura opțiune pentru cele mai complexe tipuri de îngrijire.

„În realitate, sectorul privat al asistenței medicale se confruntă cu multe provocări similare cu cele ale NHS atunci când vine vorba de creșterea capacității, inclusiv protocoalele de control al infecțiilor COVID-19 care limitează eficiența saloanelor de operații și pierderea forței de muncă din cauza îmbolnăvirii personalului și a autoizolării. De asemenea, aceștia au aceeași forță de muncă ca spitalele NHS și recrutează din aceeași ofertă limitată de personal medical - Regatul Unit are mai puțini medici și asistente medicale pe cap de locuitor decât majoritatea celorlalte țări cu venituri ridicate. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că datele de la Private Healthcare Information Network arată că, în prima jumătate a anului 2021, numărul de spitalizări în spitale private - indiferent dacă au fost finanțate din fonduri publice (233.000) sau private (310.000) - nu și-a revenit încă pe deplin la nivelurile anterioare pandemiei”, declară autorii studiului.

Este amintit faptul că „potențialul unui sistem de sănătate pe două niveluri a provocat tensiuni încă de la înființarea NHS. Având în vedere stagnarea pieței asigurărilor private și posibilitățile limitate pentru ca mai mulți pacienți să se autofinanțeze din cauza creșterii costurilor de trai, este puțin probabilă o trecere substanțială la un sistem pe două niveluri în următorii ani”. Se pot face paralele între ceea ce se întâmplă acum în NHS și ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două decenii. La începutul anilor 2000, nu era neobișnuit ca pacienții să aștepte mai mult de un an pentru un tratament de specialitate după ce erau trimiși de un medic generalist, iar proporția cheltuielilor cu asistența medicală care era finanțată din fonduri private (25%) era chiar mai mare decât în prezent. Investițiile substanțiale în NHS au redus lent timpii de așteptare în deceniul următor.

NHS Anglia a lansat recent o strategie la fel de ambițioasă pentru a reduce listele de așteptare la nivelurile anterioare pandemiei în termen de trei ani. Cu toate acestea, autorii studiului cred că „acum, lipsa unui plan de forță de muncă pe termen lung finanțat corespunzător pentru a furniza personalul medical necesar este o omisiune flagrantă care ar putea încetini sau chiar deraia redresarea”.

Bogdan Guță