Interviu cu dr. Dan Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
„Pentru stabilirea unei metodologii optime de calcul al prețurilor, trebuie să fie găsită soluția de echilibru între interesele pacienților, reprezentate de către noi, administrația centrală și interesele economice ale producătorilor, distribuitorilor și farmaciștilor.”
La început, subsecretar de stat, iar acum, secretar de stat cu atribuții în politica medicamentului. Care este politica de guvernare în ceea ce privește medicamentele de la noi din țară?
Obiectivul principal pe care mi l-am propus din această poziție este acela de a găsi varianta optimă pentru ca oamenii să aibă acces la medicamentele necesare, iar de aici, dialogul poate pleca în mai multe direcții.
Structura „Politica medicamentului” din cadrul Ministerului Sănătății reglementează în primul rând prețul medicamentului, și de aici pot apărea diverse situații-problemă. În prezent, suntem printre statele europene cu cel mai mic preț la medicamente, ca urmare a constrângerilor bugetare mai mari în România, față de celelalte țări ale Uniunii Europene. Acest lucru face ca producătorii de medicamente, și aici vorbim atât de producătorii de medicamente inovatoare, cât și de cei de medicamente generice, să fie ezitanți în abordarea pieței românești, întrucât piețele Uniunii Europene sunt interconectate. Prin urmare, o modificare apărută în România determină reculuri economice și în alte țări, iar în ceea ce privește medicamentele, România este țară de referință pentru alte zece state membre ale UE.
Politica noastră de guvernare are ca prioritate accesul rapid și nerestrictiv la medicamente, fără sincope de disponibilitate sau acces. Scopul nostru este regândirea metodologiei de calcul a prețurilor la medicamente astfel încât să păstrăm în piață medicamentele deja existente și, în plus, să devenim atractivi economic pentru producătorii care doresc sa abordeze piața farmaceutică românească. Acest lucru trebuie asigurat și prin prisma încadrării într-un buget fix, pe care îl știm de atâția ani, dar cu care putem lucra totuși, dacă scădem pierderile exagerate și drămuim cu mai mare atenție ceea ce avem. Pentru a avea în vedere toate aspectele importante, suntem în dialog permanent cu toți cei implicați în piața farmaceutică – producători, distribuitori și farmacii – și am avut întâlniri cu ei de fiecare dată când am avut intenții de modificări legislative.
Din toate aceste discuții, care au fost principalele probleme sau cel mai des punctate probleme pe care le-au prezentat cei din industria farma?
Sunt două probleme majore exprimate: în primul rând, prețul mic al medicamentelor și apoi taxa clawback mare, în proporție de 20%, iar de aici se nuanțează diferențele dintre industria producătoare de medicamente inovatoare și cea producătoare de generice. Dacă producătorii de medicamente inovatoare sunt mai interesați de prețul de referință în funcție de care se calculează prețul produselor acestora în România, întrucât acesta poate să influențeze prin efect de domino prețul din țările care utilizează România ca referențiere, producătorii de medicamente generice sunt interesați mai mult de taxa clawback, întrucât medicamentele generice sunt mult mai ieftine, iar o suprataxare face ca, la un moment dat, să devină nerentabile economic.
Aveți în plan modificări care să schimbe această situație?
Suntem de acord că trebuie să modificăm strategia de prețuri și lucrăm la acest lucru. De la începutul acestui an, am început consultările cu grupurile de interese pe o nouă propunere de metodologie de calcul al prețului medicamentului. Mai mult decât atât, trebuie să se reinițieze consultările și să începem să reglementăm taxa clawback. Aici, discuția se va purta împreună cu reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și cu reprezentanți ai pieței farmaceutice și vom căuta o soluție viabilă împreună. Taxa clawback este foarte importantă pentru sustenabilitatea finanțării sistemului sanitar. Trebuie, în schimb, să regândim modul de calculare și aplicare astfel încât să devină, în primul rând, predictibilă. De fapt, aceasta este principala problemă reclamată: nepredictibilitatea, și mai puțin valoarea taxei.
Referitor la legislația de preț, care ar fi variantele pentru schimbarea ei?
Pentru stabilirea unei metodologii optime de calcul al prețurilor, trebuie să fie găsită soluția de echilibru între interesele pacienților, reprezentate de noi, administrația centrală și interesele economice ale producătorilor, distribuitorilor și farmaciștilor.
O variantă ar fi să avem două cataloage de preț: unul public, pentru referențiere externă, și un catalog de rambursare, unde prețurile ar putea fi negociate direct între producător și statul român. Negocierea s-ar face pe modelul contractelor cost-volum pentru medicamentele cele mai scumpe pentru stat, nu neapărat ca preț, ci și ca volum de vânzări. Contractele ar putea fi făcute pe o perioadă de doi-trei ani, pentru ca producătorii să aibă această predictibilitate de care au nevoie, iar pacienții să beneficieze la timp de tratamentul adecvat.
Pentru calculul prețului de decontare, mai există însă varianta de negociere pe portofoliu. Asta ar presupune ca un producător care a pus pe piață un număr mai mare de produse medicamentoase sau care deține o cotă de piață sensibil mai mare să fie invitat la discuții. În aceste situații, se poate negocia un preț de decontare pe întreg portofoliul sau, în cazul în care producătorul respectiv introduce alte molecule, să se încadreze în același buget prin autoreglarea financiară cu portofoliul existent. Mai departe, el va decide pentru ce medicamente scade sau crește prețul, atât timp cât se încadrează în același buget.
Prin urmare, soluții sunt, dar avem nevoie de timp ca să le putem gândi în detaliu și pentru a realiza analiza de impact asupra fiecăreia. Problema este că noi lucrăm tot timpul sub presiune, mereu apare câte o situație de urgență care cere resurse și timp, iar subiectul medicamentelor este unul sensibil – dacă nu le ai, se poate muri.
Ce soluții ați găsit pentru exportul paralel?
Pe noi, ca stat, ca organism ce reprezintă interesele pacienților, nu ne interesează exportul paralel, atât timp cât nu există discontinuități în disponibilitate și acces, adică să existe medicamente în cantități suficiente și să fie prezente în majoritatea farmaciilor. Totodată, trebuie să gestionăm situația de așa manieră încât să asigurăm stocuri adecvate pentru o perioadă rezonabilă, deoarece pot apărea probleme de natură tehnică în activitatea de producție a oricărei companii producătoare de medicamente, iar acest lucru nu poate fi anticipat.
Statul trebuie să monitorizeze piața de medicamente și să prevină apariția discontinuităților, iar dacă aceste discontinuități apar ca urmare a exportului paralel, trebuie să intervină imediat. Noi am prevenit dicontinuitățile prin reglementarea legislativă a obligației de serviciu public, precum și a serviciului electronic de raportare, iar în cazul în care apar alerte de discontinuitate, avem la îndemână un ordin de ministru prin care putem interzice, în cazul unor medicamente, exportul paralel pentru o anumită perioadă. Medicamentele nu pot fi interzise comerțului intracomunitar, bine-cunoscut sub denumirea de „export paralel”, întrucât ar încălca tratatul Uniunii Europene, dar, totodată, orice stat membru al UE poate lua orice măsură pe care o consideră necesară atunci când există probleme de sigurantă națională, iar medicamentele reprezintă siguranță națională.
Exista, la un moment dat, propunerea să facem achiziții centralizate, adică un fel de SEAP al medicamentelor, prin care orice comandă să fie centralizată, iar în momentul în care o farmacie plasează comanda, să primească obligatoriu produsele în cel mult 24 de ore.
Cert este că multe dintre aceste probleme se vor rezolva în 2019, când vom implementa o directivă europeană care presupune înserierea medicamentelor. Practic, toate medicamentele care vor trece pe teritorul României vor avea o serie și un număr unic, iar acest lucru se va implementa în toate țările din Uniunea Europeană. Și atunci, vom avea o trasabilitate foarte clară. Unii dintre producători deja fac ceva asemănător. Antibiotice Iași, de exemplu, „serializează” pentru că ei exportă în America, unde deja este obligatoriu acest sistem. În plus, acest lucru va aduce și alte beneficii, cum ar fi, de exemplu, stoparea posibilității de contrafacere a medicamentelor.
Mai sunt și alte proiecte la care lucrați acum?
Am modificat și Legea Farmaciei, care este acum la Camera Deputaților. Am propus schimbarea inspecțiilor de autorizare și control în spiritul descentralizării și am propus delegarea de atribuții în acest domeniu și în teritoriu, nu numai central. Propunerea noastră este ca farmaciile să fie autorizate prin ordin de ministru, dar inspecțiile de autorizare să fie făcute de inspectorii DSP-urilor. Pe partea de supraveghere și control, ca să închidem circuitul medicamentului, s-a propus ca toate controalele să fie efectuate de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Considerăm că nu se justifică angajarea la minister a mai multor oameni și astfel să fie nevoie să mărim schema de personal ca să acoperim toată țara, când există Direcțiile de Sănătate Publică (DSP-urile), care sunt pârghiile ministerului în teritoriu și care pot face acest lucru, mai ales că actuala viziune a ministrului este ca DSP-urile să fie reorganizate astfel încât structura ministerului să se regăsească în DSP-uri.
Cine este Octavian Alexandrescu?
Sunt căsătorit, am un băiețel, profesez ca medic primar chirurgie generală la Spitalul Municipal din Urziceni, orașul meu natal, iar în acest moment, din poziția de secretar de stat, încerc prin tot ceea ce fac să găsesc soluții pentru ca pacientul român să beneficieze de dreptul fundamental la sănătate, prin asigurarea accesului nerestricționat la medicamentele necesare.
La vârsta de 14 ani, am plecat din orașul natal la Brăila, pentru a urma liceul sanitar. Nu am profesat ca asistent medical, întrucât am continuat formarea la Universitatea de Medicină din București, în calitate de student, și mai apoi ca rezident în chirurgie generală la Spitalul Universitar de Urgență București. Ulterior, a fost o alegere personală să urmez studii de perfecționare în Franța, pentru a-mi completa pregătirea, unde am lucrat atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. Nu am avut intenția de a rămâne peste hotare, ci de perfecționare a cunoștințelor dobândite anterior, prin accesarea de informații privind tehnici și tehnologii de ultimă generație, disponibile în acest stat european foarte bine dezvoltat, care se remarcă printr-un model de sistem de sănătate cu acoperire cvasiuniversală. Prin prisma acestei experiențe, recomand tinerilor să urmeze în cadrul programului de rezidențiat stagii de pregătire în statele membre UE, pentru perfecționarea cunoștințelor asimilate anterior și în scopul înțelegerii modului de funcționare a altor sisteme de sănătate, ca mai apoi, la întoarcerea în România, să utilizeze aceste abilități pentru a trata bunici, copii, părinți ș.a.m.d.
Abilitățile de management și leadership le-am dobândit atât în perioada în care am deținut poziția de director medical în cadrul Spitalului Municipal din Urziceni, cât și prin natura activității pe care o desfășor în calitate de vicepreședinte al Colegiului Medicilor Ialomița și de reprezentant al Colegiului Medicilor Ialomița în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România.
de Roxana Maticiuc
