
În premieră în sistemul medical privat, șef de lucrări dr. Vlad Predescu a folosit la un sportiv de performanță o metodă modernă de reconstrucție a tendonului lui Achile, în urma unei rupturi complete. Efectuată în Ponderas Academic Hospital, operația minim invazivă de reconstrucție a tendonului achilean cu ligament artificial LARS îi oferă sportivului o șansă mare de a juca din nou în competiții.
Ruptura completă a tendonului lui Achile este un traumatism sever
Tendonul lui Achile este cel mai mare și mai puternic tendon al corpului uman, iar atunci când se rupe, poate avea consecințe devastatoare. În timpul practicării unui sport, solicitarea la nivelul tendonului achilean poate depăși de zece ori greutatea corpului, astfel că și cei mai antrenați sportivi pot să-și lezeze tendoanele.
Ruptura tendonului apare ca urmare a stresului mecanic, microtraumatismelor recurente și modificărilor degenerative de la nivelul fibrelor tendonului. Mecanismul care duce la ruptura tendonului implică o încărcătură rapidă a unui tendon deja tensionat.
80% din rupturile de tendon ahilean apar în urma practicării sporturilor cu mingea sau cu racheta și a atletismului. Iar dintre acestea, jumătate apar în timpul jocului de baschet. În cazul acestor sportivi, riscul de accidentare crește deoarece jocul presupune accelerare bruscă, mișcări repetate de oprire-pornire sau de împingere, cădere de la înălțime și schimbări rapide de direcție.
În momentul ruperii acute a tendonului, pacientul simte ca o lovitură puternică la nivelul călcâiului și poate auzi o pocnitură. Apare o durere ascuțită și mersul va fi afectat de la mers șchiopătat până la neputința de a pune piciorul pe pământ, de a împinge în piciorul respectiv sau de a sta în picioare. Diagnosticul se pune în urma examenului clinic și poate fi completat cu efectuarea unei ecografii de țesuturi moi sau a unui examen RMN.
Ruptura acută completă a tendonului lui Achile poate pune capăt carierei unui sportiv de performanță
Odată tendonul lui Achile rupt, nu se va mai putea reface niciodată în totalitate. De exemplu, în cazul sportivilor profesioniști americani, o treime din jucătorii de fotbal american din Liga Națională de Fotbal (NFL) și a jucătorilor de baschet din NBA care au suferit o ruptură completă de tendon achilean nu s-au mai întors în joc, iar în cazul celor care au făcut-o, a fost nevoie de un an de recuperare, pentru a juca din nou competitiv.
De aceea, una dintre cele mai frecvente întrebări pe care sportivii le adresează medicului ortoped după ce au suferit un astfel de traumatism este când se vor putea întoarce din nou pe terenul de joc.
Este motivul pentru care există specialiștii în traumatologie sportivă, pregătiți și cu experiență importantă în tratamentul modern al traumatismelor sportive.
În prezent, se consideră că tratamentul chirurgical oferă cel mai bun rezultat funcțional în cazul pacienților activi și sportivi care au suferit o ruptură completă acută de tendon achilean. Rezultatele sunt mult mai bune atunci când intervenția are loc la scurt timp după producerea leziunii. Intervenția chirurgicală implică o tehnică specială de sutură, care folosește un material de întărire și reconstrucție a tendonului.
Reconstrucția de tendon achilean cu ligament artificial LARS
Dr. Vlad Predescu, medic primar ortopedie-traumatologie, coordonatorul Secției de Ortopedie și Traumatologie Sportivă din Ponderas Academic Hospital, este unul dintre puținii medici ortopezi din țară care au experiență în folosirea implantului de ligament artificial LARS pentru reconstrucția tendoanelor.
LARS - Ligament Advanced Reinforcement System este un ligament artificial utilizat pentru a compensa pierderea ligamentelor naturale (ca urmare a rupturii traumatice) sau pentru a reîntări un ligament lezat. LARS are o varietate de aplicații, de la reconstrucția ligamentului încrucișat anterior (LIA) sau posterior (LIP) de la nivelul genunchiului până la refacerea tendonului lui Achile, a tendonului patelar, a tendonului bicepsului sau a tendoanelor umărului.
Designul implantului artificial LARS este gândit să reproducă anatomia normală a fibrelor ligamentare. Este o alternativă foarte bună la tehnica de reconstrucție a ligamentelor cu grefă. În prezent, LARS este o opțiune excelentă în special în cazul sportivilor de performanță, deoarece permite reluarea rapidă a activității, ceea ce va permite începerea imediată a recuperării medicale. În plus, LARS oferă o siguranță superioară comparativ cu grefa, din punctul de vedere al ruperii din nou a acesteia.
LARS permite restabilirea intraoperator a tensiunii de repaus a tendonului, respectiv vindecarea în etapa imediat postoperatorie a țesutului ligamentar original, când o supratracțiune ar putea să întindă țesutul.
Succesul reconstrucției tendonului lui Achile cu ligament artificial LARS este dat de o corectă indicație a acestui tip de operații, în cazul unui anumit pacient, de experiența chirurgului ortoped și de motivația pacientului de a face recuperare medicală. Reabilitarea postoperatorie poate dura câteva luni și necesită programe complexe de fizioterapie și kinetoterapie, sub îndrumarea unor specialiști în recuperare medicală.
Surse de informații:
Parekh SG, Wray WH, Brimmo O, et al. Epidemiology and outcomes of Achilles tendon ruptures in the National Football League. Presented at American Academy of Orthopaedic Surgeons 73rd Annual Meeting, Chicago, March 2006
Bhandari M, Guyatt GH, Siddiqui F, et al. Treatment of acute Achilles tendon ruptures: a systematic overview and metaanalysis. Clin Orthop Relat Res 2002.
Möller M, Movin T, Granhed H, et al. Acute rupture of tendon Achillis: A prospective randomised study of comparison between surgical and non-surgical treatment. J Bone Joint Surg Br 2001
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate