Dr. Raluca Contanu, Lector asociat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti
Sectorul serviciilor de sănătate este unul vast, cuprinzând aproximativ 10% din totalul lucrătorilor de pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Dintre aceştia, mai mult de trei sferturi sunt femei. Sănătatea şi securitatea în muncă a cadrelor medicale a devenit o prioritate pentru statele europene şi nu numai, indiferent de locul şi de rolul pe care acestea îl au în sistemul medical – de la asistenţă medicală primară la asistenţă de specialitate sau personal auxiliar.
Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă atrage atenţia asupra pericolelor la care se expun cadrele medicale din punctul de vedere al sănătăţii şi securităţii muncii. Astfel, la nivelul Uniunii Europene, a fost elaborată Directiva 2010/32/UE privind prevenirea rănilor provocate de obiecte ascuţite în sectorul spitalicesc şi în cel al asistenţei medicale pentru punerea în aplicare a Acordului-cadru privind prevenirea rănilor provocate de obiecte ascuţite în sectorul spitalicesc şi în cel al asistenţei medicale și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 134 din 1 iunie 2010.
Conform Agenţiei Europene pentru Sănătate şi Securitate în Muncă, la nivelul Uniunii Europene numărul aproximativ al rănilor cauzate de înţepături cu ace sau rănirea cu obiecte ascuţite este de 1 milion pe an, acest lucru însemnând 1 milion de cadre medicale care îşi pun viaţa în pericol.
România a transpus Directiva 2010/32/UE prin Hotărârea Guvernului nr.243/2013 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru prevenirea rănirilor provocate de obiecte ascuţite în activităţile din sectorul spitalicesc şi cel al asistenţei medicale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, anual, din cele aproximativ 35 de milioane de cadre medicale din întreaga lume, 3 milioane sunt expuse pericolului prezentat de agenţi patogeni care se transmit prin sânge.
Riscurile cu care se confruntă personalul din sectorul medical:
• riscuri biologice – infecţiile cauzate de înţepături cu ace;
• riscuri chimice, care apar ca urmare a utilizării dezinfectantelor, precum şi a medicamentelor folosite în tratamentul cancerului;
• riscuri fizice, respectiv radiaţiile;
• riscuri ergonomice, precum manevrarea pacienţilor;
• riscuri psihosociale, unde pot fi incluse violenţa la locul de muncă, stresul, munca în schimburi.
Riscurile biologice la care sunt expuse cadrele medicale, respectiv riscul de înţepături de ac sau rănirea cu obiecte ascuţite, pot avea consecinţe foarte grave, chiar vitale pentru viaţa personalului medical. Este vorba în primul rând de infecţiile cu agenţi patogeni transmişi prin sânge – virusuri, bacterii, ciuperci etc.
Printre cele mai frecvente riscuri la care sunt supuse cadrele medicale sunt: virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi hepatita B (HBV) sau C (HCV), dar nu trebuie uitat că există peste 20 de boli transmisibile prin sânge şi care se pot transmite astfel cadrelor medicale. Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, anual, din cele aproximativ 35 de milioane de cadre medicale din întreaga lume, 3 milioane sunt expuse pericolului prezentat de agenţi patogeni care se transmit prin sânge.
Pe lângă cadrele medicale doctori, asistente medicale şi personalul auxiliar care lucrează în sectorul de sănătate, precum tehnicienii din laboratoare, studenţii aflaţi în practică în spitale, lucrătorii din spălătorii, personalul pentru curăţenie, pot fi expuşi riscurilor la adresa sănătăţii în muncă.
Directiva Europeană 2010/32/UE
Obiectivul Directivei Europene 2010/32/UE, respectiv al Hotărârii de Guvern nr. 243/2013 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru prevenirea rănirilor provocate de obiecte ascuţite în activităţile din sectorul spitalicesc şi cel al asistenţei medicale, este acela de a crea un mediu de lucru cât mai sigur prin prevenirea rănilor cauzate de instrumentarul medical ascuţit, protejarea personalului medical din spitale şi din întreg sectorul de sănătate expus la aceste riscuri, precum şi stabilirea de programe pentru evaluarea şi prevenirea riscurilor, formarea profesională, informarea, conştientizarea lucrătorilor, precum şi monitorizarea accidentelor de muncă. Prevederile Directivei europene, respectiv ale Hotărârii de Guvern, se aplică în sectorul spitalicesc şi cel al asistenţei medicale, atât public, cât şi privat, tuturor lucrătorilor implicaţi în serviciile şi activităţile legate în mod direct de sectorul spitalicesc şi al asistenţei medicale şi tuturor celor care se află sub autoritatea managerială şi supravegherea angajatorilor. Angajatorii din sectorul medical au obligaţia legală să respecte obligaţiile privind informarea lucrătorilor expuşi unui risc de accidentare la locul de muncă datorat obiectelor ascuţite, cu privire la următoarele aspecte:
• riscul de rănire datorat obiectelor ascuţite;
• cerinţele legale referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor în muncă în ceea ce priveşte riscurile, măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie datorate obiectelor ascuţite, inclusiv obligaţiile angajatorilor şi lucrătorilor cu privire la acestea;
• bune practici în prevenirea rănirilor cauzate de obiectele ascuţite;
• avantajele şi dezavantajele vaccinării şi ale lipsei vaccinării în ceea ce priveşte bolile transmise prin sânge.
Totodată, angajatorii au obligaţia de a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale personalului din sănătate printr-o mai bună organizare a muncii – combaterea oboselii după turele lungi, achiziţionarea de echipamente de protecţie personală, achiziţionarea de echipamente medicale mai sigure – seringi cu ace retractabile.
Pe de altă parte, şi personalul medical trebuie să se protejeze şi să respecte normele de sănătate şi securitate în muncă. Astfel, spălarea pe mâini după fiecare contact cu pacientul este obligatorie, purtarea echipamentelor de protecţie personală adecvate – precum a mănuşilor de unică folosinţă, de fiecare dată când se lucrează cu sânge sau cu lichide biologice, eliminarea în condiţii de siguranţă a obiectelor ascuţite, în recipiente corespunzătoare, rezistente la perforare. Legea prevede faptul că în cazul în care un lucrător suferă un accident la locul de muncă cauzat de un obiect ascuţit care l-a expus sau care l-ar fi putut expune unui agent biologic, angajatorul are obligaţia să se asigure că investigarea etiologică, profilaxia postexpunere şi tratamentul recomandat de medicul specialist sunt puse la dispoziţia lucrătorului.
Studiile realizate la nivelul Uniunii Europene indică faptul că lucrătorii din sectorul medical prezintă un risc mai mare la adresa sănătăţii şi securităţii lor în muncă, din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară, faţă de toate celelalte sectoare de activitate. Astfel, riscul de a fi infectat ca urmare a contactului cu sânge sau cu alte lichide biologice contaminate este foarte mare. Un alt aspect important este violenţa cu care se confruntă cadrele medicale, acest fenomen fiind foarte răspândit în sectorul medical, în comparaţie cu alte domenii de activitate.
