Interviu cu dr. Cătălin Cîrstoveanu, președintele Comisiei de Neonatologie din Ministerul Sănătății.
România are o problemă extrem de gravă în ceea ce privește îngrijirea nou-născuților cu afecțiuni grave și doar 60% din necesarul de paturi pentru tratarea acestor copii, în acest moment, declară medicul Cătălin Cîrstoveanu, cunoscut și ca „Îngerul copiilor”, șeful secției de Anestezie-Terapie Intensivă pentru nou-născuți de la Spitalul „Marie Curie” din București. Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe în acest domeniu, grație unor investiții de 100 de milioane de euro din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Sunteți cunoscut ca „Îngerul copiilor„, medicul care a reușit să își transforme secția în cea mai modernă secție de Terapie Intensivă nou-născuți din sud-estul Europei, dar prin eforturi proprii – prin strângeri de fonduri din donații. Cum stau lucrurile în celelalte spitale și secții din România care tratează nou-născuți?
România are o problemă extrem de gravă în ceea ce privește îngrijirea nou-născuților cu probleme grave. Din nefericire, problema noastră nu este de ieri sau de alaltăieri, problema este de când ne știm noi, ca medici care lucrăm în domeniul acesta. Cu atât mai greu a fost în urmă cu 15-20 de ani, când nu se puteau face multe lucruri în România, dar este la fel de gravă astăzi, când România are aproximativ 60% din numărul de paturi pe care ar trebui să le aibă pentru tratarea acestor copii – paturi însemnând locul fizic, incubatorul, un aparat de respirat, un monitor, niște pompe de perfuzie, consumabile, staff-ul medical, finanțare pentru aceste lucruri. Asta înseamnă paturi de reanimare. Ceea ce vedem noi astăzi – pacienți care se îngrămădesc la UPU cu infecție SARS-CoV2 – cam așa este ceea ce se întâmplă mereu la noi. Copiii sunt internați în locuri inadecvate din punct de vedere medical, stau pe la nivelul 2 în mod special, așteptând un loc la nivelul 3, sau stau la nivelul 3, așteptând un loc în secțiile care în occident se cheamă de gradul 4, așteptând o intervenție chirurgicală. Acea intervenție chirurgicală însemnând pentru boli malformative grave – boli cardiace, neurochirugicale, digestive, toracice, tumori etc.
Ce se întâmplă cu acești copii care așteaptă un pat de spital?
Problema neonatologiei este una extrem de gravă din cauza lipsei de viziune și investiție din zona aceasta. Compartimentele de nivel 3 și secțiile – sunt câteva secții – pur și simplu au liste interminabile de așteptare. Noi avem o listă interminabilă – peste 30 de copii sunt înscriși acolo. Suntem absolut depășiți. Este de notorietate faptul că mor mulți copii în locuri inadecvate, la nivel 2. Se ajunge la sute de copii care mor acolo din cauză că nu avem locuri să îi ajutăm. Aceasta este o problemă serioasă.
Stăm mai rău la acest capitol decât stăm în ceea ce privește tratarea adulților?
Faceți o comparație între medicina copilului și medicina adultului și o să vedeți diferențe majore. Veți vedea cât de departe a ajuns medicina adultului în România și unde am rămas noi, cu medicina copilului, din nefericire. Nu mă refer la un centru ici-colo, mă refer ca dezvoltare generală. Sunt centre universitare în câteva orașe. Medicina adultului face chirurgie robotică, face transplant, face operații deosebite. Este o mare dezvoltare în zona aceasta, pe când zona copilului este una embrionară aș putea să spun, din nefericire. Este poate și vina noastră, ca și specialiști. Trebuie să recunoaștem că suntem mult în urma medicinei adultului. Iar faptul că noi nu am știut sau nu am putut să dezvoltăm lucrul acesta este și problema statului, dar și problema noastră, a specialiștilor.
Trebuie să recunoaștem că totul în medicină se face cu bani, iar dacă nu avem 4% sau 4,5% din PIB în plus la sănătate, cum să fim ca Germania, unde sănătatea are 10% din buget? Și de ce să mă compar cu Germania sau cu Franța, care au alte investiții în sănătate? Avem jumătate din bugetul pe care îl au acolo, ceea ce înseamnă că putem să dublăm mortalitatea, riscurile, complicațiile. Dacă finanțarea este la jumătate, poate că ar trebui să fim realiști și să nu visăm la lucruri care se fac cu bani. Atâta putem noi ca țară, să dăm jumătate comparativ cu țările înspre care ne uităm și unde trimitem pacienți.
Există speranțe ca lucrurile să se schimbe?
Șansa noastră sunt fondurile europene. Anul trecut, împreună cu colegi din Ministerul Fondurilor Europene, la inițiativa dânșilor, ne-am întâlnit și ne-am gândit ce putem să facem pentru a reduce mortalitatea neonatală. Iar lucrurile sunt destul de clare, pentru că avem anual 1.200 de decese la copii cu vârsta sub un an. Lucrul acesta arată probleme serioase. Trebuie să știm că România are, la ora actuală, foarte puțini bani pe care îi alocă pentru toate programele naționale de sănătate, inclusiv Acțiuni Prioritare, în zona pacientului critic copil – până în 3%, ceea ce este absolut infim.
Ca atare, șansa noastră sunt fondurile europene. Și nu ne-am uitat să facem un centru-două, ci am propus la Ministerul Fondurilor Europene un proiect pentru toată România, pentru nivelul 3. Ce înseamnă structurile de nivelul 3? Înseamnă nivelul cel mai mare. Nivelul 1 – structuri de anumite capabilități, nivelul 2 – și mai multe capabilități, nivelul 3 – maximul a ceea ce poate îngriji România. Iar la nivelul 4, cum le numim noi, încă neclasificate, sunt centre unde se face și chirurgie. Ministerul Fondurilor Europene ne-a pus la dispoziție 100 de milioane de euro și împreună am făcut un proiect pentru toată România.
Ce se poate face cu acești bani?
Am încercat să creștem capacitatea de a îngriji nou-născuții cu probleme grave de la 50-60%, cât avem în acest moment, și să ne ducem spre 90% – aceasta este prima măsură la care ne-am gândit. Apoi, avem multe echipamente medicale depășite atât moral, cât și fizic – ultimul proiect național a fost în 2007 cu Banca Mondială, apoi avem vestitele incubatoare, 1.000 de incubatoare pentru nou-născuți, program început în 2015, dar un incubator nu schimbă fața neonatologiei, chiar dacă contează și acel incubator. Spre exemplu, câteva centre abia au început să primească, în 2021, câte ceva din acel proiect din 2015. Cam așa se derulează lucrurile.
Un alt lucru care ne interesează este să milităm prin legislație să creștem nivelul finanțării la nivelul Acțiunilor Prioritare, la nivelul programelor naționale de sănătate. Este foarte-foarte greu pentru că în spitale, managerii, dacă nu au spitale pediatrice, este foarte greu să mișcăm aceste lucruri. Poate că nu am o viziune completă, dar nu am remarcat anunțuri de mari investiții în zona neonatologiei la foarte mulți. Sunt într-adevăr spitale deosebite, care au o atenție deosebită pentru îngrijirea neonatală intensivă, dar nu peste tot am găsit lucrul acesta.
Ca atare, sunt cele 25-26 de centre de nivel 3 și noi ne-am gândit, împreună cu fiecare șef de secție, să extindem cu cel puțin un pat fiecare centru. Dacă noi reușim să aducem încă minim 100 de paturi în toate centrele de nivel 3 din România, deodată am aduna la cele 250 de paturi pe care le avem cu mare îngăduință încă 100 de paturi. Iar lucrul acesta nu ne costă. Ne-am gândit să trimitem banii către fiecare spital, să nu se facă de la centru – ați văzut ce înseamnă proiecte centralizate, nu se termină niciodată. Am evaluat costurile pentru ce înseamnă reanimare, climatizare, electrică, să dezvolte toaletele, dar și locurile unde sunt primiți părinții. Asta chiar dacă se face extinderea într-un centru cu un pat. Mai departe, toate aceste paturi de reanimare, cu infrastructura aferentă, vor fi și dotate. Iar pentru cei care nu au dotări, vom asigura dotări pentru cel puțin 5 paturi. PNRR s-a aprobat iar în scurtă vreme vom începe aceste investiții în fiecare spital.
Banii vor merge doar în creșterea numărului de paturi și în dotarea lor?
La aceste spitale, pe lângă faptul că reușim să creștem numărul de paturi, ceea ce este esențial, trebuie să evoluăm și la nivel logistic: fiecare centru trebuie să își facă bancă de lapte în acest moment, este foarte important, poate să facă un centru de follow-up, pot face consultații psihologice cu părinții. Dezvoltarea poate să fie făcută pe fiecare centru.
În plus, dacă sunt centre care vor să construiască și au proiecte în sensul acesta – nu că se gândesc, ci au proiecte – imediat acestea vor merge către construcție. Deocamdată am identificat doar două: Spitalul Filantropia și suntem și noi, la Spitalul Marie Curie, care avem proiecte și chiar am început să și construim din donații, pentru că noi am spus la început că nu știm când încep proiectele în România, așa că pornim.
Cum stăm la capitolul personal medical în zona de neonatologie?
Cu acești bani am mers și în zona de training, pentru că ne mărim, putem să preluăm toți nou-născuții cu probleme serioase și nu putem să nu formăm personalul medical. Dezvoltarea nu înseamnă doar infrastructură, ci înseamnă și pregătirea personalului medical. Vom face 8 centre regionale de training în centrele universitare.
Apoi, avem o problemă majoră în zona transportului. Noi suntem convinși că avem nevoie de adoptarea unui model occidental, unde sunt unități de transport dedicate pentru nou-născuți, cu specialiști din zona respectivă, cu transportul nou-născutului în condițiile de spital de nivel 3. Vor fi 12 unități mobile care vor asigura transport dedicat pacientului nou-născut. Nou-născuții în acest moment sunt transportați într-un context extrem de nefavorabil, pentru că nu poți să fii specialist și pe bătrâni, și pe adulți, și pe infarct, și pe cancer și pe toate. Și de aceea avem și o mare morbiditate. Ca atare, centrele ierarhizate la nivel 3 pot achiziționa unități mobile de Terapie Intensivă neonatală, care sunt pur și simplu spitale plutitoare pe 4 roți. Între această unitate mobilă și un spital foarte bine echipat nu va fi nicio diferență. Transportul neonatal înseamnă că unitatea care primește copilul se duce să își ia copilul. Pentru că un copil critic va deveni și mai critic în contextul transportului. Vom face totul la un alt nivel.
Cum vor arăta lucrurile după aceste investiții?
Încercăm să modificăm viziunea îngrijirii cu o finanțare europeană, iar lucrurile nu se vor opri aici. Sunt câteva lucruri referitoare la profilaxie, pentru că ne-am adresat în special unităților de nivel 3 și preluării copiilor din unitățile de nivel 1 și 2. Pentru unitățile de nivel 2, din nefericire nu sunt foarte mulți bani și am gândit doar profilaxia retinopatiei de prematuritate. Fiecare unitate de nivel 2 va fi dotată cu instrumentele necesare pentru profilaxia acestei boli foarte grave. Și desigur, vom crește numărul unităților unde se face screening pentru retinopatie. În acest moment, cu bună știință, în lipsa unei infrastructuri banale, noi creăm orbi pe bandă sau cel puțin îi punem la risc. Este o mare problemă, este o tragedie. Aici lucrurile sunt extrem de simple, suntem chiar foarte în urmă ca țară. Este vorba despre un respect minimal față de copii, față de noi, ca medici. Nici măcar nu este o investiție mare.
Cam aici au fost investițiile în acest mare proiect, sunt 100 de milioane de euro și abia așteptăm ca fiecare centru să facă aceste investiți. În momentul în care vor fi făcute aceste investiții spitalele vor angaja și personal – nu știu cum vom face aici, pentru că aceeași asistentă care îngrijește 4 copii nu poate îngriji 6, va trebui angajată încă o asistentă – înseamnă o mică investiție, dar înseamnă respect pentru un pacient uitat și schimbarea radicală a politicii de internare pentru nou- născuții cu afecțiuni grave.
de Alina Neagu
