Politici de Sanatate

Sănătatea publică, economia și calitatea vieții, sub tirul crizelor globale

27 noiembrie
13:55 2020
Sănătatea publică, economia și calitatea vieții, sub tirul  crizelor globale

Interviu cu Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Națională.

În România se suprapun trei crize – una sanitară, una socială și una economică. Este societatea noastră pregătită să le înfrunte?

Vă propun să extindem cadrul analizei. Deși, astăzi, simpla pronunțare a cuvintelor global, globalism, globalizare dă frisoane, cred că sunteți de acord că această triplă criză este o problemă globală, care impune soluții globale. Da, criza este și o problemă a societății noastre, o problemă internă, care impune soluții interne. Dar în ceea ce privește atât diagnosticul, cât și tratamentul – căci criza este de fapt o boală – soluțiile globale și cele interne se intercondiționează. Pentru că și problemele se intercondiționează. Știu, în multe dezbateri se fac trimiteri la întoarceri în istorie, la o lume ce va da de pământ cu globalizarea, numai că se uită un adevăr esențial, acela că fenomenul globalizării este rezultatul unei legități obiective, din clasa legilor naturii. Aceste legi nu sunt făcute și nu pot fi desfăcute de oameni. Până și deviza „gândește global și acționează local” e depășită. Poate se vor alege altfel apele, lumea va înțelege mai bine ce e pozitiv și ce e negativ în procesul globalizării, la ce trebuie să renunțăm și ce se va impune să promovăm, dar oprirea globalizării e ceva ce nu stă în puterea oamenilor. Și nici în interesul oamenilor. Dacă judecăm cu fața la cele trei crize, la care v-ați referit, vom constata că atât criza economiei, cât și cea socială au aceeași cauză în toată lumea: criza sănătății publice. Iar statisticile, din America până în Extremul Orient, măsoară contaminările și decesele în paralel cu destabilizarea economică și depresia socială. Lumea întreagă, îngrijorată și derutată, își strivește stilul de viață cu care se obișnuise, căutându-și, construindu-și noi paradigme. Cu un mare efort de acomodare – atât material, cât și emoțional. Munca la domiciliu, comerțul online, digitalizarea învățământului, a băncilor, a serviciilor… deprinderi formate sub imperativul crizei, le vom lua cu noi în vremea de după criză. Și le vom dezvolta.

Vreți să spuneți că întoarcerea la viața obișnuită, de dinainte de criză, la care mulți se gândesc, este doar o iluzie?

Sintagma „viața obișnuită” așa cum ne-o știm poate că e timpul s-o uităm. Ne vom însuși alte obișnuințe. Viața de după criză va curge într-o lume nouă! Cum va fi această lume? Fața ei începe să prindă contur, un contur încă vag, cu multe necunoscute. Dar e cert că nu ne vom întoarce de unde am plecat. Azi știm deja că istoria nu se repetă. Nici măcar în spirală. Totul va avea o altă curgere: timpul, evenimentele, munca, veniturile, cheltuielile. Se vorbește deja despre venituri minime obligatorii la nivel global. Ieri asta părea o utopie! Sau… economia verde, economia circulară… Modele pentru mâine ce ieri păreau atât de îndepărtate!

Sunteți de partea celor ce gândesc că nu mai avem nevoie de istorie, că a încărca programele școlare cu lecții de istorie este o împovărare nu doar inutilă a elevilor, ci și dăunătoare?

Nici pe departe. Dimpotrivă! Probabil, vom învăța un alt fel de a privi înapoi, aprofundând lecțiile trecutului în esența lor, atât pe acelea care au împins societatea înainte, cât și – ca să le evităm – greșelile care
ne-au tras înapoi. Astăzi, în lume, multe mari companii și-au angajat istorici care să le scotocească trecutul în căutarea acelor reușite ce le-au condus spre vârful competiției economice, menținându-le pe multe dintre ele acolo, sus, timp de peste un secol. Istoria devine ceea ce merită să fie: Marea Carte de Învățătură! Ca și Geografia, de altfel. Pentru că nu-i poate fi ignorat geografiei rolul de indicator important în procesul dezvoltării durabile. Vorbim, în actuala conjunctură, despre criza sănătății publice și despre impactul pe care această criză îl are asupra vieții economice și asupra relațiilor sociale. Dar înțelege societatea noastră, la nivelul unei mase critice, cum se manifestă aceste legături și că ele nu acționează în sens unic? Am motive să consider că nu!

Vă referiți la actuala conjunctură, la stări specifice triplei crize prin care trecem sau aveți în vedere situația generală?

Am în vedere ambele aspecte. Acum e criză. Lumea toată este în criză și fiecare țară și-a deschis propriul front. Iar când au început  ostilitățile, fiecare țară „combatantă” avea, în propriul „arsenal”, doar ce reușise să strângă înainte de confruntarea cu molima. În anul 2000, când guvernatorul BNR a îndeplinit, pentru un an, mandatul de prim-ministru, a consultat un ghid făcut de americani pentru bazele militare din România. Un document extrem de detaliat. A fost șocat când a văzut că la rubrica „spitalul cel mai apropiat” era menționat un spital din Budapesta. Criteriul fiind dotarea cu aparatură modernă. Este de notorietate faptul că, împreună cu un grup de medici, a făcut o listă de priorități și a angajat împrumuturi internaționale pentru a demara un proces de dotare a unor spitale din România cu aparatura adecvată. A fost un început. Procesul a continuat. Dar nu a trecut mai departe de… puterea PIB-ului țării. Un PIB care, timp de câțiva ani înainte de actuala criză, a fost prezentat public ca fiind vânjos, în sensul că înainta cu viteză mare. Cum însă era sfidată Geografia, a fost sfidat și adevărul că România, țară cu a zecea suprafață și a șasea populație ca mărime din Uniunea Europeană, are PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare abia pe locul 26. Și, deci, cu o capacitate sub nevoile țării de a sprijini dotarea spitalelor. Am văzut cum în acest an, având și sprijinul armatei, mobilizarea autorităților în fața agresiunii pandemiei a fost relativ… promptă. Dar e aici și o lecție dură de intercondiționare. Aceea că sectorul sanitar și economia ori se dezvoltă împreună, ori stagnează împreună. La urma urmei, de calitatea serviciilor medicale depinde sănătatea forței de muncă, iar forța de muncă, mobilizată în economie, asigură banii pentru investiții în sistemul medical.

Acum însă e criză. Când se va sfârși acest coșmar? Putem miza pe o predictibilitate cu marjă mică de eroare, importantă în general, dar mai cu seamă importantă pentru sectorul sanitar?

Când luăm în calcul ceea ce  poate fi prevăzut, în conjunctura  actuală, într-o lume în criză și, deci, vulnerabilă, incertă și riscantă, istoria care a văzut multe îndeamnă la prudență. Și, mai cu seamă, ne îndeamnă să mizăm pe ținte și nu pe prognoze. Ca într-un teatru de război: trebuie cucerită cota x în timpul y. Importante fiind strategiile, cu condiția să fie continuu actualizate.

Ce strategii ia în calcul Banca Națională în împrejurarea în care, după cum se conturează viitorul apropiat, criza sănătății publice ar evolua într-o direcție ce ar presupune noi restrângeri ale activității economice?

Încă din luna martie, Banca Națională a suspendat calendarul ședințelor Consiliului de Administrație în care sunt luate decizii de politică monetară. Și asta, pentru ca aceste ședințe să se desfășoare ori de câte ori situația o impune, chiar și de mai multe ori într-o zi. De atunci, din martie, Banca Națională a asigurat zi de zi lichiditatea adecvată la nivelul întregului sistem bancar, pentru finanțarea bugetului țării, a economiei reale și pentru susținerea creditării populației. Niciun detaliu nu este ignorat. Inclusiv pregătirea mai multor scenarii, atâtea câte vor fi necesare, pentru ca paza bună să treacă primejdia rea. Cât privește direcția în care ar putea să evolueze, de aici înainte, criza sănătății publice, nu e rolul meu să fiu profet, și încă într-o publicație specializată în politici medicale.

de Bogdan Guță

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: