Reabilitarea (recuperarea) medicală este absolut obligatorie după o afecțiune cronică care generează dizabilități. Studiile arată că a nu face recuperare este mult mai costisitor pentru sistemele de sănătate decât a face. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că reabilitarea medicală trebuie considerată o strategie de sănătate a acestui secol, atrage atenția prof. dr. Mihai Berteanu.
Reabilitarea medicală reprezintă un aspect esențial în managementul multor boli. Cum s-a desfășurat activitatea în toată această perioadă pandemică, în care s-a evitat mersul la spital?
Recomandarea a fost mai mult pentru afecțiunile cronice, care nu necesită o intervenție rapidă; de teamă și de neinterpretare corectă, lumea a evitat să meargă la spital și pentru afecțiuni acute, ceea ce nu a fost bine deloc. În mod clar, chiar dacă reabilitarea medicală se referă, practic, la afecțiuni cronice, trebuie să avem în vedere faptul că aceste afecțiuni cronice netratate și neintervenind cu reabilitare medicală, pot duce la complicații acute, care pot deveni extrem de grave și pot lăsa sechele și dizabilități ireversibile.
Există în continuare riscul de infectare cu SARS-CoV-2, dar trebuie pusă în balanță necesitatea intervenției medicale, cu riscurile aferente mersului la spital, cu riscurile statului acasă, fără a face reabilitare.
Cum credeți că se va schimba sănătatea post-pandemie? Există exemple de bune practici care ar putea fi menținute?
Noi, chiar de la începutul stării de urgență, am pus la dispoziția pacienților, pe site-ul spitalului, cu ajutorul serviciului de IT, o formă de reabilitare medicală la distanță – un chestionar pe care o persoană, fie că a mai fost internată pe secția noastră de reabilitare, fie că avea o afecțiune nouă și nu mai fusese la noi, îl putea completa și astfel, putea beneficia de o consultație din partea echipei de medici de pe secția de reabilitare. Formularul avea și opțiunea de a atașa buletine de analiză, imagini radiologice sau alt gen de documente medicale. Au fost multe solicitări, dar mulți pacienți au avut nevoie de ajutor în completarea chestionarului online. Este clar că există o necesitate pentru astfel de servicii. Fiecărui om, la un moment dat, îi poate fi greu să vină la spital, din diferite motive, dar are nevoie de sfatul unui medic. Credem că această abordare, a chestionarului ce poate fi completat online de către pacienți, poate fi o soluție și în perioada „normală”, fără pandemie. Este adevărat că presupune un efort în plus din partea echipei medicale, pentru că este o activitate extra față de cea curentă, de spital, dar, pe de altă parte, trebuie să luăm în considerare și faptul că, uneori, solicitările persoanelor nu se referă la ceva foarte grav, care necesită neapărat o vizită la medic, mai ales dacă pacientul respectiv a și fost internat la spital în trecut și contactează medicul curant, care știe despre ce este vorba. Această modalitate de lucru s-ar putea extinde mai ales pentru persoanele care sunt cunoscute clinicii, chiar dacă nu atașează un document medical. Medicul poate vedea pe calculator toate datele pacientului.
Totuși, trebuie să ținem cont că medicina rămâne o meserie practică. A pune mâna pe pacient, a-l consulta și a-ți folosi toți anii de experiență în managementul unui caz este ceva ce nu se poate face la distanță, prin telemedicină.
Acum la spital, avem regula ca toți pacienții, care se internează pe orice secție, și care nu sunt acuți (cei care vin direct la UPU, cu Salvarea), să fie contactați telefonic și să răspundă la un chestionar referitor la riscul existenței unei infecții cu SARS-Cov-2. În viitor, această discuție telefonică ar putea fi înlocuită cu un formular online pe care să-l completeze o persoană care știe că se va interna în spital în următoarele 1-2 zile.
Care sunt cele mai noi metode de reabilitare medicală? Cum stăm, comparativ cu alte țări?
În general, evident că bugetul pe care îl acordă România sănătății constituie un factor limitativ pentru toate specialitățile medicale. Indiferent ce idee avem noi ca specialiști, potența financiară a țării își pune amprenta. Referitor la reabilitarea medicală la nivel internațional, lucrurile au fost extrem de dinamice în ultimii 10 ani, iar dinamica aceasta este într-o creștere exponențială. Reabilitarea, pe lângă componenta de evaluare medicală, investigații, tratamente medicamentoase, infiltrații etc., are și un aspect mai tehnic. Asistăm, în ultima decadă, la o dezvoltare explozivă a roboților în reabilitare medicală, în a suplini activitatea pe care o face fizioterapeutul (care este un membru esențial al echipei de reabilitare). De asemenea, această dezvoltare a senzorilor purtabili, a dispozitivelor legate la Internet (IoT) deschide, pentru reabilitarea medicală, un segment foarte larg și foarte dinamic. Spitalul Elias și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” sunt incluse în câteva proiecte de cercetare europene și naționale, în care asistăm la această tranziție de la medicina clasică, pe care am învățat-o fiecare dintre noi, către aspectele legate de Inteligența artificială, de tehnologii foarte avansate.
Măsuri pentru îmbunătățirea pregătirii rezidenților
Sunteți președintele Comisiei de medicină fizică și reabilitare din Ministerul Sănătății. Cum ați îmbunătăți activitatea de reabilitare medicală din România, în general?
Aș vrea să mă refer la problemele legate de curriculum de pregătire a medicilor rezidenți. Asistăm la o situație foarte dezavantajoasă pentru pregătirea medicală a tinerilor. Concret: dacă această comisie pe care o conduc, aduce astăzi o modificare în curriculum de pregătire a rezidenților și în tematica de examen, aceasta intră în vigoare peste cinci ani, atâta cât durează rezidențiatul. Însă Medicina se schimbă cu rapiditate în permanență, apar cercetări și studii noi, aparatură nouă, protocoale terapeutice noi! Însă noi punem rezidenții să învețe ce a fost acum cinci ani. Este o situație care ar trebui schimbată cât mai repede. Trebuie să ținem cont că suntem în Uniunea Europeană, rezidenții pot oricând să meargă să lucreze în altă țară UE (ceea ce și fac), iar acolo nu există acest handicap.
Un alt aspect care ar putea fi reglementat simplu, prin decizie ministerială, este legat de bibliografia de pregătire, care, potrivit reglementărilor naționale, trebuie să fie în limba română. Problema este că, în prezent, un medic care nu citește în limba engleză nu are nicio șansă să facă o medicină actuală și de performanță. Mai mult decât atât, dacă cineva vrea să promoveze, din punct de vedere academic, de la asistent, la șef de lucrări, conferențiar și profesor trebuie, conform regulilor tuturor universităților de Medicină din România, să publice în reviste care sunt indexate în baze de date internaționale. Însă toate aceste reviste publică articolele numai în limba engleză. A menține această idee că bibliografia pentru pregătirea rezidenților trebuie să fie doar în limba română mi se pare o mare frână în formarea, dezvoltarea unui tânăr rezident.
Reabilitarea post- AVC
AVC-ul reprezintă prima cauză de mortalitate în România și a treia în lume. Cât de importantă este reabilitarea neurologică în această ecuație?
Accidentul vascular-cerebral poate să lase niște dizabilități majore, precum pareza/paralizia unei jumătăți a corpului. Dacă nu se începe la timp un program de reabilitare medicală, aceste dizabilități fie rămân așa cum sunt, fie, de cele mai multe ori, se agravează. Este absolut esențial ca, după un AVC sau orice altă afecțiune cronică ce generează dizabilități, să se înceapă un program de reabilitare medicală. Numeroase studii internaționale arată că a nu face reabilitare este mai scump decât a o face. De exemplu, în Germania, după implantarea chirurgicală a unei endoproteze de șold, urmează obligatoriu un program de reabilitare. Dacă pacientul nu urmează acest program, este pe răspunderea lui, și orice complicație ar apărea trebuie s-o plătească din buzunar, nu din asigurare.
Când vorbim de povara economică a AVC-ului, nu ne referim doar la tratamentul complicațiilor medicale – spasticitate, tromboză, agravare de deficite etc., ci și la costurile indirecte – concedii medicale, indemnizația de handicap, persoana de îngrijire etc.. În plus, dacă persoana afectată de AVC are o dizabilitate importantă, persoana din propria familie care trebuie să o îngrijească nu se mai duce la muncă, nu mai plătește impozite – ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru societate. OMS are un plan de acțiune – Rehabilitation 2030 – care pune accentul tocmai pe aspectele acestea. Mai mult decât atât, se spune că reabilitarea este un deziderat de sănătate publică pentru secolul XXI. Potrivit OMS, reabilitarea este strategia de sănătate a acestui secol.
de Valentina Grigore
