Politici de Sanatate

Sănătatea mintală, printre prioritățile noului Delegat de Tineret al României la ONU

23 august
16:29 2019
Sănătatea mintală, printre prioritățile noului Delegat de Tineret al României la ONU

Teodor Cristian Blidaru, student în anul 5 al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, a fost ales Delegatul de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite.

Din această poziție, Teodor Blidaru va reprezenta tineretul din România la cel mai înalt nivel, ocupând noua funcție în urma unei selecții-concurs riguroase, ce s-a derulat la sediul Ministerului Tineretului și Sportului.

”În acest an, eu şi colega mea, Linh, ne dorim ca programul de Delegat de Tineret al României la ONU să ajungă la firul ierbii, să avem şansa de a discuta cu tineri din cât mai multe comunități, pentru a le cunoaşte problemele şi identifica soluții, împreună. În acest sens, vom desfăşura, înaintea participării la Adunarea Generală a ONU, o serie de consultări cu tineretul din România şi organizațiile de tineret. Astfel, intervenția noastră la New York va reflecta nevoile şi problemele reale ale tinerilor. Acest dialog cu tinerii nu se va opri aici, ci va continua, prin întâlniri fizice, în toată țara pe tot parcursul mandatului. Mai mult decât atât, vom continua seria de proiecte şi evenimente ce au ca scop promovarea şi susținerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, în rândul tinerilor. Cu toții putem contribui la dezvoltarea durabilă şi progresul comunităților în care ne aflăm, prin gesturi mici şi educație.  Când vine vorba despre domeniul sănătății, prioritatea noastră este sănătatea mintală a tinerilor. Printr-o serie de inițiative şi campanii pe acestă temă, ne propunem să scoatem acest subiect din zona neglijată de conversație a tinerilor din România. De asemenea, ne propunem să consolidăm echipa de voluntari ai programului, dar şi să creăm oportunități de internship pentru tineri în cadrul agențiilor ONU”, a declarat Teodor Blidaru pentru revista Politici de Sănătate.

Acest program de selecție privind delegarea tinerilor români la O.N.U. este derulat anual de către Ministerul Tineretului și Sportului în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe din România.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: