Politici de Sanatate

Programul Național de Cancer: la atac cu gloanțe oarbe

19 octombrie
15:44 2018
Programul Național de Cancer: la atac cu gloanțe oarbe

Interviu cu prof. dr. Florinel Bădulescu, medic primar oncologie medicală, șeful Clinicii de Oncologie a SJU Craiova, președintele Comisiei de oncologie din cadrul Ministerului Sănătății

Programul Național de Oncologie este constituit din multitudinea acțiunilor care au ca scop principal împiedicarea apariției acestei boli sau depistarea precoce ori în stadii cât mai mici și folosirea tuturor atitudinilor terapeutice indicate corect științific spre a influența, în final, supraviețuirea. Prin înregistrarea a aproape 40 de medicamente noi, se oferă pacienților oncologici o terapie adecvată științific european sau chiar mondial pentru tratamentul stadiilor avansate de boală. Însă Programul Național înseamnă și diagnostic, și radioterapie, și competențe ale personalului medical, iar o radiografie a sistemului, făcută de prof. dr. Florinel Bădulescu, arată că stăm foarte prost la toate capitolele și degeaba avem documentul, dacă nu avem cu ce să-l punem în aplicare. 

Programul Național de Oncologie este corect dimensionat? Ce ar trebui modificat?

Depistăm pacienții cu cancer în ultima pătrime a existenței lor cu această boală. Or, interesul este să ne deplasăm cât putem de mult spre etapele intraclinice sau chiar să înlăturăm factorii de risc, acolo unde ei sunt demonstrați a contribui direct la apariția și dezvoltarea cancerului. Așadar, un program național trebuie să aibă, pe de o parte, o componentă preventivă foarte bine precizată – și avem legislație, există ordine de ministru, dar vorbim toți și nu știm cine răspunde sau ce pățește, dacă nu se achită de atribuțiile pe care le are. Și corpul medical, și cetățenii asigurați sau neasigurați sunt răspunzători, în egală măsură. Trebuie să schimbăm gândirea spre a ne căuta sănătatea. Trebuie să schimbăm gândirea corpului medical spre a aprecia acei cetățeni care vin să fie examinați înainte de a prezenta forme de boală. Tocmai de aceea, fiecare dintre noi are dreptul la o consultație gratuită pe an, în lipsa semnelor de boală. Din păcate, depistarea cancerului în România este de multe ori una pasivă, adică medicii așteaptă să vină bolnavii la ușa lor. Trebuie să se treacă la o depistare activă.

Au timp medicii de familie să se ocupe în mod corespunzător de prevenția și depistarea cancerului?

Personal, nu cred că un medic de familie cu peste 1.500 – 3.000- 6.000 de asigurați se poate ocupa în mod real și cu răbdare de depistarea cancerelor. Văd că în Occident se ajunge la 400-500 de asigurați pe doctor. Și atunci, prima etapă legală pe care eu o văd ar fi scăderea numărului de asigurați pentru medicii de familie, adăugarea unor bonificații pentru faptele medicale pe care le fac în depistarea bolilor cronice și influențarea supraviețuirii. Altfel spus, aș da o valoare foarte mare unui punct la depistările precoce ale tuturor bolilor. Țineți cont că România are legislație chiar și în depistarea formelor precoce, există ordin de ministru din 2003 privind depistarea precoce a cancerului glandelor mamare, al colului uterin, a cancerului colorectal și de prostată. Însă câți respectă acest ordin?

Suntem pregătiți tehnic, din punct de vedere imagistic, să examinăm, să explorăm și să monitorizăm toți bolnavii din România într-un program național de cancer?

Fiecare bolnav ar trebui să aibă acces gratuit la tomografie, măcar la diagnosticare și după finalizarea tratamentului, dar nu știu dacă se întâmplă acest lucru. Trebuie să vedem câte tomografe avem, de care, cum sunt folosite. Degeaba o instituție are tomografe, dacă ele sunt folosite de celelalte specialități, când bolnavul oncologic are niște pași matematici în care trebuie să facă niște explorări imagistice. Ne lipsește în țară un algoritm al explorărilor imagistice, pe care eu l-am cerut în urmă cu un an, dar nu am primit răspuns.

Al doilea aspect este diagnosticul anatomopatologic, imunhistochimic și, mai ales, genetic, în momentul în care am înregistrat atâtea tratamente noi. Avem rețea de laboratoare pentru aceste teste genetice, însă ele nu sunt constituite într-o rețea în care de bunăvoie și fără bani să interpreteze mai mult acest diagnostic care nu-i ușor de pus. Este mult mai ieftin să plătești această determinare decât să dai/nu dai tratamente acolo unde este cazul. Ambele diagnostice trebuie puse la punct prin acest program național.

Avem aparatura necesară, ca număr, și medicii, și tehnicienii pregătiți pentru radioterapia curativă?

Am amânat publicarea Programului Național așteptând derularea programului cu Banca Mondială, de un an și ceva, spre a depăși cel puțin jumătate din numărul bolnavilor ce trebuie iradiați curativ, adăugând la aceste aparate și pe cele din cadrul privat. Am reușit să încheiem un contract pentru peste 20 de aparate de radioterapie, cu condiția ca până la sfârșitul lui 2017 să funcționeze primele 5. Iar în 2018 să mai vină șapte-opt, în 2019, la fel. Dacă eu la aparatură aveam de primit cele 5 aparate până la 1 ianuarie 2018 și nu le am nici acum, ce să trec în Programul Național?

Au toate centrele medicale condiții pentru a supraveghea fără riscuri tratamentul bolnavului oncologic?

Oncologie medicală avem, și doctori, și medicamente înregistrate, și o deschidere a MS, CNAS și ANMDM spre înregistrarea produselor care s-au dovedit în mod absolut că influențează supraviețuirea. Însă nu cred că toate centrele au condițiile necesare supravegherii tratamentului. Cred că aceste centre ar trebui să se subordoneze unor unități publice sau private care dispun de condițiile minime necesare acordării asistenței medicale complexe a pacientului oncologic.

Este paleația pusă la punct și susținută?

Din păcate, nu. Există o cutumă în lumea civilizată care spune că acești bonavi au dreptul să moară în condiții demne. La noi, unii mor acasă, singuri, cu sau fără medic la căpătâi. Secțiile care încearcă să rezolve acest aspect sunt tot clinicile marilor spitale publice, care sunt înlăturate din economia banului public tot mai mult, dar care încearcă să rezolve această problemă absolut umană.

Mai mult decât atât, nu există un program de urmărire postterapeutic, nu există un program prin care să putem spune ce am făcut cu banii. Nu ne cere nimeni nimic. S-au născut numeroase centre, unități sanitare care tratează doi-trei bolnavi de același fel și care niciodată nu o să aibă monitorizarea corectă a supraviețuirii.

Ați menționat multe probleme, dar nu și cine trebuie să le rezolve…

Există legislație, dar respectarea ei depășește corpul medical și cred că și conducerea Ministerului Sănătății. În România, ori de câte ori încerci să stabilești sancțiuni cât de mici, scandalul este gata și vin acțiunile în tribunal. Este o problemă de comportament, de educație a poporului român. E ușor de dat o lege în care să-ți scadă valoarea asigurării ori ție, ca bolnav, că n-ai respectat ce ți-a cerut doctorul, sau ție, doctor, că nu ai găsit soluția să-i faci explorări de care are nevoie. Nu știu exact ce sancțiuni se pot da, dar suspendarea dreptului de asigurat cred că ar determina oamenii să meargă la doctor.

Autor: Valentina Grigore

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: