Interviu cu Daciana Toma, secretar general Societatea Națională de Medicină de Familie (SNMF)
Una dintre marile teme de sănătate la nivel european este prevenția. Se ajunge tot mai mult la concluzia că prevenția este cea mai bună metodă pentru a avea un popor sănătos, dar nu se găsesc și metodele eficiente prin care să se facă prevenție cu adevărat. Cum vedeți dumneavoastră această situație?
Specialitatea de medicină de familie este singura care are acces la majoritatea populației și care are și pacienți sănătoși. Tot ce se referă la prevenție primară este în mare măsură apanajul medicinei de familie. Avem oportunitatea de a avea contact cu pacientul care este aparent sănătos, dar care prezintă niște riscuri.
Deja suntem la al doilea sau la al treilea contract-cadru pe care-l avem cu CNAS în care sunt decontate în cadrul serviciilor de prevenție și profilaxie servicii de „evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic”. Noi, medicii de familie, evităm să raportăm către CNAS astfel de servicii preventive, nu putem duce acțiunea la bun sfârșit. Consultația în acest sens este structurată după niște reguli bine stabilite: anamneză (cu accent pe identificarea principalilor factorilor de risc: cardiovascular, oncologic, sănătatea reproducerii, depresie etc.), examenul clinic și evaluarea paraclinică (tot cu accent pe identificarea factorilor de risc și diagnostic precoce). Există bilete de trimitere speciale către laborator pentru prevenție, altele decât cele folosite pentru consultațiile curative, însă decontarea acestor investigații paraclinice este suportată de laborator din fondurile proprii (Anexa nr. 2a la Ordinul nr. 868/542/2011 – contravaloarea se suportă de către furnizorii de servicii medicale paraclinice / analize medicale de laborator aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate).
Niciun laborator nu își dorește să aloce o parte din profit acestor analize, deci nu va onora aceste bilete de trimitere. Prin urmare, eu pot elibera pacientului bilet de trimitere pe partea de prevenție, dar nu va găsi laboratoare unde să facă aceste analize. Am semnalat CNAS, Ministerului Sănătății, Comisiilor de Sănătate din Parlament această problemă, dar toți iau cunoștință și cam aici se oprește totul.
Și dacă tot suntem la capitolul cu investigațiile de laborator: la nivel de țară (exceptând Bucureștiul), accesul la investigații paraclinice recomandate de MF (pe bilete de trimitere uzuale, deci nu prevenție) este cvasi inexistent. Fondurile pentru investigații se termină în câteva zile și sunt liste lungi de așteptare. Verificați când au făcut ultima oară investigații paraclinice recomandate de MF și decontate de CNAS pacienții din mediul rural. Cum rezolvă acești pacienți situația? Dacă au bani, plătesc investigațiile, dacă nu au bani, nu le fac și stau să se agraveze boala până e nevoie să fie internați. Este aceasta soluția avantajoasă și pentru decidenți? S-ar părea că da.
Mai mult, nu există diferențe de decontare între serviciul de prevenție (evaluarea riscului la adultul asimptomatic) și o consultație preventivă. De ce aș declara eu, ca medic, acest tip de serviciu, în condițiile în care am foarte multe responsabilități în acest sens (dintre care o parte nu le pot îndeplini), iar remunerația este identică?
Care ar fi soluția la această problemă?
Am propus decontarea analizelor din prevenție dintr-un fond separat, care să fie protejat în raport cu investigațiile recomandate în cadrul consultațiilor curative.
Noi avem o limitare a numărului de servicii pe care le putem deconta la CNAS la o medie de 20 de consultații pe zi. Medicii mai puțin solicitați (mă refer la numărul lunar de consultații curative) ar putea îmbina consultațiile curative și cele preventive astfel încât să se încadreze în limita de consultații decontate lunar de CNAS. Dar ce opțiuni au medicii suprasolicitați, cei care au pe liste preponderent pacienți vârstnici sau copii? Aceștia depășesc de obicei numărul de consultații decontate de CNAS, aceste consultații intrând la categoria „spre binele poporului”. Unde să mai raporteze ei servicii de prevenție?
Ce alte atribuții ale medicului de familie sunt aproape imposibil de realizat din lipsa timpului?
Noi am tot făcut solicitări în sensul debirocratizării, însă este greu să implementăm acest proces și în sectorul medical. Deși unele documente pot fi semnate și transmise electronic, acestea, până la urmă, sunt tipărite lunar, cum ar fi raportarea lunară a cabinetului către DSP-uri și depuse la DSP. În București suntem peste 1.000 de medici de familie. Dacă lună de lună toți trimitem documente în format fizic la DSP, ce se întâmplă cu acestea? Unde sunt stocate? În cazul vaccinărilor, de exemplu, introduc datele mai întâi în RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare), apoi tipăresc raportul și îl duc la DSP. Dar mai este nevoie de un document tipărit, în care trec vaccinările efectuate, pe care îl atașez raportării tipărite din RENV. Informațiile sunt efectiv aceleași peste tot, doar așezate diferit. Pe ambele documente le predau aceluiași serviciu.
Evaluarea cabinetului de către CNAS se face o dată la doi ani. În mapa cu documente necesare este obligatoriu să am de fiecare dată copii după documentele care au stat la baza înființării cabinetului (CUI, Registrul Cabinetelor, contul bancar etc.). Și le tipărim de fiecare dată, și trecem că sunt „conforme cu originalul” și uite-așa pierdem timpul fără rost!
Medicii ginecologi spuneau de curând că ei au pariat pe medicii de familie pentru ajutor, dar l-au pierdut. De ce?
Din cauza birocrației. Faptul că rețeaua nu era funcțională, iar birocrația era destul de amplă. În desfășurarea programului de screening de cancer de col, aceste liste de pacienți au fost foarte greu de manevrat. De exemplu, eu am avut o pacientă eligibilă în program și aveam două opțiuni: ori o trimiteam la ginecolog pe baza unei trimiteri obișnuite, ori o includeam în acest program de screening, unde munca birocratică era de patru ori mai mare. Am ales să-i dau o trimitere, chiar dacă atât eu, cât și pacienta nu am avut nimic altceva de câștigat în afară de timp. Dar timpul nu are preț!
Mai sunt situații în care medicul de familie nu-și poate face treaba din cauza unei implementări deficitare a proiectelor de pe hârtie?
Se fac multe lucruri fără a pune pacientul pe primul loc. De exemplu, în Tulcea există un singur diabetolog în contract cu CAS. Cei care vin cu vaporașul din zonele învecinate trebuie să stea o noapte la hotel, pentru a putea ajunge la medic. O altă problemă birocratică este faptul că sunt medicamente uzuale pentru care avem nevoie de scrisori medicale. Noi am cerut CNAS modificarea protocoalelor de prescriere. Până acum, în București le veniseră colegilor mei imputări pe boala cronică de rinichi. Ei aveau pacienți văzuți de nefrolog, în spital, cu scrisoare medicală, și au făcut greșeala de a transcrie medicația de care pacientul avea nevoie, conform evaluării făcute de nefrolog. În protocol, scrie că aceste medicamente pot fi eliberate doar de nefrolog, iar acum colegii mei vor plăti pentru aceste medicamente eliberate de ei, deși nu s-a adus niciun prejudiciu statului.
Credeți că banul urmărește pacientul?
Nici vorbă. Nu există legătură reală între faptul că ți-ai îndeplinit obligația de cetățean și ai achitat contribuția FNUASS și respectarea drepturilor pe care le ai ca pacient. Ca salariat, ca mic sau mare întreprinzător, mai devreme sau mai târziu îți achiți sumele impuse către FNUASS. Până nu le achiți, nu ai nici un drept. Dacă le-ai achitat, cine e responsabil de accesul la serviciile de sănătate promise? La noi e o mișcare browniană din care pierde doar pacientul: sănătate, bani și timp.
de Roxana Maticiuc
