După un an de pandemie de COVID-19, lumea științifică a realizat un profil al infecției cu SARS-CoV-2, dar și o analiză a noilor variante apărute inclusiv pe teritoriul României. Acestea au fost prezentate, pe 19 martie,  în conferința  Primul an de pandemie COVID-19. Dovezi ştiinţifice. Experienţe proprii,  prima dintr-o  serie de evenimente online organizate de Academia de Științe Medicale.

 Citokine și inhibitori

O mare parte a pacienţilor care suferă de forme severe de COVID-19 sunt subiecţii unui sindrom de şoc citokinic sau „furtuna de citokine”, cunoscut în lumea medicală de mai mulți ani, fiind legat de celălalte două mari epidemii provocate de coronaviruşi, SARS şi MERS, dar şi de gripa porcină. În prezentarea Întâlniri primejdioase: celula epitelială endotelială şi virusul SARS-CoV-2,  acad. Maya Simionescu, președinte Secţia de Ştiinte Biologice, Academia Română, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, a subliniat faptul că „statinele au un efect antiinflamator foarte interesant. Se pare că virusul este atras de colesterolul din membrana celulară. Așa se explică de ce statinele au efecte antiinflamatoare bune în cazul îmbolnăvirii cu SARS CoV-2. Inhibarea țintită a citokinelor este o încercare meritorie pentru că ea ar fi un mod foarte elegant de a scăpa de acest virus.”  Tot referitor la rolul citokinelor și al inhibitorilor, „în momentul de față, tratarea acestei furtuni citokinice ar putea să necesite o inhibiție a proteinelor JAK chiar în plus față de corticoterapie. Deci, există situații în care bolnavii sunt sub corticoterapie, acest lucru nu este suficient și inhibitorii de JAK sunt un pas suplimentar pentru a bloca această furtună citokinică. Trebuie însă mare atenție de a nu folosi acești inhibitori prea devreme, pentru că atunci se blochează efectul antiviral al interferonului  în primele etape și vom accentua producția de virus”,  a susținut prof. dr. Ştefan Constantinescu, Ludwig Institute for Cancer Research, Université catholique de Louvain, Bruxelles.

Noile variante virale: un punct de cotitură în evoluţia pandemiei COVID-19

Vorbind despre Dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, bazat pe Limfocite T citotoxice. Generaţia a II- a de vaccinuri, prof. dr. Virgil Păunescu – coordonator Oncogen-Timişoara, vicepreședinte Academia de Stiinţe Medicale, amintea că „din studiile efectuate pe pacienții cu SARS -CoV -1, a rezultat că aceștia au dezvoltat imunoglobuline de tip G (IgG), dar acestea au avut o durată de 2, maximum 3 ani după expunere, în timp ce limfocitele T specifice anti SARS CoV -1 au fost prezente și la 17 ani după expunerea la infecție. Deci, imunitatea celulară a fost cea care s-a păstrat mai mult ca timp, în timp ce imunitatea umorală s-a văzut că dispare foarte repede și atunci, în cazul SARS CoV-1, iar acum în cazul SARS CoV-2, lucrurile par și mai grave, în sensul că avem pacienți care se reinfectează la câteva luni după vaccinare sau la câteva luni după o infecție anterioară.”

În prezent, ne confruntăm cu valul trei al pandemiei, val asociat noilor tulpini, recent apărute, ale virusului.  Astfel, variantele cu care avem de-a face acum pot fi grupate astfel: „O linie numită B1.1.7, originară din Marea Britanie care s-a extins ulterior în 118 țări, o linie numită B1.351, originară din Africa de Sud, care s-a extins în 64 de țări, și o linie denumită P1, originară din Brazilia, care s-a extins până în prezent în 38 de țări. Toate aceste trei variante au în comun o evoluție convergentă repetată, ceea ce înseamnă că, deși ele au apărut în regiuni și în perioade distincte, au în comun anumite mutații. (….) Aceste variante virale au apărut cel mai probabil la pacienți imunocompromiși care fac frecvent infecții persistente asociate cu eliminare prelungită a virusului și cu variabilitate excesiv de mare și la care se pot selecta anumite mutații care pot deveni fixate în structura virusului dacă se face tratament cu plasmă convalescentă sau anticorpi monoclonali”, a declarat  prof. dr. Simona Ruţă, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale, prorector pentru cercetare științifică, UMF Carol Davila, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”. Cu siguranță, sistemul imunitar are un rol major în lupta organismului cu SARS-CoV-2, iar vaccinul poate fi de mare ajutor acestuia.  Astfel „alături de imunitatea înnăscută pe care nu o putem prea mult șlefui în timpul vieții, ne naștem cu ea și mergem toată viața cu ea, avem imunitatea dobândită pe care o putem ajuta prin vaccinare sau prin trecere prin boală. De aceea, vaccinurile sunt importante. Ceea ce câteodată nu putem acoperi cu imunitatea înnăscută este bine să acoperim cu imunitatea dobândită, adică vaccinarea, cu formarea limfocitelor T citotoxice care să sprijine întregul sistem imunitar,” a subliniat prof. dr. Dorel Lucian Radu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Previziuni și statistică

