
Interviu cu conf. dr. Michael Schenker, președintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătății, director medical Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova.
Cancerul pulmonar este cel mai agresiv dintre toate tipurile de cancer, pentru că se depistează extrem de târziu. În România, cancerul pulmonar rămâne cea mai întâlnită formă de cancer, cu aproximativ 12.000 de cazuri noi/an, dar, din păcate, și cu cea mai mare mortalitate, înregistrându-se peste 10.000 de decese, conform Globocan 2020. „Trebuie luate măsuri pentru ca din ce în ce mai multe cazuri să fie depistate în stadii incipiente, potențial curabile, să putem implementa programe de screening în cancerul bronhopulmonar și în România”, atrage atenția conf. dr. Michael Schenker.
În 70% din cazuri, cancerul pulmonar este depistat în fază metastatică. Cum putem îmbunătăți diagnosticarea cât mai rapidă?
Pentru îmbunătățirea diagnosticului cancerului bronhopulmonar și, respectiv, pentru a descoperi cât mai multe cazuri în stadii incipiente, potențial curabile, sunt două lucruri pe care le putem face. În primul rând, vorbim de programele de screening. Însă programul de screening pentru cancer bronhopulmonar comportă câteva dificultăți tehnice. În primul rând, dotarea cu echipamente low energy lipsește. Din păcate, în țara noastră sunt foarte puține astfel de echipamente cu 128 de spire. Dar sperăm să trecem peste acest handicap de dotare, de infrastructură și să putem implementa programe de screening în cancer bronhopulmonar și în țara noastră. A doua categorie de acțiuni care pot fi realizate se referă la îmbunătățirea diagnosticului efectiv printr-un acces mai bun la tomografie cu emisie de pozitroni, spre exemplu. Comisia de Oncologie, ca și comisie de specialitate, a propus conducerii Ministerului Sănătății și conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate desființarea comisiei care acordă gratuitatea sau posibilitatea de a fi decontată această investigație și trecerea decontării PET CT-ului în baza unui protocol. Concret, am propus existența unui protocol care să consimtă situațiile în care PET CT-ul să poată fi realizat gratuit. Mi se pare varianta cea mai la îndemână și singura prin care nu mai ajungem la întârzieri, așa cum sunt astăzi.
Cum ați vedea corect dimensionat un program de screening pe cancerul bronhopulmonar? Ce categorii de medici ar trebui implicați?
În primul rând, un astfel de program poate să plece la drum cu 1-2 programe-pilot și să vedem care este cea mai bună variantă și cea mai fezabilă din punct de vedere al extensiei la anumite specialități. Cred că partea inițială de stabilire a indicației pentru bronhoscopie sau pentru computer tomograf ar trebui să fie destul de largă din punct de vedere al acoperirii cu anumite specialități. Aici pot să participe atât medici pneumologi, cât și medici de familie, oncologi medicali și medici interniști. Sunt multe specialități care pot participa la această parte inițială de evaluare a riscului de a dezvolta boala. După care, bineînțeles, partea de diagnostic, respectiv de bronhoscopie, este apanajul medicilor pneumologi sau al altor specialiști care sunt avizați să efectueze această investigație.
Revenind la diagnosticarea rapidă și la tot acest traseu sinuos al bolnavului de la primele semne de boală până la diagnostic de precizie – care sunt nevoile reale ale sistemului de sănătate, atât din punctul de vedere al resurselor umane, cât și din cel tehnic?
În primul rând, pentru diagnosticul cancerului bronhopulmonar este necesar să fie implementat cât mai rapid diagnosticul de precizie. Trebuie găsită o variantă prin care cele 10-12 determinări obligatorii astăzi pentru stabilirea strategiei de tratament în cancer bronhopulmonar să fie efectuate la început de drum. Din păcate, noi astăzi reușim să facem maximum 3-4, după care se epuizează țesutul de biopsie și nu mai avem cu ce să continuăm această etapă de diagnostic. Implementarea unor platforme NGS, a unor paneluri de gene nu foarte scumpe, nu foarte voluminoase ca număr de gene determinate, cred că e soluția cea mai bună.
Fără o colaborare multidisciplinară, calitatea actului medical este mult diminuată
Care sunt beneficiile abordării multidisciplinare pentru pacient, pentru medic și pentru sistemul de sănătate?
Categoric, în momentul în care ai o abordare multidisciplinară, o colaborare foarte bună cu colegi din alte specialități, atât diagnosticul, cât și strategia de tratament sunt mult mai bine efectuate. În specialitatea noastră cu siguranță ar putea să ne scape foarte multe detalii, foarte multe lucruri pe care pacientul nostru le poate prezenta, iar asta evident că ar fi în detrimentul bolnavului. Fără o colaborare multidisciplinară, calitatea actului medical este mult, mult diminuată. Nu ne putem asuma noi singuri indicația de tratament. Trebuie să evaluăm pacientul din foarte multe puncte de vedere, multe dintre acestea nefiind apanajul specialității noastre.
Care sunt patologiile tratate în Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie”?
Abordăm toate tumorile maligne solide ale adultului – de la cancer pulmonar sau cancer al glandei mamare, al prostatei ori colorectal, adică cele mai frecvente, până la cele mai rare, gen sarcoame sau anumite carcinoame cutanate ori alte forme rare de cancer cu localizare la orice nivel. În sediul inaugurat recent, pacienții beneficiază gratuit de toate serviciile pe care le oferim. În actualul context național, al elaborării Planului național de combatere a cancerului pentru țara noastră, noul centru de oncologie este veriga centrală a unei inițiative regionale, cu ajutorul căreia încercăm să răspundem cât mai bine la obiectivele acestui plan. Unul dintre dezideratele Planului național de combatere a cancerului este întărirea colaborării interdisciplinare, în sprijinul și pentru folosul pacientului diagnosticat cu neoplazie malignă. Acest spital nu aparține rețelei spitalelor publice, ci este un spital cu proprietate privată, însă crezul nostru de-a lungul timpului a fost foarte diferit de filozofia comercială a altor entități private. Medicina de calitate trebuie să aparțină tuturor, nu doar unor persoane bogate sau privilegiate, mai ales atunci când este vorba de cancer. Fiecare pacient trebuie tratat corect și onest, indiferent de resursele sale materiale sau sociale, și am demonstrat acest principiu de-a lungul timpului. Am asigurat consultațiile, internarea și tratamentul pacienților noștri în regim absolut gratuit, pentru toți, și vom continua să facem acest lucru pentru fiecare pacient care va trece pragul acestui spital. Sperăm ca Spitalul „Sfântul Nectarie” să devină un model pentru alte inițiative similare, care ar putea crește performanța sistemului medical românesc în ansamblu.
de Valentina Grigore