
În multe țări, peste 50% dintre oameni nu au acces la serviciile de reabilitare necesare. Lipsa accesului la reabilitare poate expune persoanele cu astfel de nevoi unor riscuri mai mari de marginalizare, sărăcie, vulnerabilitate, complicații și comorbidități și impact asupra funcției, participării și incluziunii în societate. Reabilitarea necesită mai multă atenție din partea factorilor de decizie politică și a actorilor naționali și internaționali în ceea ce privește stabilirea priorităților de sănătate și alocarea resurselor, a explicat prof. dr. Francesca Gimigliano, președinte ales al Societății Internaționale de Medicină Fizică și Reabilitare (ISPRM), pentru revista Politici de Sănătate.
Reabilitarea este un factor important pentru menținerea calității vieții și participarea în comunitate. Statele membre au subliniat, în cadrul Rezoluției privind consolidarea reabilitării în sistemele de sănătate, nevoia majoră nesatisfăcută de reabilitare dintr-o serie de afecțiuni, inclusiv în cazul bolilor transmisibile și netransmisibile și a leziunilor.
Adunarea Mondială a Sănătății a aprobat, în luna mai 2023, rezoluția istorică privind consolidarea reabilitării în sistemele de sănătate, care solicită extinderea și integrarea reabilitării în sistemele de sănătate ca parte a Acoperirii Universale de Sănătate (UHC), subliniind importanța reabilitării în asistența medicală primară și ca parte a pregătirii și răspunsului pentru situații de urgență.
Potrivit documentului, reabilitarea ar trebui să fie disponibilă pentru întreaga populație și ar trebui să fie integrată în planificarea și implementarea sănătății.
În cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, participanții s-au angajat în câteva domenii de acțiune prioritare:
”Din păcate, întreaga lume se confruntă cu numărul insuficient al specialiștilor de medicină fizică și reabilitare. Unul dintre obiectivele ISPRM este de a lansa un forum academic și de a se asigura că fiecare facultate/școală de medicină are specializarea de Reabilitare. Multe persoane nu au acces la reabilitare deoarece medicii din alte specialități nu înțeleg cât de importantă este. Trebuie să înțelegem că reabilitarea reprezintă un pilon de bază al oricărei strategii de sănătate, este un serviciu medical esențial. De exemplu, dacă vorbim de reabilitarea după un accident vascular- cerebral, este esențial ca pacientul să aibă acces la aceste servicii pentru a redeveni activ, productiv în societate”, a declarat prof. dr. Francesca Gimigliano.
Potrivit datelor prezentate de specialist în cadrul celui de- al 46-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare București (11-14 octombrie 2023), Rezoluția cuprinde o serie de măsuri urgente pe care Statele Membre ar trebui să le întreprindă:
”Toate Statele Membre au semnat Rezoluția. Este un moment oportun pentru societățile profesionale, alături de pacienți și medici, să ceară implementarea ei, să se asigure că reabilitarea devine un serviciu esențial de sănătate”, a concluzionat prof. dr. Gimigliano.
V. Grigore
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate