Interviu cu dr. Costel Vlad, director medical Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”

Din octombrie 2021, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” dispune de o tehnologie imagistică de vârf EOS-Imaging. Ortopedia este una dintre specialitățile cu mare consum de investigații radiologice din orice spital. Scăderea expunerii la raze X în scop medical, mai ales în cazul copiilor și al adolescenților, este o preocupare constantă a medicilor. „Avem pacienți care necesită examinări multiple la interval de timp regulat. Aparatura cu doze scăzute de raze X pe care o avem în spital ne permite să ajutăm copiii cu scolioze și alte deformări ale coloanei vertebrale, dar și pe cei cu deformări ale membrelor inferioare, fără a-i expune unor doze mari de iradiere”, a explicat dr. Costel Vlad. EOS este o tehnologie care folosește doze scăzute de raze X pentru a obține imagini radiologice ale sistemului osteoarticular în poziție funcțională (poziția verticală a corpului sau șezut). Imaginile 2D și 3D generate de EOS sunt elemente esențiale în diagnosticarea și tratarea anumitor afecțiuni scheletale, a completat specialistul.

În ce situații sunt necesare radiografiile pe zone mari ale corpului?

EOS este un instrument foarte valoros pentru evaluarea globală a staticii sistemului scheletal. Pacienții cu scolioză și alte deformări ale coloanei vertebrale și pacienții cu deformări ale membrelor inferioare sunt principalii beneficiari ai EOS. În cazul scoliozei trebuie să facem radiografii ale coloanei, de față și de profil, de la cap până la bazin, inclusiv. Sunt alte situații în care pacienții au inegalități de membre, iar singura măsurătoare obiectivă care se poate face este pe radiografie. Avem nevoie să facem radiografii ale corpului de la bazin până jos, la călcâie. Sunt arii mari de iradiere la care copilul este expus. Când avem nevoie de radiografii funcționale ale coloanei, inclusiv ale membrelor, la EOS pacientul poate sta în picioare, iar acesta este un mare avantaj. Când instalăm cu fața în sus pe o masă de examinare, în mod spontan, diferite segmente ale corpului se așază altfel, inclusiv o scolioză poate să pară mai puțin gravă la un pacient care stă cu fața în sus, comparativ cu același pacient care va sta în picioare. Cea de-a treia situație concretă la care putem fi expuși uneori este atunci când protocolul de examinare necesită radiografii ale tuturor oaselor lungi. Aceasta înseamnă să expui pacientul la reze X, pentru fiecare segment în parte –  antebraț, braț, gambă și așa mai departe – ceea ce presupune o doză importantă de iradiere. O baleiere a corpului de sus până jos, care ne aduce aceeași informație, va livra pacientului o cantitate mult mai mică de radiații ionizante cu acest aparat. Cea mai obișnuită situație este aceea a pacientului cu scolioză – o deformare a coloanei în care apar niște curburi anormale care nu ar trebui să fie acolo. O trăsătură a scoliozei este aceea că evoluează. De exemplu, măsurăm niște unghiuri și știm că tot ce este peste 50-55 de grade, indiferent că este copil sau adult, va evolua. De asemenea, mai știm că în perioada copilăriei până la terminarea creșterii și curburile sub 50 de grade evoluează. Diferența între adulți și copii este că o curbură sub 50 de grade, la adult, are o probabilitate foarte mică de a se agrava în cursul vieții. Deci suntem în punctul în care trebuie să monitorizăm evoluția unor copii.

Toate aceste afecțiuni ale coloanei, ale scheletului necesită radiografii permanente pentru a vedea cum evoluează?

Majoritatea copiilor au nevoie să-i examinăm măcar de două ori pe an, uneori și mai des, în funcție de situație. Astfel, două examinări din acestea, o față și un profil, înseamnă cel puțin patru expuneri pe an ale întregului torace. Să presupunem că sunt situații în care noi trebuie să tratăm pacientul respectiv, să-l punem să poarte corset, de exemplu. Uneori, corsetul necesită a fi reajustat, se impune să verificăm de multe ori, față și profil, cu corset și fără corset. Dintr-odată se fac 8 sau 12 radiografii pe an. În acest caz, inevitabil, vin părinții și ne întreabă: „Domnule doctor, dar nu este prea mult? Că a făcut acum 6 luni și acum 4 luni, corsetul n-a fost bun, acum facem din nou?”.

Nu am putea să le spunem părinților că tot ce facem noi aici este lipsit de orice risc, pentru că radiațiile ionizante se acumulează, ele au un efect stocastic, cum zic fizicienii. Pe de o parte, nu există în practica obișnuită vreo barieră ca să spună cineva:  „Gata, de aici încolo nu ai voie să mai faci nicio radiografie pentru că ai depășit doza”. Pe de altă parte, există un principiu în radiologie – principiul ALARA (As Low As Reasonably Achievable) – care statuează faptul că expunerea la radiații în domeniul medical trebuie să fie cât mai mică posibil, păstrând în același timp prioritatea punerii unui diagnostic corect. Atunci când părinții ne pun această întrebare, le explicăm că a nu avea un diagnostic corect ne va pune în situația unor alte expuneri la radiații ionizante.

Cu tehnologia pe care o avem în spital acum obținem imagini cel puțin rezonabile, dar cu o doză de iradiere mult mai mică. Aparatul acesta are două regimuri:
low-dose și micro-dose. Regimul low-dose al EOS iradiază de cinci ori mai puțin comparativ cu radiografia digitală obișnuită, iar regimul micro-dose – de douăzeci de ori mai puțin. Acum e posibil ca radiografiile pe care le facem cu acest aparat unui pacient cu scolioză, pe parcursul a doi-trei ani, să atingă de-abia doza unei singure radiografii făcute cu un aparat clasic.

În timpul examinării EOS, pacientul se află în cabină în poziție verticală sau în șezut, după caz. Două fascicule foarte fine de raze X realizează o baleiere a zonei examinate, obținând astfel imaginile radiologice. Spre deosebire de aparatele tradiționale, o singură expunere este suficientă pentru a obține o imagine de față și una de profil, fără a mai fi necesară repoziționarea pacientului.

Acest aparat poate fi utilizat și la copiii cu nevoi speciale?

Dacă vorbim de copiii cu nevoi speciale, este o patologie grea pe care noi o gestionăm împreună cu colegii neurologi. Este vorba despre copiii cu amiotrofie spinală. Una dintre complicațiile ortopedice ale acestei boli este scolioza. Știm că mulți dintre acești copii, mai devreme sau mai târziu, ajung la intervenții chirurgicale de fixare a coloanei. Ei sunt o categorie specială de pacienți care și așa sunt fragili. Cred că este un punct în plus faptul că reușim să ne facem partea de supraveghere ortopedică în niște condiții mult mai bune cu acest dispozitiv, care iradiază mai puțin. Dispozitivul dispune de un scaun radiotransparent, în care pacienții stau în timp ce sunt examinați.

Care sunt cele mai frecvente patologii ortopedice pe care le tratați?

Există câteva capitole mari: fracturile, pacienții neurologici, despre care am vorbit și care au diverse deformări ale coloanei și ale membrelor, scoliozele idiopatice, deformări ale coloanei pe care le fac pot face persoanele fără afecțiuni neurologice, care altfel nu au nicio problemă. Mai există o categorie specială de corecție a diformității membrelor, în cadrul unor malformații congenitale sau al unor sechele după fracturi, corecții pe care le facem cu ajutorul intervențiilor chirurgicale. Dacă ar fi să vorbim despre bolile cele mai grave, un capitol aparte îl reprezintă tumorile osoase maligne, domeniu în care avem o colaborare extinsă cu toate centrele de oncopediatrie din țară.

Care sunt obiectivele dumneavoastră, în calitate de director medical al spitalului?

Bate la ușă acreditarea, care ne obligă să ne aplecăm asupra calității actului medical. Preocuparea mea pe termen scurt-mediu este acest proces de acreditare, în care ne-am propus să eliminăm cât mai mult din hiatusul dintre ce scriem în proceduri și regulamente și ce facem în realitate. De fapt, despre asta este vorba: pe de o parte, să ajungem să omogenizăm obiceiurile de lucru din cadrul spitalului, pe de altă parte, să le aducem la un nivel de calitate care să fie posibil în condițiile noastre materiale și umane și, în același timp, să ne asigure că astăzi am făcut mai bine decât ieri. Este cam tot ce ne putem propune rezonabil, în materie de calitate. Dacă ar fi să vorbim despre o altă prioritate a noastră, noi încă nu suntem spital de urgență și, cu toate acestea, sunt copii care se prezintă în urgență la camera de gardă: funcționăm deja asemănător cu un spital de urgență, dar trebuie să facem ca acest lucru să se regăsească și în organizarea funcționării spitalului. Este o rectificare pe care noi va trebui să o facem la circuitele spitalului și la modul de funcționare, care va presupune un efort din partea noastră, din partea Primăriei, din partea medicilor.

de Valentina Grigore