
Interviu cu Radu Gănescu, membru în Consiliul Economic și Social, președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC)
”Pacientul în centrul sistemului de sănătate” trebuie să devină mai mult decât un concept care sună bine. În ultimii ani, pacienții și reprezentanții lor au fost extrem de implicați atât în acțiunile de îmbunătățire a legislației, cât și în activități care să ajute, la propriu, oamenii cu boli cronice și medicii lor. ”De la diferite programe de educație sau screening, până la propuneri trimise autorităților sau avize pe diferite proiecte legislative din zona sănătății, rolul asociațiilor de pacienți devine din ce în ce mai important în peisajul actual, nu doar la nivel național”, spune Radu Gănescu.
La sfârșitul anului trecut ați candidat pentru Consiliul Economic și Social. Ce v-a determinat să faceți acest lucru?
Ceea ce m-a determinat să candidez pentru Consiliul Economic și Social a fost domeniul sănătății, nevoia de a face ceva pentru pacienții din România.
Bineînțeles am reușit având ajutorul colegilor mei de la asociațiile de pacienți, al organizațiilor studențesti din domeniul sănătății și al tuturor partenerilor care m-au susținut și m-au votat.
Alături de colegii din CES, suntem atenți și la celelalte domenii – social, educație, etc. Pentru început, încerc să mă acomodez cu partea de regulament, de legislație, astfel încât, ca reprezentant al pacienților din România, să îmi pot aduce aportul cât mai bine. CES poate aviza favorabil, favorabil cu mențiuni sau nefavorabil proiectele analizate, opinia fiind una facultativă, dar extrem de importantă.
Care sunt zonele din sănătate unde ați simți nevoia de îmbunătățire?
Realitatea de zi cu zi ne arată că multe lucruri sunt prioritare. Însă cred că, în primul rând, ar trebui să vorbim de modificările legislative cu privire la modul de funcționare a sistemului de sănătate. Știm cu toții acea birocrație stufoasă a instituțiilor care, de multe ori, este de nepătruns de către reprezentanții pacienților. Avem situații dificile în anumite comunități, de exemplu, sunt spitale care nu pot oferi anumite servicii medicale, sunt centre la care pacienții trebuie să se deplaseze pe distanțe mari pentru tratament. Trebuie găsite soluții de reorganizare a sistemului de sănătate astfel ca pacienții, indiferent din ce regiune, din ce comunitate sunt, să aibă acces la servicii medicale.
Următoarele priorități trebuie să fie educația, prevenția și screeningul. E mai ușor să previi și să faci testare în populație decât să ai pacienți cu boli în stadi avansate, care sunt mult mai costisitori din perspectiva sistemului de sănătate, mai ales dacă vorbim de finanțarea insuficientă.
De asemenea, trebuie să ne gândim la reorganizarea unităților medicale. Oare este util să avem multe unități, dar care nu pot oferi servicii medicale și, astfel, pacienții sunt forțați să se îndrepte către spitalele mari din orașele universitare? Astfel se crează aglomerația și se pune o presiune foarte mare pe acele spitale care, de multe ori, nu fac față. Nu mai vorbim de listele de așteptare și de lipsa de personal. Reorganizarea este necesară pentru că putem să suplinim cu personalul medical din unitățile care nu sunt foarte performante în unitățile care chiar oferă servicii de înaltă performanță în domeniu medical.
Cred că această reorganizare e un pas important dacă vrem să avem un sistem de sănătate mult mai performant și mai puțin costisitor.
În ceea ce privește activitatea COPAC, ce proiecte aveți în plan pentru 2025?
Vom continua proiectele din zona de screening începute. În 2024 am derulat proiecte de screening pentru cancerul colorectal și testări de risc pentru boala cardiovasculară.
Cred că este important să punem accentul pe educația populației și pe accesul la astfel de servicii preventive. Este nevoie de acea schimbare de paradigmă, oamenii să înțeleagă că este mai bine să se ducă la medic când sunt sănătoși, nu când deja apar semnele de boală. Vom merge mai ales pe zona de boli cardiovasculare, pentru că avem o strategie pentru boli cardiovasculare și cerebovasculare- un efort comun, al profesioniștilor, al societăților profesionale, dar și al asociațiilor de pacienți. Este nevoie de activități pe această zonă, iar societatea civilă trebuie să fie implicată, mai ales când vorbim de zone vulnerabile, de persoane din comunități rurale unde, de multe ori, nu există medicină primară sau nu există servicii de medicină.
Pentru 2025, vom avea proiecte de educație la nivel național și inclusiv în zona social media- clipuri informative cu privire la bolile reumatismale și inflamatorii, dermatită, afecțiuni endocrine sau alte boli.
Cum putem crește încrederea populației în medici, în sistemul medical?
Când vezi lucruri care sunt absolut nefuncționale într-un sistem de sănătate, când vezi foarte multe exemple negative, ajungi să nu ai încredere în persoana pe care o întâlnești prima oară, fie că e medicul de familie, fie că e un medic specialist. Deși au apărut, de-a lungul timpului, informații negative despre medici, trebuie să înțelegem că nu toți sunt așa, să nu generalizăm.
Din păcate, peste toate se transpune un sistem care nu este foarte bine reglementat din punct de vedere legislativ.
Mă refer la o lege pe care o știm cu toții, foarte veche, a sistemului de sănătate, Legea 95, care a fost adaptată cu foarte, foarte, foarte multe articole. Pe fondul acestei încărcături de acte normative, la un moment dat, medicii ajung să nu mai performeze, pentru că nu mai știu exact ce e și ce nu e bine. Ne confruntăm, în același timp, și cu o lipsă acută a adaptării protocoalelor în tratamentul pacienților. Vedem că societățile europeane se mișcă foarte repede și adatează ghidurile de tratament într-un ritm alert, aproape anual, dacă nu o dată la 2 ani. Din păcate, în România societățile profesionale nu reușesc să schimbe aceste protocoale de tratament și să le facă mult mai clare, mult mai simple.
Am avut situații în care un pacient cu o boală mai rară să nu poată fi tratat în țară, ci să vină la București pentru un diagnostic și un tratament corect. Lucrurile acestea nu s-ar întâmpla dacă orice medic din orice zona țării ar avea la îndemână protocoale adapate și materiale pe care să-și bazeze documentația medicală.
Societățile profesionale pot face un pas mult mai repede decât autoritățile și pot crea acele materiale medicale care să vină în ajutorul medicilor la nivel național, indiferent de zona țării.
O comunicare mai bună un medic – pacient – aparținător ar ajuta la creșterea încrederii pacienților în sistemul de sănătate și în personalul medical.
V. Grigore