Interviu cu Eugen Teodorovici, președintele Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senatul României
Luând Sănătatea ca business, cât de bune sunt investițiile pe care le facem, comparativ cu rezultatele pe care le avem?
Eu am o idee mai veche pe zona de Sănătate. De exemplu, aș face un screening în rândul tuturor persoanelor cu vârsta între 0 și 18 ani pentru a ști exact ce tip de afecțiune au, fiecare, fie că vorbim despre dizabilități sau despre orice altă boală, pentru că vorbim despre un segment care reprezintă viitorul țării. Eu întotdeauna îmbin partea umană cu partea de business. Dacă știu problema, pot să investesc la timp pentru a o remedia.
Apoi, aș vrea să văd exact câți dintre acești pacienți pot fi tratați în țară și câți în străinătate, pentru că în funcție de acest lucru se poate stabili impactul bugetar. Și chiar dacă rezultă niște costuri foarte mari, pe termen lung avem de câștigat. Peste cinci-șapte-zece ani, pacientul este recuperat și devine o persoană care poate intra în câmpul muncii, iar o persoană activă reprezintă un avantaj pentru societate: gândește pozitiv, are un comportament bun cu cei din jur, poate că este chiar cap de familie.
Toate acestea sunt lucruri care nu pot fi cuantificate de cineva care este strict contabil. Chiar dacă am avea nevoie, de exemplu, de miliarde de lei, părerea mea este că nu ar trebui să conteze. În acel caz, ar trebui purtată o discuție dură cu cei de la Comisia Europeană, pentru a justifica depășirea deficitului bugetar: le comunicăm faptul că nu există nicio regulă națională sau internațională atunci când vine vorba de sănătatea cetățenilor. Poate că sună populist, însă eu asta gândesc, o simt sută la sută și o spun public. Mai mult decât atât, faptul că o parte dintre aceste cazuri le rezolv în afara țării, pentru celelalte state europene înseamnă venituri care pleacă de la noi către ele, deci avem încă un element de negociere în acceptarea unui astfel de deficit, mai ales că sunt situații când, pentru o anumită perioadă și pentru un motiv clar, se poate depăși un nivel al deficitului.
Dumneavoastră susțineți foarte mult dezvoltarea industriei locale. Ce se poate face în Sănătate, din acest punct de vedere?
Din punct de vedere economic, eu am nevoie să produc în România ceea ce astăzi cumpăr din alte țări și, după ce satisfac nevoia internă, să export. Pot să fac acest lucru fie prin relocarea unor activități din afară, fie să merg pe ceea ce eu am deja în România: Cantacuzino, Antibiotice Iași, pentru care trebuie găsită o formă isteață de a le finanța.
De asemenea, pentru cei care își mută producția în România, ca să îi ajutăm, putem pune taxa clawback cu aplicare diferențiată. Sau putem să le dăm înapoi acești bani pentru investiții. Măsurile pot fi nu doar fiscale, ci și de orice natură, cum ar fi posesia unor locații fără niciun fel de pretenție financiară din partea statului, asumarea pătrunderii pe anumite piețe neguvernamentale a ceea ce tu produci aici, în țară, sprijinirea unor împrumuturi necesare producției cu un anumit cost de finanțare, ca să poți ulterior să sprijini și partea de export. Deci Guvernul ar trebui să deschidă piața, să asigure finanțare pentru acea producție și să facă un parteneriat cu producătorul. Va trebui să fim atenți la limita pe care o impune Comisia Europeană față de ajutorul de stat și de astfel de probleme sensibile. Dar se poate face o schemă de colaborare văzând exact ce se produce în alte țări, de ce se produce acolo și nu la noi în țară, care sunt impedimentele, după care să le rezolvăm.
Una dintre propunerile dumneavoastră este separarea bugetelor pentru mediul privat și pentru cel de stat. Cum ar arăta acest sistem?
Cu scuzele de rigoare, vă spun că nu sunt un specialist pe zona de Sănătate și poate că termenii nu sunt cei mai potriviți. Din ce am înțeles, bugetul CNAS este de 6-7 miliarde de euro pe an. Din această sumă, o mare parte se duce către decontările din zona privată, unde se produc niște scurgeri de fonduri destul de clare. La privat, se face un abonament lunar, care nu este o asigurare medicală. Prin urmare, omul plătește acest abonament, dar atunci când sună pentru o programare, i se spune de multe ori că fondurile din relația cu Casa nu se mai pot deconta și nu rămâne decât să-și plătească acea intervenție medicală. Deci iată cum pacientul plătește abonamentul medical și plătește și acea intervenție, în timp ce privatul decontează la Casa de Sănătate serviciile acordate acelui pacient. Practic, se plătește de două ori intervenția. Din acest motiv, spun că ar fi bine ca banii CNAS-ului să se ducă strict în zona publică, iar în privat să existe clasicele asigurări medicale care să fie impozitate în Codul Fiscal. Pe modelul RCA-ului clasic poate să fie și „RCA-ul pe sănătate”.
De asemenea, nu trebuie să mai acceptăm ca aceia care emit abonamentele medicale să facă și intervenția medicală. Acest lucru este o greșeală. În sectorul auto, compania care te asigură nu este și compania care face și intervențiile. Trebuie separată această zonă. Ca să nu mai existe conflicte de interese. Dacă facem această separare a bugetului Casei, cred că vor rămâne între două și trei miliarde de euro în sistemul medical.
Alți bani care se pierd sunt în medicina muncii. Un angajator din domeniul public trebuie să facă acel control periodic de medicina muncii. Ca angajator, Parlamentul ar trebui să facă aceste analize tuturor celor 3.000 de angajați. A făcut cineva cuiva din Parlament, sau din oricare din ministerele acestei țări, vreun control? Dar centrele de medicina muncii au încasat banii, niște bani plătiți total aiurea. Poate că prestând cu adevărat aceste servicii, așa cum spune contractul, s-ar fi putut evita anumite boli.
În plus, avem 11.000 de medici de familie care, după zece ani de școală, eliberează trimiteri. Ca să poată presta și alt tip de activități, au nevoie de echipamente, iar Guvernul ar trebui să facă o schemă de finanțare, o schemă de ajutor de stat prin care să le asigure necesarul de dotare și pregătirea personalului angajat de medicul de familie. Banii nu se dau degeaba. Fiind o schemă de finanțare, banii se dau cu împrumut pentru un an sau trei, după cum le merge partea de business medical, după care rambursează.
Care a fost propunerea pe care ați făcut-o pentru îmbunătățirea serviciului de ambulanță?
Bucureștiul are un număr incredibil de mic de ambulanțe. Dacă se întâmplă ceva, o catastrofă, noi nu suntem în stare să asigurăm transportul către spital. Este incredibil. Este obligația ta, ca Guvern, să dotezi cu servicii de ambulanță măcar în orașele mari. Pentru un astfel de domeniu de o importanță strategică pentru țară, poți să iei banii direct, fără să stai luni sau ani ca să achiziționezi ambulanțe.
de Roxana Maticiuc
