Politici de Sanatate

Reușim să tratăm mai mulți bolnavi cu aceleași fonduri

14 octombrie
13:11 2019
Reușim să tratăm mai mulți bolnavi cu aceleași fonduri

Interviu cu  prof. dr. Cătălin Codreanu, manager Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”, București

 

Are pacientul român acces imediat la terapiile și inovațiile din sfera reumatologiei?

Sigur. Se spune de obicei că reumatismul nu se vindecă, ceea ce în zilele noastre este un mit pe cale să fie demolat, pentru că există forme severe de reumatism care pot să fie tratate cu atât de mult succes, încât boala practic dispare. Ne bazăm pe trei piloni: un pilon este reprezentat de tehnologia medicală, respectiv metodele de diagnostic și tehnicile de tratament, al doilea pilon este reprezentat de competența corpului medical, avem foarte mulți tineri specialiști care sunt bine pregătiți, iar cel de al treilea pilon este acela al procedurilor pe care un medic trebuie să le urmeze atunci când abordează un caz cu o boală reumatică severă. Este vorba despre un set de reguli și de recomandări care se bazează pe datele științifice disponibile, folosind ceea ce numim medicina bazată pe dovezi, care în reumatologie este extrem de avansată, proceduri a căror aplicare permite creșterea semnificativă a performanței actului medical.

Un studiu recent care a fost realizat de colegii din Olanda a arătat faptul că dacă medicamentele obișnuite antireumatice care stabilizează boala pe termen lung (numite remisive) sunt aplicate pacienților cu artrită reumatoidă încă din primul an de evoluție, rata de remisiune, adică de control complet al bolii, ajunge până la 80% dintre pacienții tratați, ceea ce este foarte mult, dacă este să comparăm cu rata maximă de succes care se obține folosind terapii biologice, adică varianta cea mai avansată și cea mai sofisticată de tratament pe care o aplicăm în reumatologie, dar în cazuri în care tratamentul începe mult mai târziu.

Un aspect important este și capacitatea medicului de a alege varianta de tratament pe care o consideră optimă pentru pacientul pe care îl tratează, individualizarea tratamentului la particularitățile pacientului fiind esențială.

Dar practic asta fac medicii din orice specialitate: evaluează pacientul și, în funcție și de comorbidități, prescriu cel mai potrivit tratament, corect?

Corect. De precizat însă că reumatologia a beneficiat în ultimii 20 de ani de un progres absolut major. Tot mai frecvent nu mai administrăm medicamente care deprimă sistemul imun în ansamblul lui, ci folosim ținte specifice, de exemplu factorul de necroză tumorală alfa sau interleukina 6, limfocitul B sau T. Alegerea acestor terapii se face particularizat, în funcție de fiecare pacient.

Aici intervin politicile de sănătate într-o manieră foarte inteligentă pentru că protocoalele terapeutice care funcționează în momentul de față în reumatologie sunt o îmbinare foarte echilibrată de știință medicală și experiență îndelungată. Avem în mod indirect dovada faptului că politicile de sănătate aplicate funcționează, pentru că Registrul Român de Boli Reumaticene dă o imagine clară, cu cifre precise despre ce se întâmplă în bolile reumatice de tip inflamator la noi în țară: poliartrită reumatoidă, spondilita anchilozantă, artropatie psoriazică. Datele din ultimii trei ani au arătat faptul că în mod constant, an de an, există o creștere a numărului de pacienți tratați, iar costurile de tratament sunt relativ constante pe aceste perioade. Astfel, atunci când calculezi costul mediu al terapiei pe un caz individual, de la an la an identifici o reducere a costurilor, datorată tocmai acestei particularizări a terapiei la fiecare caz. Este posibil ca pentru un pacient care este foarte bine controlat, să reduci doza de medicație folosită, față de cea standard, sau să crești intervalul între administrările unui medicament. Este practic o reducere a utilizării unui medicament biologic, limitându-l strict la ceea ce este necesar acestui pacient. Aplicarea acestui fenomen de tapering care a ajuns să reprezinte cam 10% din totalul pacienților tratați aduce economii semnificative. Reușim să tratăm mai mulți bolnavi cu aceleași fonduri, astfel încât costul tratamentului pentru un pacient este mai mic.

Vorbiți de eficientizarea utilizării diferitelor tratamente și despre reduceri de costuri. Este în natura funcției de manager pe care o aveți. Dar credeți că peste tot în țară se întâmplă la fel?

Pentru un medic care lucrează într-un cabinet medical izolat și este singur acolo cu o mulțime de pacienți reumatici, sigur că activitatea lui este mai dificilă, pentru că poate că nu are în cabinetul lui toate tehnicile de investigație necesare, însă există o rețea unde el poate să trimită pacienții, atunci când aceștia au nevoie de teste de laborator sau de imagistică, de ecografie, de exemplu. De asemenea, toate metodele de tratament pe care eu vi le-am pomenit îi sunt disponibile și acestuia. Accesul la terapiile biologice este gândit în două trepte. Atunci când pacientul are nevoie de o terapie biologică, implicit și mai costisitoare, el trebuie să îndeplinească anumite criterii pe care medicul lui curant, oriunde ar lucra, le poate verifica. De asemenea, medicul curant trebuie să ceară opinia unui specialist reumatolog care lucrează într-un centru universitar și care are o experiență mai vastă, și care poate să confirme stadiul bolii, felul în care a evoluat boala sub terapiile care au fost administrate și care este varianta optimă a terapiilor propuse pentru viitor.

Putem lupta contra factorilor de risc specifici acestor boli?

Fiecare dintre aceste boli recunoaște factori de risc diverși. De exemplu, există factori de predispoziție genetică. Anumiți factori genetici te predispun la poliartrită, alții la spondilită, alții la lupus. Unele infecții pot să declanșeze aceste boli: de exemplu, există infecții intestinale ce pot să predispună la apariția spondilitei sau a spondilartritelor. Ca atare, factorii de risc nu pot să fie discutați global, pentru toate bolile, ei trebuie judecați individual. Pentru artroză, de exemplu, alături de vârstă, principalul factor de risc este excesul ponderal: cu cât greutatea individului este mai mare, cu atât încărcarea pe articulațiile portante este mai mare și din această cauză și uzura lor este mai importantă. Unii factori se numesc modificabili: poți să înlături fumatul, poți să scazi kilogramele cu o nutriție corectă. Alții se cheamă non-modificabili: din păcate, nu pot să schimbi genele cu care te naști.

Sunt bolile reumatice o problemă de sănătate publică?

Fără dubiu. Faceți un calcul simplu: artrita reumatoidă afectează 1% din populația generală. Rețineți faptul că, dacă boala este netratată, conduce la distrugerea și compromiterea funcției articulare, de obicei la mâini, care sunt articulațiile fără de care nu ne putem descurca în viața de zi cu zi, la mai mult de jumătate din pacienți. Înmulțiți 1% cu populația actuală a României, o să obțineți probabil 180.000 de pacienți, ceea ce înseamnă aproximativ 100.000 de persoane care dacă nu sunt diagnosticate și tratate vor deveni persoane care vor fi pensionate medical, vor avea un handicap permanent, uneori atât de mare, încât au nevoie de un însoțitor care să îi pună în căruciorul cu rotile, care să le facă cumpărăturile, care sa-i ajute să se spele. Acest handicap poate fi complet prevenit.

Problema esențială cu care ne confruntăm în momentul de față este afluxul exagerat de pacienți și o încărcare extrem de mare pe fiecare doctor. Nu e greu de înțeles că există o limită dincolo de care creșterea numărului de consultații, creșterea numărului de pacienți pe care-i îngrijește fiecare doctor, nu poate existafără o afectare a calității actului medical. Probabil că rețeaua de reumatologie ar trebui extinsă, ar trebui să avem mai mulți doctori, mai multe asistente medicale, mai mult personal care să preia o parte din sarcinile administrative. Rețineți faptul că din punctul de vedere al frecvenței de boală, bolile reumatice se regăsesc pe locul al doilea, după cele cardiovasculare. Din păcate, numărul de reumatologi sau de cabinete de reumatologie este încă mic și creșterea lui este importantă.

 

de Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: