
Cum poate fi încurajată cercetarea în România? Este o întrebare care, mai ales în ultimul timp, stă pe buzele tuturor. Și, mai important, cum pot fi încurajați tinerii să aleagă calea cercetării, având în vedere că fondurile puse la dispoziția lor de stat sunt insuficiente? Despre toate acestea am stat de vorbă cu lector dr. Bianca Gălățeanu, (Facultatea de Biologie, Universitatea din București) ale cărei proiecte de cercetare au aplicații directe în patologia oncologică și nu numai. Bianca are o formare interdisciplinară în domeniul biomedical și vizibilitate internațională prin numărul de publicații ca prim autor și implicarea ca editor invitat în bordul editorial al unor reviste internaționale de prestigiu, fiind, totodată, și trainer/mentor pentru generațiile tinere care doresc să ia calea cercetării.
Ești cercetător în domeniul biomedical de peste 15 ani. Ce te-a făcut să te canalizezi pe această direcție?
Dintotdeauna am fost fascinată de complexitatea corpului omenesc și am fost atrasă să înțeleg fenomenele care stau la baza funcționării lui. În liceu am descoperit chimia organică, iar cu susținerea familiei și în special a mamei mele am ajuns să-mi descopăr drumul spre cariera pe care am îmbrățișat-o. La Facultatea de Biologie am ajuns printr-o fericită întâmplare care îmi întărește convingerea că lucrurile trebuie să se întâmple într-un anumit fel și că nimic nu este întâmplător. Deși mult timp am fost tentată să regret că nu am încercat să devin medic, acum știu că cercetarea biomedicală a fost cea mai fericită alegere pentru mine. Pentru a ajunge însă aici mi-am continuat și completat studiile de bază, în Biochimie, cu un Master în Biochimie și Biologie Moleculară și apoi cu un doctorat în Biologie, pe care l-am finalizat în anul 2012. În paralel cu acest doctorat, am urmat cursurile Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, experiență ce a contribuit semnificativ în definirea profilului meu de cercetător și a parcursului meu ulterior prin faptul că mi-a deschis oportunitatea unor noi colaborări și totodată a adus oameni speciali în viața mea.
Care a fost parcursul tău în cercetare?
Aș putea spune că, din momentul admiterii la Facultatea de Biologie, secția Biochimie, în anul 2001, și până în prezent, toată formarea mea de bază precum și întreaga activitate de cercetare s-au desfășurat în cadrul Departamentului de Biochimie și Biologie Moleculară (DBBM) a Universității din București, unde mă simt ACASĂ. Mă simt norocoasă pentru că am avut șansa să cresc profesional într-un mediu în care am putut beneficia de susținere atât din punct de vedere al mentoratului, cât și al infrastructurii de cercetare.
Primii pași în cercetare i-am făcut în cadrul colectivului condus de prof. dr. Dana Iordăchescu, coordonatorul meu de doctorat. Mulțumită dânsei am avut șansa să îmi desfășor stagiul doctoral în cadrul unui proiect de cercetare complex, multidisciplinar, care a abordat posibilitatea utilizării celulelor stem adulte izolate din țesut adipos subcutanat pentru aplicații de inginerie tisulară în medicina regenerativă. Odată cu retragerea profesională a dânsei, mi-am continuat parcursul sub mentoratul prof. dr. Marieta Costache, căreia îi datorez în cea mai mare parte ceea ce sunt astăzi din punct de vedere profesional.
După doctorat au urmat trei stagii postdoctorale, dintre care unul la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, în cadrul unui proiect POSDRU, unul la Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), în cadrul unei burse pentru tineri cercetători și, în fine ultimul, derulat la Universitatea din București, în cadrul unui proiect de cercetare de tip postdoctoral, câștigat prin competiție națională. Odată cu implementarea acestui proiect, am început să construiesc în jurul meu o echipă de cercetare interdisciplinară cu care acum încerc să pun bazele unui laborator axat pe studiul cancerului.
Ce tematici biomedicale ai studiat de-a lungul timpului? Care au fost rezultatele cercetărilor?
Încă de la începutul activității mele de cercetare, m-am concentrat pe studiul interacțiunilor dintre celule și biomateriale. Aceste studii au contribuit la o mai bună înțelegere a comportamentului celulelor în contact cu diferite tipuri de biomateriale special proiectate pentru aplicații biomedicale. De-a lungul timpului, am abordat acest subiect din prisma mai multor aplicații: de la ingineria tisulară în scopuri regenerative la pansamente destinate vindecării plăgilor cronice și până la sisteme de ”drug delivery” pentru administrarea controlată și țintită a medicamentelor în terapia patologiilor oncologice.
În timpul stagiului doctoral am dezvoltat, împreună cu o echipă de ingineri din cadrul Grupului pentru Materiale Polimerice Avansate din Universitatea Politehnica București, niște biomateriale polimerice originale, biodegradabile, ce au fost concepute pentru a servi drept suport temporar pentru implantul autolog de celule stem. Odată cu progresul studiilor mele în domeniul farmaciei, am dezvoltat acest domeniu de cercetare prin impregnarea biomaterialelor cu diverse substanțe și principii active sau factori de creștere și de diferențiere în scopul utilizării lor pentru vindecarea plăgilor cronice, pentru combaterea durerii neuropate în diabet sau pentru implantare în scopuri regenerative. Această abordare a fost larg dezvoltată prin colaborarea cu cadre didactice și cercetători afiliați catedrelor de Toxicologie, Chimie Farmaceutică și Chimie Anorganică din cadrul Facultății de Farmacie din UMF ”Carol Davila”. Trendurile actuale în știința materialelor explorează avantajele nanostructurării biomaterialelor sub formă de nanoparticule cu aplicații atât în diagnostic, cât și în terapie. Astfel, pornind de la biomaterialele polimerice deja studiate, în prezent investigăm posibilitatea de îmbunătățire a metodelor terapeutice pentru pacienții cu cancer colorectal prin administrarea controlată și țintită a medicației antineoplazice prin intermediul unor nanosisteme polimerice de ”drug delivery”.
În ultimii ani, te-ai orientat spre partea de cercetare în domeniul oncologiei. Care sunt direcțiile principale?
Evoluția tematicilor de cercetare abordate în cadrul proiectelor de cercetare finanțate, precum și colaborările anterioare m-au adus în zona de studiu al cancerului, și în special a cancerului colorectal.
Prima direcție de cercetare pe care aș dori să o menționez este ”Dezvoltarea unor nanosisteme de drug delivery pentru administrarea controlată și țintită a terapiei neoplazice”. Această direcție a fost susținută dea lungul timpului printr-o frumoasă colaborare cu prof. dr. ing. Cătălin Zaharia de la Universitatea Politehnica din București, iar în prezent ne bucurăm și de o colaborare pe acest subiect cu un grup de cercetare din Grecia. Împreună, am dezvoltat și validat, de-a lungul timpului, o serie de nanoparticule polimerice încărcate cu diferite medicamente chimioterapice sau cu compuși naturali, ca terapie adjuvantă. Scopul nostru este îmbunătățirea formulărilor terapeutice pentru scăderea efectelor adverse sistemice și creșterea eficienței tratamentului. Această direcție de cercetare a fost susținută până recent prin proiectul postdoctoral PN-III-P1-1.1-PD-2016-1996 MagNaNoTer pe care l-am derulat în perioada 2018-2021 sub mentoratul prof. dr. Marieta Costache, împreună cu care am plăcerea să editez în prezent ediția specială a revistei Pharmaceutics ”Nanocarriers for Drug Delivery and/or Gene Therapy in Cancer”. Tot în susținerea acestei direcții de cercetare, împreună cu colega mea, dr. Ariana Hudiță, cu care, de altfel, îmi desfășor întreaga activitate de laborator, am acceptat și invitația editorilor revistei Polymers de a găzdui ediția specială „Polymer Materials for Drug Delivery and Tissue Engineering” dedicată biomaterialelor cu aplicații în medicina regenerativă și drug delivery.
O altă direcție de cercetare pe care o dezvoltăm și care îmi este foarte dragă, este ”Biopsia lichidă„. Această investigație permite ca, printr-o simplă analiză de sânge, să obținem informații cu rol de prognostic și modulare a terapiei pentru pacienții oncologici. Această direcție s-a născut din colaborarea cu echipa laboratorului ONCOTEAM DIAGNOSTICSA, odată cu implementarea, în perioada 2016 – 2018, a proiectului PN-III-P2-2.1-PTE-2016-0149 TUMFLOW. În cadrul acestui proiect, am optimizat un protocol de detecție și numărare de celule tumorale circulante în sângele periferic al pacienților cu cancer colorectal aflat în stadii avansate. După finalizarea acestui proiect, ca un demers firesc a venit o nouă aplicație care s-a concretizat și ea printr-un proiect de cercetare aflat în plină derulare. Este vorba despre proiectul PN-III-P2-2.1-PTE-2019-0577 ONCONGS prin care ne propunem determinarea profilului molecular individual, prin secvențiere de nouă generație (NGS) pentru modularea terapiei în cancerul pulmonar și colorectal avansat . Evident că această direcție de cercetare nu ar putea exista fără sprijinul și implicarea unei echipe de medici, iar în această privință avem șansa unei colaborări cu totul deosebite cu conf. dr. Octav Ginghină și echipa sa de chirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Ioan” din București. În plus, împreună cu conf. Ginghină, editez colecția de articole științifice “New Insights into Colorectal Cancer Molecular Classification and Patient Stratification Strategies”, care este vizibilă în revistele Frontiers in Oncology și Frontiers in Surgery.
Cea de a treia direcție de cercetare din laboratorul nostru, și cea mai recentă, se referă la ”Dezvoltarea unor sisteme biomimetice de cultură pentru modelarea in vitro a patologiilor oncologice”. Această direcție de cercetare este momentan susținută prin proiectul postoctoral PN-III-P1-1.1-PD-2019-0955 NanoTumChip al dr. Ariana Hudiță, căreia îi mulțumesc pentru prietenie și pentru susținerea continuă și necondiționată și alături de care sper că multe proiecte frumoase vor prinde contur.
Care sunt rezultatele laboratorului din cadrul Universității București în domeniul cercetării oncologice?
Cred că cele mai importante rezultate ale noastre sunt cele cu impact social și aici aș menționa, pe de-o parte, beneficiile pacienților oncologici și, pe de altă parte, crearea unor oportunități de studiu și de practică pentru studenți și mastranzi.
În ceea ce privește pacienții oncologici, cred că optimizarea protocoalelor de biopsie lichidă aduce un beneficiu major în ceea ce privește posibilitatea de caracterizare în timp real a fenotipului și genotipului tumoral particular, ceea ce aduce perspectiva stratificării pacienților și personalizării terapiei. Mai mult, prin intermediul proiectelor noastre, am reușit să oferim unui număr de pacienți oncologici înrolați în studiu șansa de a beneficia gratuit de o serie de analize amănunțite. În ceea ce privește componenta educațională, aceste proiecte de cercetare au susținut formarea tinerilor prin stagii de practică pentru lucrări de licență, masterat și doctorat.
În plus, studiile noastre se bucură de recunoaștere în lumea științifică prin publicarea lor în peste 40 de articole ISI în reviste internaționale prestigioase cum ar fi Frontiers in Pharmacology, International Journal of Molecular Sciences MDPI, Material Science & Engineering C, Drug Delivery, Nanomedicine, etc și în acordarea de către OSIM a unor brevete de invenție pe baza rezultatelor obținute.
Care sunt proiectele tale de viitor și patologiile pe care vrei să le abordezi?
Pentru dezvoltarea acestui laborator de cercetare, unul dintre cele mai importante demersuri este atragerea de fonduri prin participarea la competițiile naționale și internaționale, în speranța câștigării unor proiecte de cercetare în domeniile noastre de ineteres. Un alt demers în acest sens este creșterea vizibilității noastre în comunitatea științifică națională și internațională, prin participarea activă la activități organizate în cadrul proiectului CIVIS, prin afilierea la asociații profesionale naționale și internaționale și prin sprijinirea ONG-urilor și a asociațiilor studențești în demersurile lor pentru promovarea cercetării biomedicale. Nu în ultimul rând, în cadrul unuia dintre proiectele pe care le derulăm, ne propunem lansarea unei conferințe naționale anuale, a cărei prime ediții va avea loc în toamna acestui an.
Ca și patologii abordate, vom continua cu siguranță studiile pe cancerul colorectal și, împreună cu echipa de medici cu care lucrăm, ne propunem să ne orientăm și spre alte patologii oncologice, cum ar fi cancerul de sân. Pe acest subiect au existat câteva studii în trecut care urmează să fie publicate și totodată ne pregătim să edităm o colecție de articole. Ca direcții de cercetare, ne dorim să ne extindem spre farmacogenomică cu aplicații în oncologie.
În încheiere, aș dori să îmi exprim deschiderea spre noi colaborări în domeniile noastre de cercetare și vă invit să ne urmăriți parcursul editorial și științific fie pe canalele de socializare Facebook și Instagram @PhDBiGala, fie pe site-ul https://scienceonlinero.wixsite.com/research.
Valentina Grigore