Interviu cu conf. dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății
Un angajat sănătos înseamnă o productivitate a muncii crescută, înseamnă o presiune mai scăzută asupra sistemului de sănătate. Cu o prevenție adecvată la locul de muncă, vom avea 6 milioane de oameni mai sănătoşi, care plătesc taxe și impozite și care susțin, în mare măsură tot sistemul bugetar, inclusiv, și mai ales, sistemul de sănătate. Din păcate, ”astăzi, în România, activitatea de medicina muncii se rezumă, în mare parte, la eliberarea unei fișe de aptitudini prin care salariatul este declarat apt, apt condiționat, inapt sau inapt temporar pentru muncă. În schimb, legislația noastră, în speță legea 418 din 2004 privind statutul profesional al medicului de medicina muncii, definește o serie de activități preventive în domeniul medicinei ocupaționale, care însă sunt implementate parțial pentru că nu este pus în practică un mecanism legislativ de cuantificare a acestor activități preventive”, explică conf. dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății cu atribuții în acest domeniu.
Cum poate contribui Ministerul Sănătății la îmbunătățirea stării de sănătate a angajaților?
Ministerul Sănătății are în atribuțiile sale asigurarea sănătăţii populaţiei în relaţie cu factorii de mediu, inclusiv cu factorii din mediul de muncă, reglementând, supravegherea stării de sănătate a angajaților în relație cu aceşti factori. Probabil că unul dintre motivele principale pentru care mi-am dorit să vin la Minister este ca demersurile pe care le-am făcut împreună cu colegii mei din toate clinicile universitare din România în sensul îmbunătățirii stării de sănătate a angajaților să poată fi implementate corespunzător. Noi astăzi avem o legislație în general bună în domeniul medicinei ocupaționale sau medicinei muncii, inspirată în mare parte din legislația în domeniu din Franța şi Belgia. Însă am omis modalitățile de verificare a implementării anumitor măsuri în ceea ce privește calitatea acestor servicii medicale. În momentul în care implementezi un proiect, un program, te asiguri că ai niște indicatori de eficiență, astfel încât activitatea respectivă să se desfăşoare după anumite criterii de calitate.
Ce înseamnă activități preventive eficiente?
Înseamnă ca medicul de medicină muncii are în atribuţiile sale desfăşurarea de activități profilactice, de screening, de evaluare a riscului expunerii la diverse noxe din mediul de muncă, potențiale efecte asupra sănătății, să identifice care sunt riscurile personale asupra sănătății, de agravare a unor afecțiuni ale angajaţilor, ca prin toate aceste măsuri, într-o exprimare plastică, angajatul să nu se întoarcă seara acasă mai bolnav decât a plecat dimineața la lucru.
În ultimii 10-15 ani au fost o serie de demersuri legislative care s-au blocat pe parcurs, însă acum ele se află în linie dreaptă spre implementare.
Mă refer în special la modificarea HG 355-2007privind supravegherea sănătății lucrătorilor și la conceperea unui ordin de ministru pentru punerea în practică a legii 418 din 2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină muncii. Deja se lucrează la nivel tehnic pentru implementarea măsurilor necesare în acest sens.
Cum pot fi ajutați angajatorii să implementeze măsuri pentru sănătatea angajaților?
Astăzi, România are un număr de aproximativ 600-800 de cazuri noi de îmbolnăviri profesionale declarate anual. Franța, de exemplu, are zeci de mii de cazuri, în unii ani chiar peste 100.000. De ce nu avem noi astăzi boli profesionale în România? Nu pentru că avem condiții de muncă perfecte, fără riscuri. Nu există un loc de muncă fără riscuri profesionale. În schimb, în Franța există un sistem de sprijin al angajatorilor pentru a-și îmbunătăți condițiile de muncă în situația în care angajaţii acestora au boli profesionale declarate. Francezii au facilități fiscale care-i ajută să-și îmbunătățească condițiile de muncă. Cred că este un exemplu care merită să fie implementat și în România.
În schimb, în țara noastră se întâmplă invers. În România, astăzi, dacă un angajator are câteva cazuri de boli profesionale, se poate aştepta la controale și amenzi. Deci angajatorul se ferește de declararea bolilor profesionale pentru a nu suporta consecințele, iar având și o relație contractuală directă cu medicul de medicină a muncii, semnalarea şi declararea bolilor profesionale intră într-un con de umbră. Dacă s-ar schimba această paradigmă, angajatorul ar fi cointeresat de aducerea la lumină a bolilor profesionale, astfel încât să poată beneficia de anumite facilități.
Concret, ce ați vrea să fie implementat pentru a se ajunge la un asemenea sistem și când ați vedea să aibă și România un sistem corect de medicina muncii?
Sunt modificări legislative care se pot realiza în decurs de câteva luni. Până la sfârșitul acestui an putem lucra la Hotărârea de Guvern 355/2007 și la alte câteva ordine de ministru care să reglementeze activitatea din cabinetele de medicina muncii, în sensul schimbării paradigmei de la focusarea pe fișa de aptitudini către serviciile profilactice. Aceste servicii profilactice trebuie definite foarte clar, cuantificate, trebuie să definim indicatori, modalitatea de raportare și monitorizare a acestor indicatori şi rolul instituţiilor relevante în acest sens. Astfel va crește calitatea actului medical de medicină muncii.
În acest moment, în România este statuat în contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale faptul că un medic de familie, un medic de specialitate are nevoie de 15-20 de minute, în medie, pentru a efectua o consultație. Mi se pare absolut corect ca acest timp mediu de consultaţie să poate fi reglementat și în ceea ce privește activitatea medicului de medicina muncii.
De asemenea, în acest moment nu se mai pune accent pe identificarea noxelor de la locul de muncă. Astăzi legislația spune că angajatorul este obligat să efectueze determinările de noxe de la locul de muncă de fiecare dată și doar atunci când există modificări în procesul tehnologic.
Medicul de medicina muncii ar putea să își pună în valoare expertiza profesională în ceea ce privește recunoașterea riscurilor asupra sănătății și să recomande, chiar să efectueze, identificarea noxelor de la locul de muncă, conform competenţelor profesionale dobândite prin pregătirea în rezidenţiat.
Sunt suficienți medici de medicina muncii?
Într-adevăr, numărul de medici de medicina muncii din România a scăzut dramatic. Probabil că s-a înjumătățit în ultimii 15 ani, pentru că foarte mulți medici au plecat în străinătate, mai ales în Franța, Belgia și parțial în Germania. Cei mai mulți au fost absorbiți de sistemul de medicina muncii din Franța, pentru că acel sistem este, probabil, unul dintre cele mai bune din Europa. În acest moment, se poate spune că România este la nivel de avarie din perspectiva supravegherii sănătăţii lucrătorilor, dar nu este imposibil ca acest lucru să fie remediat. România are astăzi capacitatea de a recupera deficitul de medici de medicina muncii.
La începuturile carierei, ați practicat medicina și în afara țării. Ce v-a determinat să vă întoarceți în țară?
Am lucrat aproximativ un an și jumătate în Marea Britanie şi am luat în calcul si o posibilă activitate în Franța: mergeam pentru perioade scurte, apoi reveneam în țară. Această experiență a avut loc la începutul carierei mele profesionale, când îmi doream să desfășor activitatea într-un sistem sanitar bine dezvoltat, în care să mă simt respectat din punct de vedere profesional, dar care să-mi poată oferi și un nivel de trai normal. Salariile în România erau foarte mici la acel moment.
Totuși, m-am întors din mai multe considerente, dar probabil cel mai important factor a fost familia. Am reușit să îmi deschid un cabinet în țară și mi-am dezvoltat în continuare cariera profesională și cariera universitară. Am două specialități: medicina muncii și medicină internă. Am făcut ulterior competență de ecografie, competență în somnologie, masterat în managementul serviciilor de sănătate, abilitare în radioprotecție, am lucrat în sistemul spitalicesc, în sistemul ambulator.
Când credeți că va ajunge România să îndeplinească acele standarde care v-au determinat să plecați o perioadă în străinătate (nivelul de trai, respectul față de medici, dotarea, etc)?
O parte dintre ele, mai ales legat de salarizare, s-au rezolvat, nu mai există o atractivitate atât de mare pentru medicii din România să profeseze în afară. Evident că vor exista mereu diferențe. În ceea ce privește calitatea de medic în Marea Britanie, o spun cu toată sinceritatea, m-am simțit probabil mult mai respectat decât în România, acolo există un respect al societății pentru medic. Cred că în România trebuie să lucrăm un pic la restabilirea relației medic-pacient, să creștem gradul de încredere.
În ceea ce privește infrastructura din sănătate, trebuie să recunoaștem că mare parte din spitalele românești arată altfel față de acum 20 de ani. Dacă vorbim de aparatură, instrumente de diagnostic și posibilități de tratament avansat, nu pot să spun că nu avem acces la astfel de facilităţi. Ba chiar aș putea menționa un capitol la care România stă mult mai bine față de Marea Britanie: accesibilitate la servicii medicale. Dacă vrei să-ți faci un RMN sau un computer tomograf în România, ai unde să te adresezi în timp util. În schimb, timpul de așteptare în Marea Britanie pentru, de exemplu, o colonoscopie, poate să fie de șase luni sau chiar mai mult, timp în care un potenţial cancer poate evolua semnificativ. În România, sistemul nostru funcționează în așa fel încât, cu toate criticile, pacientul poate accesa serviciile medicale în timp util.
Mai multe informații despre prioritățile conf. dr. Horațiu Moldovan în Ministerul Sănătății – în interviul ce va apărea în ediția print iunie 2024 a revistei Politici de Sănătate.
Valentina Grigore