Vorbind despre „pandemia care ne smintește” și impactul neurofiziologic al acesteia, prof. dr. Leon Zăgrean, UMF Carol Davila, membru titular Academia de Ştiinţe Medicale, atrăgea atenția că „tot mai mult, lumea științifică instituțională se separă de majoritatea populației.  Este o ruptură care e direct proporțională cu gradul de cunoaștere și de profunzime în domeniul medical și nu numai. (…) O altă ruptură care se realizează în zilele noastre este între sistemele de decizie și oamenii de știință. Tot mai mult, aceștia sunt într-o anumită măsură neglijați și atunci criteriile după care se elaborează aceste decizii nu sunt totdeauna convergente cu realitatea în care trăim”.  Deciziile, de cele mai multe ori, se bazează pe cifre și pe date statistice. Rolul acestora capătă noi valențe în timpul pandemiei.  Astfel, „o populație imunizată cu 33% reduce cu 33% numărul mediu de contacți secundari ce se vor infecta, deci practic Rt scade cu 33%. Pentru variantele anterioare SARS CoV-2 cu o rată de transmitere în România în jur de 2,5 se dorea o imunizare în jur de 60-70% pentru a controla pandemia. Cu variantele mai contagioase este probabil ca ținta de imunizare să crească la peste 80%,” a declarat conf. dr. Emilian Damian Popovici, vicepreşedinte Societatea Română de Epidemiologie, referindu-se la  previziunile  asupra evoluției infecțiilor cu varianta britanică a virusului.

Pentru că pandemiile reprezintă procese complexe, cu multe variabile și parametri greu de estimat, „prelucrarea statistică a datelor permite o mai bună înțelegere a fenomenului pandemic. Modelele epidemiologice permit o estimare a evoulției probabile pentru un anumit interval. Corectitudinea datelor culese și folosirea metodelor statistice adecvate sunt esențiale pentru luarea unor decizii eficiente,” a subliniat prof. dr. Gheorghe Mihalaş, membru titular, Academia de Ştiinţe Medicale.  Vorbind despre rolul major al medicului igienist în controlul expunerii la agenţi biologici din spaţiile interioare, prof. dr. Eugen Stelian Gurzău, profesor asociat, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, a prezentat „noua paradigmă de control a infecțiilor”.

Morbiditatea şi mortalitatea spitalicească în anul pandemiei COVID-19 a fost alt subiect care a atras atenția în această perioadă. Potrivit unei analize comparative, cantitativ și calitativ, a principalelor cauze de morbiditate și mortalitate în spitalele aflate sub contract CNAS, „pandemia COVID-19 a condus la o scădere semnificativă a volumului internărilor și a modificat paternul morbidității și mortalității intraspitalicești, cu situații asemănătoare și în populația generală,” declara prof. dr. Cristian Vlădescu, Univ. „Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină.  În ceea ce privește principalele patologii cronice, considerate factori favorizanți  în  Certificatul Medical Constatator al Decesului (CMCD), acestea includ „HTA, boli hepatice și cardiace cronice. Multe certificate nu detaliază aceste afecțiuni, ele fiind trecute generic – patologii cardiace, patologii hepatice, ceea ce a îngreunat mult analiza cazurilor”, a subliniat prof. dr. Călin Scripcaru,  Institutul de Medicină Legală Iaşi.

Bogdan Guță